Piscicultorii români trebuie să dea înapoi zeci de milioane de euro, primiți cu acte în regulă de la UE: ”E o nebunie”

×
Publicitate

Peste 80% dintre fermierii care au luat bani europeni ca să își doteze și dezvolte fermele piscicole, din 2014 încoace, trebuie să dea o parte din bani înapoi. Ghidul după care le-au fost aprobate sumele a fost greșit.  

Și vorbim de zeci de milioane de euro. Paradoxal, în toată această perioadă, spun agricultorii, afacerile au fost monitorizate de instituțiile abilitate, inclusiv de specialiști ai Comisiei Europene, și date chiar exemplu de bune practici.

Dorin Crizbășan administrează o afacere piscicolă în județul Brașov. A accesat fondurile încă de la început, din 2014. A garantat cu imobile ca să poată primi banii europeni cu care și-a dezvoltat vizibil afacerea.

În jurul bălților cu pește a construit un restaurant, a ridicat diguri, a introdus conducte de apă și a montat panouri fotovoltaice. A fost dat exemplu de autorități de mai multe ori. Până într-o zi, când a primit înștiințare că proiectele au fost greșite și trebuie să dea bani înapoi.

Dorin Crizbășan, directorul unei afaceri piscicole: ”În jur de un milion și jumătate de euro. Timp de 7 ani de zile, nimeni nu a spus nimic. S-a terminat perioada de implementare, după care, dintr-o dată, a apărut această nebunie. Au fost declarate proiecte de succes, au fost mândria sectorului, iar astăzi suntem în situația în care nimeni nu mai vrea să își asume”.

Cu el în barcă este și Mihai Mitrenca, un agricultor din Tulcea. Asta după ce și-a dotat ferma cu excavatoare, bărci și diverse utilaje cumpărate tot cu bani europeni.

”Mihai Mitrenca, proprietariul unei ferme piscicole: Au început să ceară tot ce înseamnă aport în natură, dar cash.

Reporter: Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

Mihai Mitrenca: Înseamnă undeva la 130, 140.000 de euro. În momentul în care primești procesul verbal, ai o lună la dispoziție să dai banii înapoi, nu există termen limită. Nu ai bani să-i dai? Vine Fiscul, îți pune poprire pe bunuri”.

Ministerul Agriculturii spune că statul va prelua plățile piscicultorilor afectați

Potrivit estimărilor, 80% dintre fermierii care au accesat bani europeni sunt nevoiți să dea înapoi sume care ajung și 4 milioane de euro de proiect. Totul pornește, spun cei din industrie, de la o interpretare greșită a regulamentului european.

Mai exact, în loc de finanțare europeană de 10 la sută, oamenii au primit până la 50 la sută din proiect.

George Ionescu, președintele Patronatului Peștelui din România: ”Instituțiile românești nu au avut mecanisme de control care să atragă atenția că ceva e greșit. Noi, normal, cu instituțiile noastre, avem patru rânduri de control la Ministerul Agriculturii. Trebuia să fim capabili să vedem că e o problemă”.

Mihai Leonov, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii: ”Ce fac ei acum e o greșeală, vom pune totul în seama statului, să nu ajungă fermierii să plătească”.

În total, instituțiile europene trebuie să recupereze în jur de 30 de milioane de euro, însă cei din industrie estimează că pagubele provocate fermierilor vor depăși 100 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62363493
Răcoare în timpul caniculei. Reguli de utilizare a aerului condiționat pentru a nu te îmbolnăvi

Descoperă regulile de utilizare a aerului condiționat în timpul caniculei pentru a te menține răcoros și sănătos. Află despre afecțiunile care pot apărea din cauza utilizării necorespunzătoare a aerului condiționat.

62349821
Un bărbat din Botoșani a ajuns la spital, după ce un prieten i-a prins de un picior o pereche de cătuşe găsite într-un parc

Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Botoşani după ce, în timp ce se afla cu un prieten într-un parc, a găsit o pereche de cătuşe, iar prietenul i-a prins dispozitivul de gleznă, scrie News.ro.

62364989
Imagini revoltătoare în Botoşani. Un bărbat a furat borcanul cu donaţii dintr-o casă de schimb valutar

Imagini revoltătoare în Botoşani. Un bărbat a fost filmat de camerele de supraveghere în timp ce a furat borcanul cu donaţii dintr-o casă de schimb valutar din oraş.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.