ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a decurs misiunea în care un polițist a fost ucis de un infractor

×
Publicitate

Infractorul care a împuşcat mortal un agent din Timiş şi a rănit un altul, după care a intrat în curtea unui om şi l-a ameninţat cu pistolul, este în continuare căutat de sute de poliţişti, inclusiv cu o dronă şi un elicopter.

Bărbatul deosebit de periculos are o armă de provenienţă sârbească, pe care ar fi cumpărat-o de pe piaţa neagră cu o sută de euro.

În plin scandal, şeful Poliţiei Române susţine că operaţiunea de capturare a lui, în timpul căreia a fost ucis polițistul, a fost greşit organizată. Pe de altă parte, sindicaliştii din poliţie au cerut luni, pentru a doua oară în ultima lună, demisia ministrului de interne, Carmen Dan

Au trecut mai bine de 24 de ore de când în Timiş este alertă de gradul zero. Sute de poliţişti şi jandarmi, unii chiar cu arme de asalt, cercetează zonele în care ucigaşul poliţistului Cristian Amariei s-ar putea ascunde.

Toată ziua pe şosele s-au făcut filtre, iar la căutări au fost folosiţi câini special antrenaţi. Din aer, forţele de intervenţie au primit suport de la o dronă şi un elicopter care au dispozitive de termoviziune.

În localitatea Remetea Mare, la 7 kilometri distanţă de locul în care a fost ucis poliţistul, anchetatorii găsit urme de sânge într-o casă în care fugarul s-ar fi adăpostit în ultima lună. Este posibil să fi revenit aici şi după crimă.

Reporter: Când l-aţi văzut ultima dată?
Localnic: Sâmbătă dimineaţa. Îşi parca maşina şi se băga înăuntru.

Localnic: Purta mereu ochelari cenuşii la ochi și nu i-am văzut ochii.

Cine este Ionel Marcel Lepa

 

Individul căutat de poliţie se numeşte Ionel Marcel Lepa şi are 47 de ani. Bărbatul este recidivist iar cazierul lui se întinde pe 6 pagini.

A intrat în evidenţele Poliţiei încă din 1990, iar de atunci a fost cercetat pentru sute de furturi şi tâlharii, dar şi pentru hărţuire, conducere fără permis şi favorizarea infractorului. Pentru aceste fapte a făcut 16 ani de închisoare.

În 2014, Lepa a ameninţat cu un cuţit un fermier de la care voia să fure motorină şi pentru această faptă a fost condamnat anul trecut la alţi 8 ani de închisoare. De atunci, a stat numai ascuns.

Duminică, Poliţia din Timiş a primit informaţii că suspectul se afla într-o casă la marginea localităţii Izvin. Ca să îl captureze, au fost trimişi doi poliţişti de la investigaţii criminale, care au primit sprijin de la alţi doi de la secţia din Recaș.

Doi dintre ei au intrat în casă, după infractor, iar colegii lor au rămas afară. Surprins când încerca să fugă pe un geam, Lepa a scos pistolul, un Zastava, calibrul 7,65 milimetri, de origine sârbească, şi a tras de mai multe ori.

Proiectile l-au atins pe poliţistul Cristian Amariei în piept şi în gât, iar la scurt timp bărbatul s-a stins. Colegul lui a rost rănit uşor la un picior.

Lepa nu s-a oprit aici. A intrat în curtea unui localnic, l-a ameninţat cu pistolul şi a încercat să îi fure maşina.

”A scos pistolul, mi-a zis că mă împușcă și mi-a cerut cheile. ”N-am nicio cheie”, i-am zis. A-a dus în garaj cu pistolul într-o mână, s-a urcat în mașină, o dat cu spatele, atunci a apărut un poliţist. A tras un foc înspre el, o tras trei focuri, unul în geam, a spart geamul la maşină şi două în uşă", spune un martor.

În schimbul de focuri, fugarul a fost rănit, se pare, la umăr. A reuşit din nou să dispară, iar de atunci este căutat.
 

Șeful IGPR: Operaţiunea a fost greşit coordonată

 

Moartea poliţistului şi fuga suspectului au declanşat mai multe anchete. Şeful Poliţiei Române, chestorul general Ioan Buda, este de părere că operaţiunea a fost greşit coordonată.

"Sunt proceduri care trebuie respectate în asemenea cazuri. În primul rând vor acţiona cei de la SAS, SIAS şi pe urma alţi colegi, pentru a nu fi expuşi şi ei cum au fost colegul nostru", a spus șeful IGPR.

Cristian Danciu, lider sindicat SNAP Timiș: "La nivelul de ordine publică nu avem nicio vestă antiglonţ dată de minister. Mergem în teren cu piepturile goale şi a ajuns ca fiecare misiune la nivelul de 2019 pentru fiecare poliţist din operativ să fie ca o ruletă rusească, pleci şi nu ştii dacă te mai întorci."
 

Cine a fost Cristian Amariei 

 

Poliţistul ucis în Timiş avea 43 de ani şi era tatăl a doi copii. Bărbatul voia să se retragă de pe teren, iar în doi urma să iasă la pensie. În memoria lui, colegii din toată ţara au ţinut un moment de reculegere.
 

Sindicatele cer demisia ministrului Carmen Dan
 

Sindicatele din poliţie au cerut în schimb demisia ministrului de interne.

Dumitru Coroamă, președinte SNPPC: "Carmen Dan trebuie să plece, sunt patru poliţişti care au murit pe mandatul ei. E groparul ministerului. Trebuie să plece."

Carmen Dan: "Sindicaliştii îmi cer demisia de fiecare dată când au ocazia. Nu mă scuz şi nu fug de responsabilitate, dar cred că nu crede nimeni că ministrul este cel care echipează un poliţist care pleacă în misiune."

Poliţia Română a transmis că anul trecut a cumpărat 6.000 de veste antiglonţ şi antiinjungiere şi că are în plan să anchizioneze alte 30.000.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Culisele demisiei lui Vâlcov, considerat artizanul programului de guvernare al PSD

Darius Valcov, controversatul consilier al premierului Viorica Dăncilă, a demisionat din funcţia pe care o ocupă, încă de la preluarea puterii de către actuala coaliţie.

Fenomenul "zombie” ia amploare: imagini cu victime ale drogului, la Baia Mare. VIDEO

Fenomenul “zombie“ continuă să facă victime printre tinerii din România. Noi imagini cu victime ale drogului, considerat de 10 ori mai puternic decât cocaina, au fost surprinse la Baia Mare.

Copil de 7 ani transportat în comă la spital, după un accident la Crucea, Constanța

Un copil de 7 ani a fost transportat în comă la spital, cu un elicopter SMURD, după ce a fost rănit într-un accident petrecut pe DN 2A, în județul Constanța.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.