Măsuri speciale pentru noul an școlar. Premierul anunță că purtarea măștii va deveni obligatorie

62141750
Getty

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie în şcolile în care cursurile vor începe normal şi că toate unităţile de învăţământ trebuie dotate cu dezinfectanţi.

"Începerea şcolii presupune o serie de demersuri, care sunt în derulare pe fiecare direcţie de acţiune pe care am stabilit-o. Am constituit un comitet interministerial care pregăteşte deschiderea anului şcolar. (...) Este clar că pentru fiecare mod de deschidere a anului şcolar trebuie luate măsurile specifice. În şcoli, acolo unde începe activitatea normal, este clar că va fi necesar portul măştii atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi şi personalul auxiliar. Acolo unde este posibil să se asigure separarea prin plafoane de plexiglas (...) este important ca acest lucru să se realizeze pentru a reduce contactul fizic. De asemenea, toate şcolile trebuie să fie pregătite cu tot ceea ce înseamnă substanţe de dezinfecţie, cu dezinfectanţi care să se afle la dispoziţia cadrelor didactice şi a elevilor", a spus Orban, în plenul reunit al Parlamentului.

Premierul a reiterat că anul şcolar va începe la 14 septembrie şi că trebuie să se facă în condiţii care să ţină cont de situaţia epidemiologică.

"Din acest motiv, am luat decizia ca să se deschidă şcoala în mod diferenţiat, pe baza deciziilor luate în primă fază de consiliile de administraţie, inspectoratele şcolare, direcţiile de sănătate publică şi comitetele pentru situaţii de urgenţă", a spus Orban, amintind de cele trei scenarii în care vor fi deschise şcolile - verde, galben şi roşu -, în funcţie de numărul de infectări în ultimele 14 zile - 1, între 1 şi 3 şi peste 3.

El a explicat că, în funcţie de aceste scenarii, şcolile vor fi deschise cu prezenţa fizică a elevilor, cu prezenţă alternativă, iar acolo unde situaţia epidemiologică indică un risc epidemiologic mare cursurile vor fi online.

Resurse importante pentru cursurile online

 

Premierul a mai precizat că au fost alocate resurse importante pentru creşterea capacităţii de organizare a cursurilor online.

Premierul a arătat că, potrivit evaluării Ministerului Educaţiei, aproximativ 20% din şcoli nu sunt conectate la internet şi a indicat că, împreună cu ANCOM, operatorii de telefonie mobilă şi reprezentanţii autorităţilor locale vor fi găsite soluţii pentru a se asigura conexiunea la internet a tuturor şcolilor.

În plus, el a arătat că va exista acces gratuit la platformele online de învăţare pentru fiecare şcoală, Google şi Microsoft punând la dispoziţie astfel de soluţii.Orban a amintit că Guvernul a alocat din fondul de rezervă suma necesară pentru achiziţia a 250.000 de tablete, arătând că în cursul săptămânii viitoare vor fi stabiliţi câştigătorii licitaţiei.

El a precizat că Guvernul a disponibilizat din fondurile europene 125 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale pentru achiziţionarea de laptopuri suplimentare - 200.000 - şi a altor categorii de cheltuieli, respectiv pentru achiziţionarea mijloacelor de protecţie sanitară, dezinfectanţilor şi pentru achiziţia de cisterne sanitare.

Premierul a arătat că sunt organizate activităţi de creştere a competenţelor didactice de predare online prin Casele corpului didactic, cât şi prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale acreditate de Ministerul Educaţiei.

El a indicat că, din fonduri de la Banca Mondială, este în curs de derulare achiziţia pentru 1.164 de unităţi şcolare a 74.000 de laptopuri şi camere web.

"Avem nevoie în mod clar de cooperarea atât a autorităţilor locale, cât şi a managerilor de şcoli, o implicare din partea cadrelor didactice, din partea părinţilor, în aceste eforturi pentru a asigura cele mai bune condiţii de începere a anului şcolar, pentru a putea asigura dreptul la educaţie pentru fiecare copil din România", a adăugat Ludovic Orban.

Miercuri, premierul Ludovic Orban a prezentat în şedinţa Parlamentului raportul privind măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62141612
Cum vor funcționa școlile din septembrie. Ore ținute în containere și elevi testați lunar pentru Covid

Ghidul pentru noul an școlar intră în dezbatere abia săptămâna viitoare, au anunțat reprezentații Ministerului Sănătății. Până atunci, școlile au început deja să își facă planul pentru clase.

62141095
Cum se aplică scenariile în funcție de care se va stabili ce școli se vor deschide în septembrie

Toate școlile se pregătesc pentru 14 septembrie, când vor începe cursurile.

62126773
Firea cere întâlnire cu primarii de sectoare privind începerea şcolii: 'Planul semafor' al Guvernului adâncește haosul

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, îi invită pe primari la o dezbatere privind pregătirea începerii anului şcolar.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.