Un copil de 10 ani transformă scena „Românii au talent” într-un circuit de curse. Carmen Tănase: „Sunt mută de uimire”

Romanii au talent 3
ProTV

Talentul adevărat vine din inimă și crește atunci când îi acorzi atenție, răbdare și încredere.

În această seară, de la ora 20:30, la Românii au talent, telespectatorii vor descoperi povestea impresionantă a unui copil care demonstrează că visul poate prinde viteză mult mai devreme decât ne-am imagina.

Alexis Stan are doar 10 ani și vine pe scena talentului ca fiind cel mai tânăr pilot de curse licențiat din Europa și, foarte probabil, din lume.

„Lumea îmi dă o șansă să arăt că, dacă ești mic, nu înseamnă că nu poți să faci nimic! În mod normal, sunt puțin cam mic pentru acest sport, dar s-a făcut o derogare la FIA. Prima oară am reușit să fac drift într-un cadru organizat, însă doar la calificări și la concurs nu eram punctat. Eram acolo doar ca să mă testeze. După prima etapă, locul 1 avea 92 de puncte, iar eu aveam 94 de puncte. Atunci s-a făcut încă o derogare, ca să pot intra licențiat, și s-a creat o clasă specială, StreetKids. România este singura țară din Europa care a primit această derogare”, va spune acesta.

Pasiunea pentru acest sport vine din familie, de la tatăl său, pilot de drift, care l-a ghidat încă de la început: „Îl puneam în brațe în anumite zone de circuit, acolo unde aveam voie. Întotdeauna spunea că vrea să fie pilot de drift, chiar înainte să ajungă să conducă o mașină adevărată.”

În această seară, scena Românii au talent se va transforma într-un adevărat circuit de curse. Momentul lui Alexis va aduce adrenalină în stare pură, iar publicul va rămâne fără cuvinte în fața unui show cum rar se vede într-un platou de televiziune. La finalul prestației, Carmen Tănase va reacționa: „Doamnelor, domnilor, eu nu știu ce să zic! Pur și simplu sunt mută de uimire! Ce mâncați, măi, copii?” Răspunsul lui Alexis va veni sincer: „Eu? De toate.”

Dacă va merge mai departe în etapa următoare, dar și cum vor reacționa ceilalți jurați, telespectatorii vor afla în doar câteva ore. Nu ratați, în această seară, de la ora 20:30, o nouă ediție Românii au talent. Show-ul este disponibil în avans pe VOYO.

Românii au talent – Aici începe!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62604987
România ar putea deveni parte al lanțului european de apărare. Radu Miruță avertizează asupra războiului hibrid

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă, vineri, că România are o şansă reală să devină parte din lanţul european de producţie al industriei de apărare, dar efortul rămâne incomplet dacă nu contracarăm mai ferm războiul hibrid care ne afectează pe toţi. 

62607196
Reacție imediată pe Bursa de la București după ce INS a confirmat că România a intrat în recesiune tehnică

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar rulajul se cifra la 21,04 milioane de lei (4,13 milioane de euro), după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor.

62584920
Ce declara Grindeanu în Parlament la aprobarea majorării TVA: Statul trebuie să facă ordine în ograda proprie

România a intrat în recesiune tehnică, după ce economia a scăzut în ultimele două trimestre din 2025, conform datelor publicate de INS. PSD, partid aflat la guvernare, a reacționat după anunț și încearcă să se „spele pe mâini” și să arunce vina pe PNL.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.