ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca după ce femeia incendiată în timpul operației a murit

62101398

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca la mai puțin de 24 de ore după ce femeia care a ars pe masa de operaţie a murit.

Dumincă seară, la Spitalul Floreasca a fost declarat decesul femeii în vârstă de 66 de ani, după o săptămână de agonie. Pacienta era internată în stare critică la secţia de Mari Arşi, intubata, ventilata mecanic şi pe dializa, după incidentul dramatic din sala de operaţii.

Femeia avea cancer pancreatic, iar starea ei a fost agravata de arsurile suferite pe 40 la sută din suprafaţa corpului.

Luni, ANMCS a anunțat suspendarea acreditării unității sanitare pană la remedierea de către aceasta a deficiențelor. Spitalul Floreasca are termen de 5 zile lucrătoare pentru a trimite autorității un plan de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării.

Comunicatul integral al ANMCS:

"Cu privire la evenimentul advers asociat asistenței medicale de tip santinelă, apărut la Spitalul Clinic de Urgență București, vă comunicăm următoarele:

​– Spitalul Clinic de Urgență București a fost acreditat în ciclul I, prin Ordinul Președintelui ANMCS nr. 515/ 12.08.2016, cu un punctaj total de 70,20%.​

– În conformitate cu cerințele standardului 2 din referință 9, legate de prevenirea și gestiunea riscurilor, precizăm că la momentul acreditării nivelul de conformitate a fost de 55% adică există „o politică de gestionare a riscului generat de aparatele, instrumentele și dispozitivele medicale cu indicatorul procedurii privind prevenirea riscurilor tehnologice pentru fiecare tip de aparat sau dispozitiv medical implementate”.

– ​Conform Metodologiei de monitorizare a unităților sanitare acreditate, aprobată prin Ordinul Președintelui ANMCS nr. 639/2016, acestea sunt obligate să raporteze la ANMCS o serie de date referitoare la evoluția implementării măsurilor de asigurare și îmbunătățire a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului. Astfel, art. 8 referitor la Monitorizarea evenimentelor adverse/ santinelă/ “near-miss” precizează că raportarea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale „este obligatoriu a fi făcută de către unitățile sanitare în maximum 24 ore de la apariția lor și trebuie urmată, în maximum 30 zile de la raportare, de un raport de analiză a cauzelor care au dus la apariția evenimentului și a măsurilor identificate pentru prevenirea repetării”.

– Spitalul Clinic de Urgentă București nu a raportat niciun eveniment advers și niciun alt indicator de monitorizare ​din data de 01.01.2018 și pană în prezent. Evenimentul mediatizat în prezent a fost raportat pe data de 29.12.2019, la 7 zile de la producerea acestuia.

– ANMCS a comunicat situația conformării spitalului la cerințele procesului de monitorizare Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerului Sănătății.

– Având în vedere constatarea de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a apariției la nivelul Spitalului Clinic de Urgentă București a unui eveniment advers grav asociat asistenței medicale neraportat de către unitatea sanitară în termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) din Metodologia de monitorizare a unităților sanitare acreditate aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 639/2016, dar și referatul Unității de Evaluare și Acreditare a Spitalelor, din 30.12.2019, vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgență București.

– Suspendarea acreditării unității sanitare se dispune pană la remedierea de către aceasta a deficiențelor care au condus la suspendarea acreditării, dar nu mai mult de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare.

– În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea ordinului, unitatea sanitară elaborează și transmite A.N.M.C.S. spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării.

Acest plan trebuie să conțină, pentru fiecare măsură, responsabilul desemnat de unitatea sanitară și termenul de îndeplinire a măsurii.

– Pe parcursul perioadei de suspendare, unitatea sanitară raportează săptămanal către A.N.M.C.S. măsurile adoptate pentru remedierea neconformităților.

– Încetarea suspendării acreditării unității sanitare se constată prin ordin al Președintelui A.N.M.C.S. după verificarea remedierii neconformităților cuprinse în planul de măsuri.

– Remedierea deficiențelor care au dus la suspendarea acreditării reprezintă condiția obligatorie în vederea inițierii vizitei de evaluare a Spitalului Clinic de Urgentă București în cadrul ciclului II de acreditare."

ANMCS menționează că Ministrul Sănătății a fost informat despre decizia de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgentă București.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cumpărarea cartelelor prepay "doar cu buletinul" a fost amânată până în aprilie

Guvernul a decis, luni, în şedinţă, prelungirea până la 31 martie 2020 a termenului până la care operatorii de telefonie mobilă pot vinde cartele preplătite fără a solicita date cu caracter personal, informează Agerpres.

VIDEO. Șoferul unui BMW, prins fără numere de înmatriculare, reclamă un abuz al polițiștilor

Șoferul unui BMW a fost prins de polițiști când circula pe o șosea din Teleorman fără plăcuța de înmatriculare de pe față și i-au aplicat o amendă drastică.

Droguri de 60.000 de € descoperite într-un apartament din Braşov închiriat în regim hotelier

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, după ce proprietarul unui apartament închiriat în regim hotelier din Braşov a alertat autorităţile, după ce a observat mai multe tipuri de droguri în locuinţă.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.