A cumpărat o Dacia Lodgy în 2020, iar acum a rămas fără ea la graniță. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

62350274

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, marţi, la controlul de frontieră şi au reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism Dacia care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţai, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia Lodgy, înmatriculat în Republica Moldova. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Italia", precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziţionat autoturismul în cauză din Chişinău, de la un conaţional, în anul 2020, cu suma de 7.000 de euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 35.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62350219
Momentul în care un tânăr își dă foc în Râmnicu Vâlcea. Era trist pentru că nu își găsea un loc de muncă
O întâmplare terifiantă s-a petrecut, marți dimineață, în orașul Râmnicu Vâlcea. Un tânăr de 19 ani a murit după ce și-a dat foc, în plină stradă, în fața unei săli de pariuri sportive.  
62350257
Spitalul Judeţean Brăila, lăsat a doua oară în acest an fără comunicații, după ce hoții au furat cabluri
În Brăila, hoții au lăsat fără comunicații spitalul județean! În cursul nopții trecute, un operator de telefonie și servicii prin cablu a constatat că sunt reclamate mai multe deranjamente și tehnicienii au aflat și cauza!
62350218
SANITAS amenință în continuare cu greva. La ce salariu ajunge o asistentă care încasează un spor de 85%
Sindicaliștii din Sănătate amenință că se îndreaptă spre grevă. Cei din Federația SANITAS au pichetat marți Ministerul Sănătății, nemulțumiți de faptul că salariile asistenților medicali și ale personalului administrativ din spitale sunt mici.