Tensiunile în familia lui Brad Pitt continuă. De cât timp nu și-au mai văzut părinții actorului nepoții

62500369
Getty

Disputa juridică tensionată dintre Brad Pitt și Angelina Jolie are consecințe asupra întregii familii.

Aceste tensiuni și probleme i-au devastat pe părinții actorului care nu și-au mai văzut nepoții de aproape opt ani, potrivit Daily Mail.

Brad Pitt, în vârstă de 60 de ani, nu mai are nicio relație cu fiica sa Shiloh, în vârstă de 18 ani, cu gemenii Knox și Vivienne, în vârstă de 16 ani, și nici cu cei trei copii adoptați, Maddox, în vârstă de 23 de ani, Pax, în vârstă de 20 de ani și Zahara, în vârstă de 19 ani, de când o ceartă explozivă în avionul lor privat în 2016 a determinat-o pe Angelina, în vârstă de 49 de ani, să ceară divorțul.

Acum, surse din interiorul familiei au dezvăluit că bunicii copiilor, William și Jane Pitt, au suferit, de asemenea, cuplul devastat temându-se că nu vor mai putea petrece niciodată timp cu copiii fiului lor.

„Părinții lui Brad Pitt nu și-au mai putut vedea nepoții iubiți de aproximativ opt ani, pe fondul divorțului și al luptei juridice dintre Brad și Angelina”, a declarat o sursă în exclusivitate pentru DailyMail.com.

Bunicii au fost foarte prezenți în viața copiilor înainte de destrămarea căsniciei lui Brad, iar cei doi au fost adesea fotografiați petrecând timp de calitate cu ei.

„Înainte de separare, ei făceau parte din viața copiilor și petreceau mult timp împreună. Este pur și simplu sfâșietor să vezi unde s-a ajuns”, a mai precizat sursa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62298604
Kanye West, un nou proces scandalos. Artistul este acuzat că ar fi agresat o femeie în timpul filmărilor unui clip video

Într-un nou proces federal, Kanye West a fost acuzat că a „sufocat-o” pe Jenn An, fostă concurentă a emisiunii America's Next Top Model, până când aceasta a leșinat.

62500283
Scarlett Johansson a împlinit 40 de ani. Detalii mai puțin știute despre viața celebrei actrițe. GALERIE FOTO

Actriţa Scarlett Johansson este apreciată de public pentru rolurile sale într-o varietate de genuri de film, de la dramă de epocă la comedie romantică, de la thriller la comedie horror sau acţiune.

62500230
Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera „Charlie's Angels: Full Throttle”. Cum au fost văzute. FOTO

Cele două actrițe s-au întâlnit la un eveniment hollywoodian la mai bine de 20 de ani după ce au jucat roluri negative în „Charlie's Angels: Full Throttle”.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.