Și fetița de 9 ani a celor doi a fost în pericol de moarte. Printr-o mare șansă, omul nu a reușit să aprindă bricheta. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Luna trecută, bărbatul și-ar fi surprins soția, în vârstă de 44 de ani, vorbind la telefon cu un alt bărbat și – de față cu fetițele de 4 ani și de 9 ani – a vrut să-i dea foc femeii. În scandalul creat, a fost pusă în pericol de moarte și copila cea mare, spun anchetatorii.

Victimă: „Am dat să alerg, am țipat și mi-a rupt hainele și cu bricheta dădea să aprindă asupra capului. Nu s-a aprins. I-am zis: ce vrei să faci, mă omori? Fata era între mine și el și zicea: tată, dă-mi bricheta. Și fata cealaltă, de 4 ani, plângea.”

Scăpată din mâinile agresorului, victima a fugit la o cunoștință și apoi a sunat la 112. Speriat de consecințe, bărbatul s-a ascuns într-o pădure de lângă sat și a fost prins a doua zi de polițiști.

Martoră: „Era foarte speriată. A sunat un băiat al ei să-i spună că e în pericol. Mirosea foarte tare a benzină. Așa ceva nu am văzut.”

Scenele de o violență extremă au avut loc la sfârșitul lunii iulie. Individul a fost arestat, iar acum trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru tentativă de omor.

Garoafa Mihăilă, asistentă socială: „Fetița a fost audiată de domnii de la Poliție. Ce s-a întâmplat, tot a povestit. A declarat că nu s-a deschis bricheta, i-a venit și ei benzină pe frunte.”

Cei doi soți din județul Iași sunt căsătoriți de 20 de ani și au împreună șase copii.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare.