Acordul are o durată până la aprobarea legii bugetului de stat, relatează News.ro.

"Acest acord de susţinere este unul condiţionat şi mâine după-amiază voi semna cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze ţintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, şi le-a asumat, în aşa fel încât să putem accesa fondurile europene, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem corecta cheltuielile bugetare în perioada următoare şi să putem crea condiţii pentru relansare economică şi pentru prosperitate. Acest acord este pe o durată limitată până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă atât pentru ratingul României, pentru stabilitate şi pentru normalitate în anii următori.", a declarat Ilie Bolojan sâmbăyă, după ce PNL a decis să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu şi să treacă în opoziţie.

El a precizat că dacă această situaţie ar fi continuat, ar fi dus la o scădere totală a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.

"Această situaţie, dacă ar mai fi continuat, în afara problemelor instituţionale pe care le avem, ar fi generat şi o situaţie de scădere totală a încrederii cetăţenilor României în instituţiile statului şi în faţa deciziei iresponsabile a PSD şi AUR, care în primăvară au pregătit această moţiune de cenzură fără să pună nimic în loc. PNL s-a comportat în toată această perioadă responsabil, a propus soluţii pentru a ieşi din această situaţie de blocaj politic, iar în această perioadă de peste cinci luni, cu instrumentele limitate pe care un guvern interimar le are la dispoziţie, am asigurat finalizarea procesului de absorbţie a fondurilor europene prin PNRR, am trecut prin evaluările agenţiilor de rating, am păstrat direcţia corectă în care se găseşte România şi am asigurat funcţionarea de bază a instituţiilor", a subliniat liderul PNL.

El a adăugat că PNL poate pierde politic prin acest gest de susţinere a guvernului Niculescu, dar a explicat că este un vot dat pentru ţară.

"Continuarea acestei situaţii ar fi generat o şi mai mare neîncredere a cetăţenilor noştri şi nu ne mai puteam permite acest lucru. Şi le mulţumesc tuturor colegilor noştri care astăzi au acordat acest vot cu responsabilitate şi, pot să spun, cu patriotism, pentru că ştim că este un vot din care PNL poate fi criticat politic, poate să piardă, dar este un vot pe care l-am dat, aşa cum am făcut şi în vara anului trecut, pentru ţara noastră", a mai afirmat Ilie Bolojan.

PNL votează Guvernul Luca Niculescu. Premierul desemnat poate obține o majoritate confortabilă în Parlament

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

După ședinta de sâmbătă, Luca Niculescu scapă de emoțiile unui eventual eșec în Plenul reunit al Parlamentului. 

Luca Niculescu, prim-ministru desemnat: „Situația este foarte gravă, avem nevoie de un guvern, pentru că vine iarna, pentru că avem nevoie urgent, extrem de urgent de rectificare bugetară, pentru că avem nevoie de buget și sper din toată inima că vor vota guvernul care a fost deja propus”.

Cu sprijinul PNL, premierul desemnat s-ar putea bucura de o majoritate confortabilă.

Poate obține 279 de voturi mai ales că și-au arătat suportul pe lângă PSD și UDMR, minoritățile naționale, dar și grupurile UPR și PACE–Întâi România.