Țigări de contrabandă, trecute din Ucraina în România cu drona. Polițiștii au confiscat peste 11.000 de pachete

62224127
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, 11.600 pachete cu ţigări, în valoare de peste 98.000 lei, provenite din contrabandă.

O parte din cantitatea de țigări a fost trecută peste frontieră, din Ucraina în România, cu ajutorul unei drone.

„Ieri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 19.15, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Suceava împreună cu lucători ai S.P.F. Vicovu de Sus - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un aparat de zbor de mici dimensiuni (posibil dronă) care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, județul Suceava şi, ulterior, s-a întors pe teritoriul statului vecin. De asemenea, în zona de responsabilitate pe direcţia respectivă s-au deplasat mai multe echipe operative care au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care pe raza localităţii Vicovu de Sus, jud. Suceava, au fost descoperite, abandonate, trei colete care conţineau țigări de contrabandă. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.490 de pachete cu țigări de provenienţă Duty-Free, în valoare de 17.500 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate.

„Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, au descoperit abandonate, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, trei colete cu țigări, de proveniență Duty-Free. Baxurile cu țigări au fost descoperite în vegetaţia din apropierea localității Straja, județul Suceava, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 6.418 pachete țigări, în valoare de aproximativ 75.000 de lei”, a mai transmis Poliția de Frontieră.

„Tot ieri, 10.11.2021, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina. Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în peretele despărțitor dintre compartimentul marfă și pasageri, cantitatea de 3.700 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană. Țigările în valoare totală de 5.550 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei”, se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62204009
Un bărbat a încercat să fugă din spital, ca să își cumpere băutură. A vrut să iasă pe geam cu ajutorul unor cerșafuri

Un bărbat de 49 de ani din Hoghiz, care era internat la Spitalul Județean Brașov, a vrut să fugă pe geam, cu ajutorul unor cearșafuri, pentru a-și cumpăra băutură.

62224118
Spectacol oferit de natură în România. Fotografii au surprins cadre senzaționale

După primul episod de iarnă timpurie, rețelele sociale s-au umplut de imagini care surprind spectacolul naturii în cele mai frumoase forme.

62223882
Asistentă medicală, reținută după ce a eliberat adeverințe de vaccinare false. Femeia primea între 500 şi 2.000 de lei

O asistentă medicală din judeţul Gorj a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind suspectată că a luat mită de la cel puţin 22 de persoane pentru a le elibera adeverinţe de vaccinare, fără ca persoanele să fi fost imunizate.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.