Luca Niculescu și-a dat întâlnire, duminică, cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac. Audierile miniștrilor vor începe luni, la ora 12:00 și vor continua și marți dimineață. Tot marți, Guvernul Niculescu va ajunge și la vot în Parlament, de la ora 14:00. Amintim că Executivul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit în funcție.

„Astăzi m-am întâlnit cu echipa propusă pentru viitorul Guvern. Am avut o discuție deschisă despre responsabilitatea pe care ne-o asumăm și despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare. Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme care nu mai pot fi amânate și mulți români care așteaptă, pe bună dreptate, soluții. Am discutat despre programul de guvernare și, mai ales, despre cum îl vom pune în practică. Le-am spus colegilor că, deși venim din medii diferite – unii din politică, alții din lumea universitară, din cultură sau din mediul antreprenorial –, vom forma o singură echipă, cu un singur obiectiv: să facem lucrurile să meargă mai bine în România. Vreau să lucrăm împreună, să ne ascultăm, să învățăm unii de la alții și să căutăm cele mai bune soluții. Ceea ce contează nu este ce promitem, ci ce reușim să schimbăm în bine în viața oamenilor”, a scris Luca Niculescu pe Facebook.

„Am vorbit și despre securitatea României, despre parteneriatele noastre externe și despre nevoia de a pune tot mai mult accent pe diplomația economică. Relațiile noastre externe trebuie să însemne și mai multe investiții, noi piețe pentru firmele românești și locuri de muncă. Mâine și marți vor avea loc audierile în Parlament, urmate de votul de învestitură. Le vom aborda cu seriozitate și cu respect față de cei care reprezintă cetățenii. România are nevoie cât mai repede de un guvern cu puteri depline”, a adăugat premierul desemnat.

PNL a decis, sâmbătă, să acorde votul de învestitură pentru guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar cu anumite condiții. Astfel, liberalii vor semna însă un acord prin care premierul desemnat trebuie să se angajeze să respecte țintele de deficit bugetar. În caz contrar, îl amenință cu o moțiune de cenzură.

„PNL poate să piardă din punct de vedere politic, dar este un vot pentru România. Voi semna cu Luca Niculescu acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze țintele de deficit”, a spus Ilie Bolojan.

PNL vrea ca viitorul premier să țină în frâu cheltuielile statului și să nu pună în pericol fondurile europene. 

„Dacă până la aprobarea bugetului prevederile acestui acord sunt respectate, nu vom depune moțiune de cenzură. Dacă nu se respectă aceste înțelegeri, vom putea depune o moțiune de cenzură”, a adăugat liderul PNL.

Lista membrilor Guvernului:

  • Prim-ministru: Niculescu Luca-Alexandru (independent)
  • Ministerul Afacerilor Interne: Neacșu Marian (PSD)
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: Popa Ștefan-Ovidiu (PSD)
  • Ministerul Finanțelor: Nazare Alexandru (independent)
  • Ministerul Afacerilor Externe: Neculăescu Sebastian-Dănuț (independent)
  • Ministerul Justiției: Marinescu Radu (PSD)
  • Ministerul Apărării Naționale: Oprea Ștefan-Radu (PSD)
  • Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Zamfir Daniel-Cătălin (PSD)
  • Ministerul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Dumitru Costinel-Bogdan (independent)
  • Ministerul Energiei: Chișăliță Dumitru (independent)
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Barbu Florin-Ionuț (PSD)
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Intotero Natalia-Elena (PSD)
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Stoica Marcel-Alexandru (PSD)
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Ghigiu Alexandru-Mihai (PSD)
  • Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Manole Petre Florin (PSD)
  • Ministerul Sănătății: Rogobete Alexandru-Florin (PSD)
  • Ministerul Educației și Cercetării: Costreie Valentin-Sorin (independent)
  • Ministerul delegat pentru Învățământ Preuniversitar: Ionescu Sorin-Gabriel (PSD)
  • Ministerul Culturii: Ciocan Ioana-Ruxandra-Victoria (independent)

Mesajul lui Luca Niculescu înaintea votului decisiv pentru Guvern

Premierul desemnat cere responsabilitate din partea parlamentarilor pentru ca Guvernul său să treacă. 

„Situația este foarte gravă. Avem nevoie de un guvern, pentru că vine iarna, pentru că avem nevoie urgent, extrem de urgent, de rectificare bugetară, pentru că avem nevoie de buget și sper din toată inima că vor vota Guvernul care a fost deja propus”, a spus prim-ministrul desemnat în urmă cu câteva zile.

Mai mult, Ilie Bolojan ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România. Acordul are o durată până la aprobarea legii bugetului de stat.

"Acest acord de susţinere este unul condiţionat şi mâine după-amiază voi semna cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze ţintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, şi le-a asumat, în aşa fel încât să putem accesa fondurile europene, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem corecta cheltuielile bugetare în perioada următoare şi să putem crea condiţii pentru relansare economică şi pentru prosperitate. Acest acord este pe o durată limitată până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă atât pentru ratingul României, pentru stabilitate şi pentru normalitate în anii următori", a declarat Ilie Bolojan sâmbătă, după ce PNL a decis să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu şi să treacă în opoziţie, precizează News.ro.

El a precizat că dacă această situaţie ar fi continuat, ar fi dus la o scădere totală a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.

"Această situaţie, dacă ar mai fi continuat, în afara problemelor instituţionale pe care le avem, ar fi generat şi o situaţie de scădere totală a încrederii cetăţenilor României în instituţiile statului şi în faţa deciziei iresponsabile a PSD şi AUR, care în primăvară au pregătit această moţiune de cenzură fără să pună nimic în loc. PNL s-a comportat în toată această perioadă responsabil, a propus soluţii pentru a ieşi din această situaţie de blocaj politic, iar în această perioadă de peste cinci luni, cu instrumentele limitate pe care un guvern interimar le are la dispoziţie, am asigurat finalizarea procesului de absorbţie a fondurilor europene prin PNRR, am trecut prin evaluările agenţiilor de rating, am păstrat direcţia corectă în care se găseşte România şi am asigurat funcţionarea de bază a instituţiilor", a subliniat liderul PNL.

El a adăugat că PNL poate pierde politic prin acest gest de susţinere a guvernului Niculescu, dar a explicat că este un vot dat pentru ţară.

"Continuarea acestei situaţii ar fi generat o şi mai mare neîncredere a cetăţenilor noştri şi nu ne mai puteam permite acest lucru. Şi le mulţumesc tuturor colegilor noştri care astăzi au acordat acest vot cu responsabilitate şi, pot să spun, cu patriotism, pentru că ştim că este un vot din care PNL poate fi criticat politic, poate să piardă, dar este un vot pe care l-am dat, aşa cum am făcut şi în vara anului trecut, pentru ţara noastră", a mai afirmat Ilie Bolojan.