DOCUMENT. Guvernul a adoptat ordonanța privind creșterea salariilor personalului din Educație. Sindicatele au oprit greva

×
Publicitate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au luat decizia suspendării grevei generale.

”Greva se suspendă! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, se arată într-un comunicat.

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă privind majorările salariale pentru personalul din Educaţie, publicată în MO numărul 514, din 12 iunie anul curent. Documentul oficiale poate fi consultat la finalul acestui text.

"Am decis, la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat, ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut aşa cum au fost ele agreate împreună cu sindicatele. (...) În deplin dialog cu sindicatele, reprezentanţii profesorilor, cu reprezentanţii părinţilor, cu reprezentanţii elevilor, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă şi să asigurăm (...) soluţia prin care să putem să încheiem anul şcolar, să se deruleze Evaluarea naţională şi, desigur, să se deruleze examenul de Bacalaureat. Ca atare, vom adopta ordonanţa de urgenţă, de fapt sunt două ordonanţe de urgenţă, pentru că una vizează asigurarea creşterilor salariale de la bugetul de stat şi desigur asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vor fi pe liniile de finanţare europeană", a precizat prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei Executivului, după anunţul sindicatelor din învăţământ privind suspendarea grevei.

Prima probă a Evaluării Naționale este chiar luna viitoare, adică dacă profesorii vor fi toți de mâine în școli trebuie să constituim imediat comisiile care elaborează subiecte și să facem listele de profesori care supraveghează și cei care corectează lucrările, spun directorii de școli.

Această hotărâre a fost luată prin consensul liderilor locali, după o videoconferință care a durat până târziu în noapte și care a fost reluată la prima oră a dimineții. Avem, așadar, o majoritate a opțiunilor pentru oprirea grevei, după ce premierul a adus duminică o ofertă cu mult mai generoasă decât cele de până acum, adică o creștere a salariilor medii, de la 1 iunie, cu 25%, prime pentru dezvoltarea profesională în fiecare an, pe 5 octombrie, în valoare de 1500 de lei pentru personalul didactic și 500 de lei pentru personalul nedidactic.

Ar urma ca de la 1 ianuarie 2024, dascălii să primească jumătate din diferența între grila de salarizare - care ar trebui aprobată până la 15 iulie - și salariile profesorilor – la 31 decembrie 2023.

Urmează să vedem dacă într-adevăr dascălii vor reveni la catedră și dacă anul școlar va fi finalizat în bună regulă.

Liderii sindicali au primit duminică, din partea guvernului, un nou set de propuneri - cel mai generos de până acum.

Angajații ar urma să primească, de la 1 iunie, 25% în plus la salariu, și prime în luna octombrie, timp de 5 ani, adică 1.500 de lei pentru profesori și 500 de lei pentru personalul nedidactic.

Urmează ca la începutul anului 2024 să primească jumătate din restul creșterilor promise. 

Suntem, probabil, în punctul de tensiune maximă, după trei săptămâni de negocieri - până acum, eșuate. Duminică, 11 iunie, sindicatele erau decise să continue greva generală.

Simion Hăncescu, lider de sindicat: „Deocamdată este grevă, să fie clar! Așa cum oamenii au decis greva, oamenii o și încheie.”

Reporter: Ce se întâmplă cu examenele naționale, au trecut trei săptămâni, sunt mulți...

Marius Nistor, lider de sindicat: „Nu vreți să trecem de ziua de mâine și să vedem ce se întâmplă atunci? Apoi vedem ce e și cu examenele naționale.”

Răspunsul a venit luni, 12 iunie, după ce membrii de sindicat au votat noul pachet de beneficii, convenit cu șefii federațiilor.

Nicolae Ciucă prim-ministru: „Ceea ce am promis am făcut. Și sunt convins că toți dascălii vor avea încredere că ne vom ține promisiunile. Vom pune în transparență conținutul ordonanței.”

Ce majorări salariale au primit cadrele didactice, în urma protestelor

Premierul a plusat față de propunerile anterioare: de la 1 iunie, o creștere salarială medie de 25%, pentru angajații din educație.

Pe 5 octombrie în fiecare an până în 2027, prime pentru dezvoltarea profesională. 1500 de lei pentru personalul didactic și 500 pentru cel nedidactic.

Iar de la 1 ianuarie 2024, jumătate din ce a mai rămas de dat, adică 50% din diferența între noua grilă de salarizare, care ar trebui să intre în vigoare până la 15 iulie, și salariile dascălilor la 31 decembrie 2023.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Ei au spus că au nevoie ca oamenii din teritoriu să vadă proiectele de acte normative. În urma analizării acestora, vor da un răspuns mâine dimineață în așa fel încât să știm dacă mâine în ședința de guvern adoptăm actul normativ sau nu.”

Cât despre calendarul de examen, ministrul Educației a anunțat noi amânări.

Pentru a cincea oară a fost extins termenul pentru înscrierea la bacalaureat și la evaluarea națională, la clasa pregătitoare și la grădiniță. În plus, a intrat în vigoare ordonanța de urgență care anulează probele orale ale bacalaureatului.

Vor fi folosite mediile pe care elevul le-a obținut în liceu la acele materii. Au fost anulate inspecțiile pentru titularizarea cadrelor didactice și evaluarea națională la clasa a VI-a.

Nu există, în acest moment, nicio intenție de prelungire a anului școlar, spune ministrul educației. Însă profesorii care vor să primească banii pierduți pe zilele de grevă din luna iunie pot elabora planuri de recuperare, trimise mai departe spre inspectoratele școlare pentru aprobare.

Asta ar însemna ca elevii să fie chemați în fiecare zi câteva ore în plus, față de programul normal, ceea ce este totuși puțin probabil.

Clasele a VIII-a și a XII-a au încheiat deja anul. Iar majoritatea elevilor au predat manualele.

OUG Salarii Profesori [pdf]

Articol recomandat de sport.ro
SUA, decizie surprinzătoare. Compromis major făcut în fața Rusiei. Putin râde din nou
SUA, decizie surprinzătoare. Compromis major făcut în fața Rusiei. Putin râde din nou
Citește și...
Primul liceu din România unde se vor pregăti artişti de musical şi specialişti în sunet şi lumini pentru spectacole

Pentru prima dată în România, elevii vor putea urma, în cadrul programului şcolar, un traseu educaţional dedicat artiştilor de musical şi profesiilor tehnice din industria spectacolelor.

Elevii români au obținut două medalii de aur și două de argint la Balcaniada de Fizică de la Istanbul. Cine sunt premiații

Elevii români au obţinut două medalii de aur şi două de argint la Balcaniada de Fizică din 27-30 iunie, de la Istanbul, la care au participat delegaţii din 13 ţări.

Proba la Lb. Română de la Bacalaureat, considerată de profesori a fi mult mai uşoară decât cea de la Evaluarea Naţională

Subiectele de la proba de Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat sunt mult mai uşoare decât cele de la Evaluarea Naţională, consideră Serinella Zara, profesoară la Colegiul "Mihai Eminescu" Iaşi.

Recomandări
Furtuna care a măturat Bucureștiul a fost cea mai puternică din ultimii 30 de ani. Specialiștii au numit-o „supercelulă”

După două zile de foc, o furtună violentă, numită de specialiști „supercelulă”, a lovit cu putere Capitala și județul Ilfov.

Grindeanu vrea guvernare PSD-PNL, dar cu o condiție: ”Acum semnez, pe loc!”. Liberalii nu au încredere, AUR are alte probleme

Negocierile pentru noua formulă de guvernare continuă... de la distanță. PSD este gata să semneze un acord politic și acceptă o rocadă la guvernare, însă doar dacă social-democrații vor fi primii. 

Reacția apărării familiei Pașca: „Nu erau neglijați, s-a făcut tot ce s-a putut”. Ce spune avocatul despre milioanele de lei

Considerat în ultimii 20 de ani un bun samaritean, pentru că a adăpostit oameni cu probleme speciale, Viorel Pașca a fost reținut de DIICOT. Este acuzat de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat.