Perle de la Evaluarea Națională 2022. ”O vițică lingea cu patos tălpile tatălui meu, abia sosit de la crâșmă”

62262935
Shutterstock

Examenele de anul acest nu se puteau desfășura fără nelipsitele perle ale elevilor, despre care profesorii spun că reprezintă, mai degrabă, dovezi ale originalității acestora.

Profesorii din Vaslui au corectat anul acesta tezele de la Evaluare Națională ale elevilor din Buzău, iar lucrările și, per total, aceștia au spus că elevii și-au dat silința să ia note bune, scrie Vremea Nouă.

Nu au lipsit însă nici de această dată așa-numitele perle, dovezi ale originalității în gândire și rodul strădaniei copiilor de a face o teză cât mai bună, spun profesorii.

Astfel, unul dintre profesorii corectori a remarcat o frază cu totul deosebită: „A doua zi de dimineață, o vițică lingea cu patos tălpile tatălui meu, abia sosit de la crâșmă”.

”Până și o broască se uita la noi și zâmbea”

Un alt copil nu s-a lăsat mai prejos și a scris: „Până și o broască se uita la noi și zâmbea”. Iar atunci când a fost vorba să se facă asocieri, unii elevi au făcut cum au știut mai bine, țintind la o notă cât mai mare: “Asociez textul „Toate pânzele sus!” cu „Amintiri din copilărie” de Mihai Eminescu. Ambele prezintă fel de fel de lucruri…!”, a scris, sigură pe ea, o elevă.

Un alt copil a scris la fel de hotărât: “Asociez textul literar „Toate pânzele sus!” cu filmul „Pirații din Caraibe”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62266691
Lecție de istorie, la Călugăreni. O tabără a arcașilor din epoca romană, printre principalele atracții
Lecție de istorie la Călugăreni, județul Mureș. Satul a devenit, sâmbătă, locul de pelerinaj al epocii Imperiului Roman.
62266684
Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri
Cireșele românești riscă să rămână în livezi în acest sezon. Și asta pentru că nu are cine să le culeagă.
62266679
Casa Braikoff, deschisă publicului pentru prima dată în 15 ani. "One Night Gallery" a animat Capitala
Casa Braikoff din Bucureşti a prins viaţă. Faţada clădirii a devenit ecranul unui spectacol de video mapping, iar camerele un adevarat loc de joacă pentru vizitatori.