Acestea sunt acuzate că înșelau oameni în vârstă prin efectuarea de lucrări funerare la morminte și cripte la prețuri „umflate”, prejudiciul fiind de peste 850.000 de lei.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 6, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, au efectuat joi opt percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi o percheziţie în incinta Cimitirului Bellu, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune şi uz de fals.

Au fost reţinute patru persoane, care au fost duse în instanţă cu propunere de arestare preventivă sau arest la domiciliu.

Conform unor oficiali ai Parchetului, inculpaţii reţinuţi sunt persoane autorizate de Administraţia Cimitirelor să facă diverse lucrări funerare - amenajare de morminte şi cripte - în cimitirele Bellu şi Ghencea Civil.

Citește și
Un bărbat a murit pe loc, după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un TIR. El a fost aruncat din vehicul

Ei abordau persoane în vârstă şi le propuneau efectuarea de lucrări de întreţinere la morminte, "umflând" însă preţurile prin folosirea de documente false.

Pentru a câştiga încrederea oamenilor, unul dintre inculpaţi pretindea că este preot ortodox şi chiar se îmbrăca în sutană.

Procurorii au documentat cazul a două persoane care au fost înşelate de inculpaţi, inclusiv prin efectuarea de lucrări la morminte care în realitatea nu erau necesare.

De asemenea, o persoană în vârstă a fost convinsă de inculpaţi să le împrumute mari sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, fără ca banii să mai fie returnaţi.

Activitatea inculpaţilor s-a extins pe o perioadă de un an, prejudiciul produs fiind de peste 850.000 de lei.

În timpul anchetei, procurorii au încercat să dea de urma banilor şi au efectuat o percheziţie la o criptă din Cimitirul Bellu, unde însă au găsit doar documente false ascunse de inculpaţi.