A căzut de la etajul opt cu partea dorsală într-o bară metalică. Ce au fost nevoiți să facă pompierii

×
Publicitate

Un bărbat care a căzut de la etajul opt al unui bloc din Iași a scăpat miraculos cu viață. Este rănit, dar a trecut cu bine de o primă intervenție chirurgicală. Medicii sunt optimiști și speră la o recuperare completă.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Incidentul a avut loc luni, la amiază, în cartierul Tătărași. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani și având cetățenie moldovenească, s-ar fi aplecat prea tare peste balcon și a căzut în gol de la o înălțime de 24 de metri. O vecină a alertat serviciile de urgență după ce l-a văzut întins lângă bloc. Când au ajuns, salvatorii l-au găsit în stare de conștiență.

Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași (telefon): „Era căzut într-o țeavă de gard. Victima a fost extrasă în viață, conștientă, și predată echipajului medical.”

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, unde a intrat direct în sala de operație.

Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași: „Având multiple traumatisme, dar cel mai important este lovitura din partea dorsală, la fesa dreaptă, unde s-a găsit o bară metalică. Până la sosirea echipajului de descarcerare, care a trebuit să o taie, pacientul a necesitat sedare și anestezie generală.”

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași (telefon): „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

Bărbatul se află acum la Terapie Intensivă. Medicii spun că starea sa este stabilă, dar recuperarea va fi una de lungă durată.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62502584
Târguri de Crăciun în București 2024. Unde sunt organizate târguri în Capitală și ce program au
Bucureștiul abundă în târguri de Crăciun și atmosferă de sărbătoare, după ce toate luminițele din oraș au fost aprinse și frigul a venit.
62502552
Cum arăta, în realitate, Isus Hristos. Reconstituirea realizată de experți este surprinzătoare și schimbă tot ce știam | FOTO
Isus Hristos este una dintre cele mai recunoscute figuri din lume, dar experții spun că fiecare imagine a sa pe care ați văzut-o este aproape sigur inexactă.  
62309007
Exercițiile fizice, mai ales cele de forță, antrenează nu doar mușchii, ci și neuronii
Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA au descoperit că exercițiile fizice pot avea beneficii și la nivelul neuronilor, nu doar asupra mușchilor.