O nouă lege a pescuitului, adoptată de Senat. Ce prevede aceasta

×
Publicitate

„Fierbe” Delta Dunării, după ce o nouă Lege a Pescuitului a fost adoptată de Senat. Actul normativ prevede că tot fondul piscicol din România trece în grija Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, inclusiv peștele din Deltă.

Resursa este gestionată acum de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Contestatarii legii vorbesc despre mai multă birocrație, distrugerea echilibrului natural al zonei, iar pescarii se tem că nu vor mai fi lăsați să prindă peștele și să îl vândă, ca până acum.
 

50.000 de permise, eliberate anul trecut
 

În Delta Dunării sunt aproximativ o mie de pescari profesioniști care își pot arunca năvoadele oricând și oriunde, în limitele legii. Pe lângă ei mai sunt și amatorii - 50.000 de permise au fost eliberate anul trecut.

Teama pescarilor este că, dacă va prelua în administrare fondul piscicol, Agenția Națională pentru Pescuit va concesiona bălțile, așa cum a făcut-o în perioada 2005 - 2009, când a mai avut Delta în grijă.

Teodor Frolu, Asociația Mila 23:
În această lume în care ne întoarcem într-o relație între comunitatea locală și resurse, în cazul Deltei, ne trezim că cineva hotărăște ca resursa piscicolă să fie decisă într-o instituție din niște birouri de la București”.

O eventuală concesionare ar însemna că pescarii ar trebui să se supună regulilor impuse de cei care ar lua în grijă apa și implicit, viețuitoarele.

Mălin Mușetescu, fost guvernator ARBDD:Ei văd Delta Dunării ca pe o fermă piscicolă, nicidecum ca pe o rezervație. Ăsta e feelingul meu personal: acolo unde ANPA administrează resursa piscicolă urmează concesionări. Și ne întoarcem de unde am plecat, de la marii concesionari, pescarilor li se vă lua dreptul de a mai vinde la cherhanale”.

Administrarea fondului piscicol era una dintre activitățile principale ale Administrației Rezervației Delta Dunării.

Teodosie Marinov, Guvernatorul Deltei Dunării:Am întreprins foarte multe demersuri și am avut multe intervenții, inclusiv în comisiile de specialitate ale Senatului României, încercând să motivez propunerea noastră, ca resursele piscicole din interiorul rezervației să fie exceptate”.
 

Trecerea fondului piscicol sub administrarea unei singure autorități, recomandarea Comisiei Europene
 

Inițiatorul legii, senatorul George Scarlat, spune că trecerea fondului piscicol sub administrarea unei singure autorități a fost și o recomandare a Comisiei Europene.

George Scarlat, senator PNL, inițiator al legii:Inclusiv comisia ne-a sugerat, pentru că suntem singurul stat mebru al Uniunii Europene care avem doi administratori ai resurselor acvatice vii, și au spus „Ne este greu să avem o relație cu doi administratori”.

Președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură a fost contactat de echipa știrilor ProTV, dar a explicat că este în concendiu și va raspunde întrebărilor la întoarcere. Ministrul Mediului consideră măsura o greșeală şi speră că va fi reparată.

Tanczos Barna, ministrul Mediului:ARBDD este singura instituție care este capabilă să abordeze integrat tot ce înseamnă această biodiversitate extrem de fragilă. Nu pot să concep că resursa piscicolă să fie administrată de altcineva decât ARBDD. A duce orice resursă la o altă instituție care are altă filozofie decât asigurarea abordării integrate, ar fi o greșeală”.

În același timp, un proiect mai amplu de modificare a legii pescuitului este uitat în Camera Deputaților, pentru că a rămas fără susținere politică. Acesta prevede închisoare pentru braconaj și amenzi de până la zece ori mai mari pentru abaterile grave din domeniul piscicol. Inițiatorii critică legea adoptată de Senat.

Bogdan Bola, deputat:Nu este decât o fițuică, o rebranduire a vechii legi a pescuitului care a creat foarte multe probleme, atât pescarilor, cât și probleme de mediu. Inițiativa noastră legislativă este blocată de luni de zile în sertarele Camerei Deputaților”.

Noua Lege a Pescuitului a fost aprobată de Senat. Urmează Camera Deputaților.

Citește și: România, afectată puternic de secetă. Nivelul Dunării a scăzut periculos de mult. Navele au început să eșueze

 

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
O femeie a rămas agățată cu parapanta într-un copac din Masivul Postăvaru. Intervenția care a salvat-o

O parapantistă a rămas agățată cu aripa aparatului de zbor într-un copac, la o înălțime de peste 10 metri, în zona Crucurului Mare din Masivul Postăvaru, fiind coborâtă în siguranță de salvamontiștii din Brașov.

Anchetă epidemiologică în cazul angajatei Metrorex infectată cu legionella. Prima concluzie exclude inundațiile

Institutul Național de Sănătate Publică a deschis o anchetă epidemiologică după ce o angajată Metrorex a fost diagnosticată cu legioneloză, dar a precizat că femeia nu a fost expusă la apa revărsată în incinta stației de metrou Piața Victoriei 2.

Încă un municipiu din România va beneficia de autostradă. Bucata de 40 de kilometri va fi gata până la 1 decembrie

Premierul interimar Ilie Bolojan a efectuat vineri o vizită de lucru în mai multe puncte ale şantierului Autostrăzii Transilvania, pentru a verifica stadiul lucrărilor de execuţie şi pentru a discuta cu reprezentanţii constructorilor.

Recomandări
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Premierul cu numărul 14 din ultimii zece ani este greu de găsit, la fel și majoritatea din Parlament pentru instalarea acestuia.

Au murit arși în mașini când încercau să fugă din infern. Cel puțin 12 oameni au pierit în incendiile din Spania

Autoritățile de la Madrid și Londra deplâng o „tragedie fără precedent”, după ce 12 oameni au pierit într-un incendiu care a pârjolit un sat din sudul Spaniei.

România va pierde peste trei milioane de locuitori în următoarele decenii. Declinul a fost oprit de imigranți în ultimii ani

Scăderea populației nu mai poate fi oprită, iar România va ajunge la 15,6 milioane de locuitori în 2080. Este semnalul de alarmă tras de specialiștii în demografie, care susțin că societatea se va schimba profund în următoarele decenii.