Bărbatul din Gorj care și-a înjunghiat soția a stat ascuns trei zile. A fost găsit de polițiști și arestat

×
Publicitate

O femeie de 45 de ani din Gorj se luptă să trăiască, după ce a fost înjunghiată de soțul ei. Abandonată de individ și lăsată să moară, ea a reușit, cu ultimele puteri, să ceară ajutor la 112.

Bărbatul a dispărut de acasă și a stat ascuns pe câmp și în păduri, timp de trei zile. Marți seară, oamenii legii au dat de urma lui și au reușit să îl încătușeze.

Cei doi locuiau într-un sat în apropiere de orașul Turceni. Neînțelegerile dintre ei erau tot mai dese în ultima vreme, după cum spun cei care îi cunosc.

Localnică: „Tot timpul făcea scandaluri, era cu scandaluri, cu astea se ocupa. Femeia asta trăia rău cu el, le ce-o mai fi stat împreună cu el nu știu…”

Vecină: „Nu mă gândeam la așa ceva, eu când am auzit am rămas… zic cum, mă, că eu venii cu el, vorbii. Păi, noaptea a omorât muierea, ce dracu a făcut, Doamne iartă-mă…”

După ce a fost înjunghiată, femeia, cu ultimele puteri, a sunat la 112 și a cerut ajutor. O ambulanță a transportat-o la spital, unde medicii au reușit să îi salveze viața.

Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: „Femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe cu plagă lombară înjunghiată și a avut nevoie de intervenție chirurgicală. În prezent se află internată la Terapie Intensivă pentru tratamentul postoperator.”

Cristina Ciobanu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: „Pe fondul consumului de alcool și al unor sentimente de gelozie, inculpatul a aplicat lovitură puternică în spate soției sale.”

Soțul agresor a dispărut de acasă după cearta cu soția. Timp de trei zile nimeni nu l-a mai văzut, polițiștii reușind să îi dea de urmă marți seară.

Vecin: „Ca în orice familie, mai sunt sunt scandaluri, nu pot să vă zic mai multe, dar nu l-a mai văzut nimeni pe aici – nu, de atunci nu.”

Localnică: „Ieri a fost pe izlaz ăștia, polițiștii și cu câinii, dar nu l-au găsit, o fi prin pădure, o fi plecat prin altă țară.”

Bărbatul de 49 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat acum de tentativă de omor.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62485478
Gunoaiele din Sintești ard zi și noapte, iar localnicii s-au obișnuit deja cu descinderile. „Desfacem să luăm pâine la copii”
Comisarii Gărzii de Mediu s-au întors la Sintești, localitatea din vecinătatea capitalei cunoscută pentru arderile ilegale de deșeuri. Cinci tone de aluminiu au fost confiscate și au dat amenzi în valoare de peste 300.000 de lei.
62485476
Șoferi inconștienți care ignoră semnalele și trec peste calea ferată. Poliţiştii îi caută acum, pentru că au filmări
Trecere riscantă peste calea ferată. Imagini surprinse în județul Iași arată mai mulți șoferi inconștienți care sfidează semnalele luminoase și ocolesc bariera fară să mai aștepte să treacă trenul.
62485474
Un român care conducea un BMW de 30.000 de euro a fost oprit în trafic de polițiști. Ce au aflat după un control
Un român de 36 de ani a fost oprit în trafic de polițiști la intrarea în municipiul Vaslui. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că mașina pe care o conducea figurează în bazele de date ca fiind furată.