Risipa, sport național. Cum au fost construite clădiri de lux din banii publici în comune fără canalizare sau apă curentă

×
Codul embed a fost copiat

Risipa - sport național, partea I. România a ajuns într-un impas financiar: cheltuiește prea mulți bani. Guvernanţii se plâng de lipsă de bani la buget, dar nu fac nimic să oprească risipa din investiţiile cu bani publici.

Astăzi ne uităm spre edificii ridicate cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii, care sunt doar clădiri de lux în comune fără canalizare sau apă curentă.

Să începem de la firma unui primar dintr-o comună teleormăneana care a câştigat zeci de milioane de euro din afaceri cu statul construind săli de sport sau cămine culturale. Trecute la investiții și infrastructură, în realitate și de prea mult timp prea puțin utile comunității.

Ce face România cu un buget de 2 miliarde 100 de mii de lei anual? Îi investește în săli de sport, cămine culturale, dispensare, stadioane sau clădiri de patrimoniu. Intenția e bună, mediul rural are nevoie de investiții şi dezvoltare. Probleme sunt când aceste edificii devin cuiburi de păsări:

Iar milioane de euro sunt transformate în rugină.

Citește și
paula herlo
Paula Herlo, pe urma banilor publici, duminică, la România, te iubesc. Este prezentată ancheta ”Risipa - sport național”

Gheorghe Dumitrelea Primarul Comunei Săcelu: "Nu a servit niciodată pe nimeni".

Şi peste toate astea politicieni legați prin împrumuturi de oameni de afaceri care apoi câștigă licitații la Compania Națională de Investiții. 

Marian Țole Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării: Este o simpatizantă şi a venit cu împrumutul acesta”.

Sergiu Iordan fostul Subprefect al Judeţului Teleorman: ”Recurg şi la subcontractori şi asociem lucrările cu o infrunatre din bani publici”.

Investiții de zeci de milioane de euro stau nefolosite pentru că au fost construite în comune fără locuitori.
 
Şi peste toți un Guvern care cunoaște problema, doar măsurile sunt încă așteptate.

Marcel Ciolacu, Premierul României: ”Săli în p-anta sau săli cu lacătele pe ușă. Mergem să le vedeți”.

Situația din județul Teleorman

Prima oprire o facem în județul Teleorman. Aici CNI a finalizat 80 şi una de investiții preponderent în Săli de spor şi cămine culturale, alte 69 sunt în derulare. S-au mai alocat fonduri şi pentru grădinițe, stadioane și dispensare. Ultimii doi ani au fost extrem de prolifici pentru o firmă din Dracea, o comună unde primar e chiar patronul Adrian Tismănaru.

Adrian Tismănaru Primarul Comunei Dracea: Nu ne vin foarte des oaspeți”.  

Primarul, aflat la al doilea mandat, se declară bucuros de oaspeți deși mai fuseserăm de doi ori şi ne evitase motivând drumuri la Alexandria sau la București.

Înainte să devină edil şi-a trecut firmele pe apropiați şi iubită, iar aceștia câștiga lucrări în județ. Societatea unde este acționar construiește Săli de sport, cămine culturale, drumuri şi rețele de canalizare. În comună, CNI i-a finanțat cam tot ce a cerut: o sală de sport, un cămin cultural, un sediu de primărie şi modernizarea şcolii. Alături de viceprimar e bucuros să ne prezinte proiectele aflate în curs de derulare.

Adrian Tismanaru Primarul Comunei Dracea: Proiect afm, reabilitarea căminului cultural

Cel mai mare proiect finalizat e sala de sport cu fonduri de la compania națională de investiții, inaugurată în urmă cu două luni cu mare fast şi care a costat aproape 8 milioane de lei.

Am încercat să filmăm interiorul sălii la vizitele precedente. Fără succes. Am încercat de două ori să intrăm înăuntru în vizitele noastre precedente. Viceprimarul, surprins de vizita noastră, ne promite că ne va deschide cel care se ocupă de administrarea ei.

Când am ajuns sala era inundată, iar cel care încerca să strângă apa, abandonase găleata şi mopul ca să nu dea ochii cu noi.

Adrian Tismănaru Primarul Comunei Dracea: E de la curățenie nu cred că a plouat prin acoperiș”.

E greu de crezut că cineva a aruncat galeți de apă în sală pentru că n-ar fi avut niciun motiv. Linoleumul se curăţa simplu cu un mops umed. L-am întrebat pe primar dacă a notificat firma constructoare care a încasat pentru construirea ei peste un milion de euro şi care ar trebui să facă reparații în baza garanției.

Primarul susține că nu știe despre ce e vorba pentru că nu fusese în localitate atunci. Vicele insista ca apa era folosită la curățenie.

Pe drum discută între ei despre situația sălii. Nu-s mulțumiți că au dat prea multe detalii.

Cine deține firma care a câștigat restul licitațiilor finanțate în comună de CNI

Şi pentru că tot ne-a invitat să vedem scoala e momentul să introducem în discuție firma care a câștigat restul licitațiilor finanțate în comună de CNI: scoală, căminul cultural şi sediul primăriei. Constructorul este Miruna Maria cu sediul în comună Bogdana.

Primul Adrian Tismăneanu deține în acte azi firma Cristita. În trecut a preluat firma Mirumar înființata în 2005 de Marius Soreață. Ulterior a fost preluată de un spaniol, iar Tismăneanu intra în acționariat în 2014 şi iese doi ani mai târziu când candidează la primărie. Acționar unic devine fostul administrator al firmei sale CRISTITA. În paralel în 2011 Soreați înființează pe numele soției firma MIRUNA MARIA care începe să câștige lucrări în comună condusă de prietenul Tismanaru.

În ansamblul de firme din jurul primarului descoperim şi WFA Impex, o societate condusă de un apropiat al lui Liviu Dragnea, lucru confirmat de un rechizitoriu DNA care vorbește despre fraudarea unor fonduri europene în complicitate cu firma Teldrum, societate pe care procurorii susțin că Dragnea a favorizat-o când conducea județul Teleorman.

În SEAP se poate observa cum mare parte dintre lucrările câștigare de Cristiță în județ sunt în asociere cu firma WFA Impex. Alături de MIRUNA Maria această firmă apare pe panoul de publicitate al lucrării de scoală.

Scoala ar trebui să fie predată în trei luni. Primarul e optimist. Are încredere în constructor.

Paula Herlo: Şi lucrează bine?

Adrian Tismănaru – Primarul Comunei Dracea: Ca nespecialist vă spun că da”.

Primarul se considera nespecialist deși firma lui derulează contracte de sute de milioane de euro fix pe același tip de lucrări.

CRISTITA a început să câștige licitații scoase ale CNI în 2021, la scurt timp după ce devine secretar de stat în Ministerul dezvoltării Marian Tole, un PNL-ist care şi-a împrumutat în campanie partidul cu 133.800 de lei bani pe care i-a luat de la Adriana Soreați, după cum rezultă din declarația lui de avere.

Adică fix cea pe numele căreia e firma care construiește în Drăcia toate obiectivele finanțate de CNI, instituție subordonată Ministerului Dezvoltării. Am încercat să o găsim la sediul firmei din Bogdana, dar am aflat că locuiește în București.

Mariana Soreaţa Patroană Firmei Miruna Maria SRL: Nu știu că soțul se ocupă”.

Raționamentul pentru care soțul se ocupă de fapt de afaceri e simplu: având în vedere că apare în istoricul firmei deținuta de Tismănaru, primarul riscă să fie în conflict de interese, iar firma lui Soreață n-ar mai fi putut face lucrări în comuna lui.

Fostul subprefect al județului Teleorman Sergiu Iordan susține că încrengătura politică din afacerile lui Tismăneanu este de notorietate în județ.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Risipa, sport național. Cum au ajuns investiții de zeci de milioane de euro edificii ruginite și cuib de păsări
Risipa, sport național. Cum au ajuns investiții de zeci de milioane de euro edificii ruginite și cuib de păsări

Ne plângem că nu sunt bani la buget, dar investiţii de zeci de milioane de euro sunt nefolosite sau în paragină.

Paula Herlo, pe urma banilor publici, duminică, la România, te iubesc. Este prezentată ancheta ”Risipa - sport național”
Paula Herlo, pe urma banilor publici, duminică, la România, te iubesc. Este prezentată ancheta ”Risipa - sport național”

Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Paula Herlo ne prezintă ancheta Risipa - sport național, despre o Românie care are nevoie de investiții, iar băieții deștepți... doar de pretexte. Sport, cultură... bani să iasă!

Orașul Vașcău, locul unde angajații statului primesc bani ca să stea degeaba. „Ce vedeți în neregulă?”
Orașul Vașcău, locul unde angajații statului primesc bani ca să stea degeaba. „Ce vedeți în neregulă?”

Bugetul țării a secătuit, iar guvernanții, panicați, au realizat că sunt prea mulți angajați la stat. Cea mai bună soluție ar fi restructurarea instituțiilor pentru a fi oprită risipa banului public.

Cinci alimente pe care le poți consuma în siguranță după data de expirare, pentru a combate risipa alimentară
Cinci alimente pe care le poți consuma în siguranță după data de expirare, pentru a combate risipa alimentară

Puțini știu că unele alimente pot fi consumate chiar și după data de expirare. Specialiștii îndeamnă la combaterea risipei alimentare și explică de ce anumite produse pot fi mâncare chiar și în afara termenului de valabilitate.  

Risipa alimentară: ce este acest fenomen îngrijorător și cum putem ajuta la combaterea acesteia
Risipa alimentară: ce este acest fenomen îngrijorător și cum putem ajuta la combaterea acesteia

Risipa alimentară este un fenomen îngrijorător atât în România, cât și în alte țări. Potrivit INS, peste patru milioane de români trăiesc în sărăcie. Cu toate acestea, țara noastră se află în topul european al risipei alimentare. 

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.