Fie că îl vrei dulce, cu scorțișoară și miere, sau sărat, cu usturoi, ierburi și parmezan, rezultatul este mereu delicios, asta dacă se respectă pașii esențiali.
Cum pregătești dovleacul pentru air fryer
Dacă vrei să pregătești dovleac la air fryer, începe prin a alege un soi dulce și aromat, potrivit pentru gătit. Dovleacul plăcintar este o alegere foarte bună, fiindcă are miezul mai fin și mai puține fibre decât dovlecii mari, folosiți pentru decor.
Spală bine dovleacul, șterge-l cu un prosop și taie-l în jumătate. Cu ajutorul unei linguri, îndepărtează semințele și fibrele din interior, apoi taie miezul în cuburi sau felii de aproximativ 2-3 centimetri. Încearcă să faci bucățile cam de aceeași mărime, pentru a se găti uniform. Dacă dovleacul are coaja groasă și tare, este mai bine să o îndepărtezi. În schimb, dacă este subțire, o poți păstra.
Pune bucățile într-un bol, adaugă puțin ulei de măsline și condimentele care îți plac. Pentru dovleac sărat, poți folosi sare, piper, usturoi granulat, boia sau rozmarin. Dacă îl preferi dulce, scorțișoara și nucșoara se potrivesc foarte bine. Amestecă totul, apoi așază dovleacul în coșul aparatului, într-un singur strat. Lasă puțin spațiu între bucăți, astfel încât aerul fierbinte să circule și dovleacul să se rumenească uniform.
Cât timp se gătește dovleacul la air fryer și la ce temperatură
Dovleacul se gătește la air fryer, de obicei, la temperaturi între 180 și 200°C. Timpul depinde de cât de mari sunt bucățile și de modelul aparatului pe care îl folosești. Dacă ai tăiat dovleacul în cuburi de dimensiuni medii, îl poți găti la 180°C, timp de aproximativ 15-20 de minute. Pentru bucăți mai rumenite, cu margini ușor caramelizate, poți crește temperatura la 200°C.
La această temperatură, cuburile de 2-3 centimetri sunt gata, în general, în 12-15 minute. Dacă ai bucăți mai mari, timpul poate ajunge la 18-20 de minute. La jumătatea preparării, agită ușor coșul sau întoarce bucățile, astfel încât să se rumenească pe toate părțile. Ca să verifici dacă dovleacul este gata, înțeapă o bucată cu furculița. Dacă intră ușor, înseamnă că s-a gătit suficient. Dovleacul trebuie să fie fraged și moale în interior, dar ușor rumenit la exterior.
Dacă este încă tare, mai lasă-l câteva minute, având grijă să nu îl gătești prea mult, pentru a nu se sfărâma. Îl poți servi ca garnitură, îl poți adăuga în salate sau îl poți folosi pentru supe-cremă și piureuri.
Dovleac la air fryer cu scorțișoară și miere
Dacă ai poftă de un desert simplu și aromat, poți încerca dovleacul cu scorțișoară și miere, pregătit la air fryer. Ai nevoie de doar câteva ingrediente, iar la final vei obține bucăți de dovleac moi și dulci la interior, cu margini ușor rumenite.
Ingrediente:
- 500 g de dovleac curățat
- 1-2 linguri de miere
- 1 lingură de ulei de măsline
- 1 linguriță de scorțișoară
- Un praf de nucșoară, opțional
Mod de preparare:
1. Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi taie-l în cuburi de aproximativ 2-3 centimetri sau în felii de grosime asemănătoare.
2. Pune bucățile într-un bol, adaugă uleiul de măsline, scorțișoara și, dacă îți place, puțină nucșoară. Amestecă bine, astfel încât dovleacul să fie acoperit uniform cu condimente.
3. Așază bucățile în coșul air fryer-ului, fără să le suprapui, și setează temperatura la 180°C. Lasă-le să se gătească aproximativ 15-20 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului pentru a se rumeni pe toate părțile.
4. Când dovleacul este fraged și ușor caramelizat, scoate-l din aparat și adaugă mierea. Este mai bine să o pui la final, deoarece se poate arde dacă stă prea mult la temperaturi ridicate.
Servește dovleacul cât este cald, simplu sau alături de iaurt grecesc. Dacă îți place aroma de scorțișoară, mai poți presăra puțină deasupra înainte de servire.
Bastonașe de dovleac la air fryer cu usturoi și ierburi aromatice
Dacă vrei să încerci ceva diferit în locul cartofilor prăjiți, bastonașele de dovleac la air fryer sunt o alegere potrivită. Le poți pregăti atât pentru o gustare, cât și pentru o garnitură. Usturoiul și ierburile aromatice se potrivesc foarte bine cu gustul dulceag al dovleacului, iar puțin ulei ajută la rumenirea bucăților, conform Gzrecipes.com.
Ingrediente:
· 500 g de dovleac curățat
· 1-2 linguri de ulei de măsline
· 1 linguriță de usturoi granulat
· 1 linguriță de rozmarin sau cimbru uscat
· 1 lingură de pesmet, opțional
· Sare și piper, după gust
Mod de preparare:
1. Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi taie-l în bastonașe de aproximativ 1-1,5 centimetri grosime. Încearcă să le faci de dimensiuni apropiate, astfel încât să se gătească în același timp.
2. Pune bastonașele într-un bol și adaugă uleiul de măsline, usturoiul granulat, rozmarinul sau cimbrul, sarea și piperul. Amestecă bine, până când condimentele se distribuie uniform. Dacă vrei o crustă mai pronunțată, poți adăuga și puțin pesmet.
3. Preîncălzește air fryer-ul la 200°C, apoi așază bastonașele în coș, fără să le înghesui. Lasă-le să se gătească aproximativ 15-20 de minute și întoarce-le la jumătatea timpului.
Bastonașele sunt gata atunci când devin aurii la exterior și fragede în interior. Servește-le imediat, alături de un sos de iaurt cu usturoi sau de sosul tău preferat.
Cuburi de dovleac crocante la air fryer, cu boia și condimente
Dacă preferi preparatele sărate, poți încerca și cuburile de dovleac cu boia și condimente. Sunt ușor de pregătit și se potrivesc foarte bine ca garnitură. Boiaua afumată le oferă o aromă mai intensă, în timp ce usturoiul și piperul completează gustul dulce al dovleacului.
Ingrediente:
· 400 g de dovleac curățat
· 2 linguri de ulei de măsline
· Jumătate de linguriță de boia afumată
· Jumătate de linguriță de usturoi granulat
· Un praf de boia iute, opțional
Mod de preparare:
1. Taie dovleacul în cuburi de aproximativ 1,5-2 centimetri, apoi tamponează-le ușor cu un prosop de hârtie pentru a îndepărta excesul de umezeală. Astfel, bucățile se vor rumeni mai bine.
2. Într-un bol, amestecă uleiul de măsline cu boiaua, usturoiul granulat, sarea și piperul. Adaugă cuburile de dovleac și amestecă până când toate sunt acoperite uniform cu condimente.
3. Așază dovleacul în coșul air fryer-ului, într-un singur strat, și gătește-l la 200°C, timp de aproximativ 15-20 de minute. Pentru a se rumeni pe toate părțile, întoarce bucățile la fiecare cinci minute.
Dovleacul este gata atunci când devine moale în interior, iar marginile sunt rumenite și ușor crocante. Dacă preferi un gust mai picant, poți adăuga și puțină boia iute. Servește cuburile cât sunt calde, ca garnitură pentru carne sau pește, ori adaugă-le într-o salată cu legume proaspete.
Dovleac la air fryer cu parmezan
Dovleacul cu parmezan la air fryer este o garnitură ușor de pregătit, cu o crustă puțin crocantă și un interior moale. În timpul gătirii, parmezanul se rumenește și îi oferă dovleacului un gust ușor sărat, care se potrivește foarte bine cu dulceața naturală a acestuia.
Ingrediente:
· 500 g de dovleac curățat
· 30 g de parmezan ras
· 1-2 linguri de ulei de măsline
· ½ linguriță de usturoi granulat
· ½ linguriță de boia dulce
· Sare și piper, după gust
Mod de preparare:
1. Spală dovleacul, îndepărtează semințele și taie miezul în cuburi de aproximativ 1,5-2 centimetri. Pune-le într-un bol și adaugă uleiul de măsline, usturoiul granulat, boiaua, sarea și piperul.
2. Amestecă bine, apoi presară parmezanul ras peste dovleac, astfel încât să acopere cât mai uniform toate bucățile.
3. Preîncălzește air fryer-ul la 180°C și așază cuburile într-un singur strat. Lasă-le să se gătească aproximativ 13 minute, agitând coșul de două ori în acest interval.
4. Dacă vrei o crustă mai rumenită, crește temperatura la 200°C în ultimele 1-2 minute. Dovleacul este gata atunci când devine fraged în interior, iar parmezanul capătă o culoare aurie.
Cum obții dovleac rumenit la exterior și fraged la interior
Dacă vrei ca dovleacul pregătit la air fryer să fie frumos rumenit la exterior, dar moale și fraged în interior, trebuie să fii atent la câteva detalii. Contează cât de mari sunt bucățile, cât ulei folosești și cum le așezi în coșul aparatului. Începe prin a tăia dovleacul în bucăți de dimensiuni apropiate, astfel încât să se gătească în același timp. Dacă unele sunt prea mici, se pot arde înainte ca bucățile mai mari să fie gata.
După ce ai tăiat dovleacul, tamponează-l cu un prosop de hârtie pentru a îndepărta excesul de apă. Dacă bucățile sunt prea umede, se vor forma aburi și se vor rumeni mai greu. Adaugă apoi puțin ulei și amestecă bine, astfel încât să acopere fiecare bucată. Nu trebuie să folosești mult.
La fel de important este să nu înghesui dovleacul în coș. Așază bucățile într-un singur strat, lăsând puțin spațiu între ele pentru ca aerul fierbinte să circule. Pentru bucățile medii, poți seta temperatura la 200°C și timpul la aproximativ 12-15 minute. Întoarce-le la jumătatea gătirii, apoi verifică dacă s-au rumenit.
Dovleacul este gata atunci când furculița intră ușor în miez, iar exteriorul este auriu. Timpul poate varia în funcție de grosimea bucăților și de modelul aparatului.
Cum păstrezi dovleacul gătit la air fryer
Dacă ți-a rămas dovleac pregătit la air fryer, îl poți păstra la frigider și îl poți consuma în zilele următoare. Pentru a-și păstra cât mai bine gustul și textura, contează cum îl depozitezi și cum îl încălzești din nou. După gătire, lasă dovleacul să se răcorească puțin, apoi pune-l într-un recipient curat, cu capac. Ai grijă să îl bagi la frigider în cel mult două ore de la preparare, fără să aștepți să se răcească complet.
La o temperatură de maximum 4°C, dovleacul gătit se poate păstra aproximativ 3-4 zile. Dacă vrei să îl păstrezi mai mult, îl poți congela în pungi sau recipiente potrivite pentru congelator. Cel mai simplu este să îl împarți în porții mici, astfel încât să scoți doar cât ai nevoie.
Pentru a-l reîncălzi, poți folosi tot air fryer-ul. Pune bucățile în coș și lasă-le câteva minute, până când se încălzesc bine și în interior. Astfel, marginile se pot rumeni din nou.
Ține cont că dovleacul congelat poate deveni mai moale după decongelare. Dacă nu mai are aceeași textură, îl poți folosi pentru supe-cremă, piureuri sau alte preparate în care consistența nu contează atât de mult.