Dronă a Rusiei, prăbușită în orașul Galați. MApN anunță că a detectat alte ”fragmente” în județul Tulcea

×
Publicitate

În Galați, pentru prima dată de la începutul conflictului din țara vecină, fragmente dintr-o dronă militară au căzut într-o gospodărie din oraș, în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

De asemenea, duminică, în jurul orei 15.00, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că a detectat ”existența unor fragmente de dronă” în zona unei ferme de lângă localitatea Văcăreni din județul Tulcea.

În Galați nu s-au înregistrat victime, dar întreaga zonă a fost securizată sâmbătă dimineață, iar populația a fost evacuată. Ministerul Apărării a transmis că aparatul ar fi avut încărcătură explozivă. Filmul evenimentelor, AICI.

Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat ”ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei” după prăbușirea unei drone pe teritoriul României, la Galați, subliniind că siguranța cetățenilor rămâne prioritatea absolută.

Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internaționa” - a transmis și premierul Ilie Bolojan.

De asemenea, Procurorul General al României, Cristina Chiriac, a dispus monitorizarea situaţiei din zonă, inclusiv a perimetrului afectat, în raza căruia au fost înregistrate distrugeri.

LIVE UPDATE: Cronologia evenimentelor de astăzi, sâmbătă, 25 aprilie 2026:

UPDATE: Încă o dronă a fost detectată în România, în județul Tulcea

Comunicatul de presă integral al MApN:

Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în cursul zilei de sâmbătă, 25 aprilie, despre faptul că în zona unei ferme de lângă localitatea Văcăreni, din județul Tulcea, a fost semnalată existența unor fragmente de dronă.

Perimetrul a fost securizat de membri ai Poliției de Frontieră, iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării. 

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța”.

UPDATE: VIDEO cu momentul în care drona din Galați este detonată

Drona Rusiei, căzută sâmbătă dimineaţă într-o gospodărie din municipiul Galaţi, a fost detonată, fiind oprită circulaţia autovehiculelor pe drumul naţional DN 26, situat în apropiere, timp de 15 minute înainte de detonarea controlată efectuată de către autorităţi.

"Detonarea controlată a încărcăturii a fost realizată în condiţii de siguranţă, fără a fi înregistrate incidente. Măsurile de protecţie au fost ridicate, inclusiv măsurile privind restricţionarea traficului rutier, iar persoanele evacuate revin la locuinţe, cu excepţia celor aflate în proximitatea locului unde dispozitivul s-a prăbuşit, pentru continuarea cercetării la faţa locului", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.

”Locul pentru neutralizare a fost ales astfel încât traseul pe care s-a făcut deplasarea fragmentelor de dronă, cu un vehicul militar, să fie cât mai scurt posibil” - au precizat și reprezentanții MApN.

Anterior, ISU Galaţi a anunţat că în total au fost evacuate în oraş 535 de persoane în perimetrul de lângă locul unde a căzut drona şi de pe străzile din oraş aflate pe traseul pe care a fost derulat transportul special al dispozitivului.

UPDATE: Transportul cu drona rusească având încărcătură explozivă a ajuns în siguranţă la locul stabilit pentru detonarea controlată, urmând să fie permisă revenirea la locuinţe a persoanelor evacuate din municipiul Galaţi, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De asemenea, în zona străzii Traian din municipiu unde a căzut drona a fost deja reluată circulaţia auto, iar oamenilor evacuaţi din perimetrul de siguranţă de 200 de metri li s-a permis de către forţele de ordine să se întoarcă la locuinţe.

UPDATE: ”În aceste momente a început deplasarea încărcăturii pe traseul de deplasare. Au fost evacuate un total de 535 persoane (220 din perimetrul stabilit și 315 de pe traseul de deplasare)”, a anunțat MApN.

UPDATE: Forţele de ordine au evacuat din zona locuită de la marginea municipiului Galaţi, unde s-a prăbuşit o dronă rusească având o posibilă încărcătură explozivă, 217 persoane, dintre care 11 cu probleme medicale sau greu transportabile care au fost preluate cu ambulanţele.

"În urma măsurilor dispuse pentru gestionarea incidentului din această dimineaţă, 217 persoane au fost evacuate în siguranţă din zona afectată. Activitatea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât şi cu sprijinul forţelor de intervenţie, inclusiv Poliţie şi Jandarmerie. 11 persoane cu probleme medicale sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanţe SMURD tip B, autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), precum şi cu ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă", a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU)-

Toate persoanele au fost transportate în siguranţă în afara zonei de risc, iar cele peste 110 locuinţe au rămas în supravegherea forţelor de ordine.

Intervenţia este în desfăşurare, iar specialiştii continuă verificările pentru eliminarea oricărui pericol, mai menţionează sursa citată.

Drona rusească va fi distrusă de specialiștii Armatei

UPDATE: Fragmentele dronei ruseşti care s-a prăbuşit în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi vor fi preluate şi transportate de echipe de specialişti într-o zonă sigură, unde vor fi distruse în condiţii controlate.

"O echipă de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii acţionează în teren pentru ridicarea elementelor de dronă căzute în dimineaţa zilei de 25 aprilie, într-o zonă locuită din municipiul Galaţi. Din primele cercetări, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă la bord. Conform procedurilor, pentru siguranţa cetăţenilor, zona este în curs de evacuare temporară. Echipele de specialişti vor prelua şi transporta fragmentele de dronă într-o zonă sigură, unde vor fi distruse în condiţii controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranţă. Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale", se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

UPDATE: Specialiştii aflaţi la locul prăbuşirii dronei ruseşti, în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi, au constatat o posibilă încărcătură explozivă, iar autorităţile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 de metri, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

"Având în vedere incidentul din această dimineaţă, în urma căruia o dronă s-a prăbuşit într-o zonă locuită şi dat fiind faptul ca după verificările efectuate de către specialiştii aflaţi la faţa locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autorităţile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 m. Măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecţia populaţiei din zonă, dar şi pentru intervenţia în siguranţă a echipelor specializate şi desfăşurarea cercetărilor la faţa locului", au transmis reprezentanţii IGSU.

Alarma s-a dat în jurul orei 2, când radarele MApN au detectat drone străine care se apropiau de țara noastră. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice au decolat de la baza Fetești și au primit permisiunea de a anihila aparatele de zbor străine.

Mesaje RO-Alert și explozii în apropiere

Localnicii din Grindu și Isaccea au primit mesaje RO-Alert, prin care au fost avertizați să se adăpostească. Între timp, mai multe explozii au fost raportate în localitatea ucraineană Reni, iar fragmentele de dronă au ajuns și pe teritoriul României. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Polițiștii și militarii au securizat zona, iar echipaje IGSU și MAI fac cercetări, în aceste momente, în locul unde au fost descoperite rămășițele aparatului de zbor.

Fragmente de drone au căzut în municipiul Galați

Locuitorii din municipiul Galaţi au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unui obiect în zona Bariera Traian.

"Echipe specializate din IGSU şi alte structuri din MAI se află la faţa locului pentru cercetări. Nu s-au raportat victime. Din primele evaluări, rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum şi un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliţia Română şi militari din MApN", se arată într-un comunicat MApN.

De asemenea, "Ministerul Apărării Naţionale condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre".

"Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranţa cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO. România rămâne ferm angajată în îndeplinirea obligaţiilor sale ca stat membru al Alianţei şi va continua să colaboreze strâns cu partenerii şi aliaţii pentru monitorizarea şi apărarea spaţiului aerian naţional", se mai afirmă în comunicatul menţionat. 

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
De la robotică sau pilotarea dronelor la nutriție: școlile-pilot schimbă complet programa pentru viitorul elevilor

Pilotarea dronelor subacvatice, nutriție și bunăstare sau utilizarea inteligenței artificiale - toate sunt materii pe care unii elevi de liceu le vor studia începând de anul viitor.

Revoltă pe internet împotriva Amazon. Dronele cu IA aruncă coletele de la înălțime, iar comenzile fragile se sparg

Coletele ajung sparte din cauza dronelor de livrare ale Amazon, echipate cu inteligență artificială, se plâng mulți clienți din State.

România ar putea rezilia contractul de drone cu Elbit Systems. „Obligațiile legale și contractuale nu pot fi opționale"

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a discutat cu președintele Elbit Systems despre întârzierile la livrarea dronelor Watchkeeper X. MApN: „Obligațiile legale și contractuale nu pot fi opționale" a spus ministrul, analizând inclusiv posibilitatea rezilierii.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru terorism în 2015, a fost eliberat condiţionat

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!