Cele mai romantice destinații din România - Unde să petreci Valentine’s Day împreună cu partenerul
Fie că vorbim despre destinații la mare, la munte, sau pur și simplu la o cină în oraș, cel mai important este că oamenii vor să petreacă timp de calitate alături de persoana iubită.
Iată unde puteți petrece anul acesta Ziua Îndrăgostiților.
Destinații romantice în RomâniaLuna iubirii merită celebrată cum se cuvinte, mai exact, rezervând o escapadă bine meritată departe de agitația și zgomotul orașului. Acum este timpul să lăsați toate grijile și stresul deoparte și să vă bucurați de persoana iubită.
Fie că vorbim despre destinații la mare, la munte, sau în alte zone romantice ale României, 14 Februarie este ziua în care îndrăgostiții au prilejul de a petrece cât mai mult timp prețios împreună. În cazul în care nu știți cum să vă surprindeți partenerul de Valentine’s Day în 2024, mai jos sunt câteva idei pe care le puteți pune în practică.
Locuri la munteIată ce opțiuni de cazare există pentru îndrăgostiții care vor să își petreacă Ziua Îndrăgostiților la munte. Fie că alegeți Valea Prahovei, sau Transfăgărășan, există cazări pentru toate buzunarele. Valentine’s Day oferă hotelierilor oportunitatea de a crea oferte atractive pentru cei îndrăgostiți. Aceste oferte includ cine romantice, petale de trandafir, șampanie și bomboane, scrie Pensiunealeo.ro.
Dacă nu poți pleca într-o călătorie romantică cu partenerul tău din cauza programului de lucru în timpul săptămânii, nu trebuie să fii trist. Există pachete turistice speciale organizate în weekendurile din jurul acestor sărbători.
La un hotel de patru stele din Sinaia, pentru o escapadă romantică la munte, un cuplu va plăti 1.650 de lei pentru două nopți în perioada 9-11 februarie sau 16-18 februarie. În schimb, pentru perioada 23-25 februarie, același sejur va costa doar 1.300 de lei. Pachetul include cazare în cameră dublă, mic dejun tip bufet suedez și cină romantică. De asemenea, îndrăgostiții vor primi petale de trandafir în cameră, o cutie de dulciuri, două masaje de relaxare de 30 de minute și două masaje faciale de 15 minute, precum și acces la Spa, care include piscină, saună și ser fiziologic.
La un hotel de patru stele din Bușteni, un sejur romantic pentru două persoane, timp de două nopți în weekend, costă 1.290 de lei. Îndrăgostiții vor fi cazați într-o cameră dublă cu balcon și vedere la munte, iar micul dejun este inclus. De asemenea, vor primi o sticlă de spumant în cameră și pot alege între o cină romantică sau o vizită la Castelul Cantacuzino.
La un hotel de patru stele din Azuga, de Ziua Îndrăgostiților, prețul pentru o noapte de cazare în cameră dublă este de 990 de lei. Pachetul include un aranjament cu petale și vin spumant în cameră, cină romantică și acces la piscină, jacuzzi, saună și 10% reducere la terapiile corporale.
La un hotel de patru stele din Predeal, îndrăgostiții vor plăti 780 de lei pe zi pentru un pachet romantic, disponibil în orice zi între 13 februarie și 10 martie. Oferta include cazare în cameră cu jacuzzi, mic dejun, petale de trandafir, lumânări, baie cu spumă, șampanie sau ciocolată. Pentru o cină romantică, care poate fi servită atât în cameră, cât și în restaurant, cu trei opțiuni de meniu, o sticlă de vin și prăjitură, se vor plăti 400 de lei pentru două persoane.
Pe de altă parte, la un hotel de trei stele din Predeal, un cuplu trebuie să plătească 540 de lei pentru două nopți în perioada 16-18 februarie, într-o cameră dublă. Opțional, pentru o seară specială de sâmbătă, aceștia pot plăti încă 100 de lei de persoană pentru a se bucura de o cină romantică.
Dacă nu dorești ceva luxos, prețul pentru o noapte de cazare în Valea Prahovei în timpul zilei Îndrăgostiților începe de la 200 de lei pentru două persoane, fără a include servicii speciale.
Dragostea este sărbătorită și pe Transfăgărășan. Pachete turistice speciale sunt disponibile și în Argeș pentru Ziua Îndrăgostiților. La un hotel de patru stele de pe Transfăgărășan, pentru momente de neuitat de Ziua Îndrăgostiților, un cuplu va plăti 1.390 de lei pentru două nopți. Pachetul include mic dejun, acces la SPA și o cină romantică specială. Oferta este valabilă atât pentru weekendul 9-11 februarie, cât și pentru 23-25 februarie. Îndrăgostiții se vor bucura și de o petrecere cu muzică și dans, precum și de o sticlă de vin și bomboane în cameră.
În zona Vidraru - Transfăgărășan, prețul cazării începe de la 150 de lei pe noapte pentru două persoane.
Destinații la mareAtunci când spui mare, spui romantism. Oricărui îndrăgostit i-ar plăcea să petreacă o seară romantică pe plajă, sau să vadă răsăritul alături de persoana iubită. Iată câteva hoteluri de pe litoralul românesc unde puteți să vă bucurați de Valentine’s Day. Prețurile sunt cuprinse între 150 și 300 de euro, pentru două nopți, iar majoritatea hotelurilor au micul dejun inclus.
Hotel Vega- Mamaia
Vega vă pune la dispoziție servicii datorită cărora veți uita de lumea din afara hotelului. Pentru o dimineață de ținut minte, puteți alege plaja privată aflată la 1 minut distanță de hotel, sau una dintre cele două piscine. Înspre prânz și cină, masa se poate servi în restaurantul hotelului, iar apoi vă puteți bucura de centrul spa.
Hotel Splendid- Mamaia
Conform numelui său, un sejur la Hotel Splendid înseamnă să te bucuri de lux și de facilități moderne. Decorul este unul modern și cochet, special făcut pentru relaxarea și liniștea voastră completă. Restaurantul servește preparate diverse și aveți la dispoziție și un bar de zi. Dacă vreți să explorați stațiunea, Lacul Siutghiol este la doar 200m distanță, iar în interiorul hotelului veți regăsi și un centru spa. Sauna uscată și umedă, hidromasaj, dușuri împreună și alte tratamente oferite vor fi alegeri perfecte. Există și un jacuzzi intim special pentru cupluri.
Hotel Opal - Jupiter
Puține lucruri sunt mai romantice decât să te bucuri alături de persoana dragă de spectacolul naturii. Hotel Opal este o alegere potrivită, deoarece este situat între Pădurea Comorova și Marea Neagră. Hotelul mai are și propriul spațiu verde generos, amenajat cu flori, ornamente și arbori. Plaja din apropiere este tot parte a hotelului, și chiar dacă nu vă puteți bălăci în apa mării, puteți să priviți răsăritul împreună. Opal mai are și restaurant propriu. Vestea bună este că vă puteți aduce și animăluțul aici, fiindcă hotelul este pet friendly.
Vox Maris - Costinești
Puține hoteluri de pe întregul litoralul românesc îți vor oferi nivelul de intimitate de la Vox Maris. Un prim factor este suprafața hotelului, respectiv 7 hectare! Facilitățile sunt și ele pe măsură, cu multiple vile, terase, restaurante, piscine pentru adulți și copii, teren de tenis, sală de bowling, toate înconjurate de un spațiu verde amenajat și bogat. Accesul în toate aceste dotări este permis doar turiștilor hotelului, deci dacă vrei să te bucuri și tu cu persoana iubită de un resort privat, rezervă acum locurile!
Hotel Inter - Venus
Splendoarea principală a litoralului nostru este irevocabil Marea Neagră. Fie că o admiri de pe nisipul fin al plajei private, sau de la balconul din camera ta din hotel Inter, magia momentului va îngloba întreaga atmosferă. Priveliștea superbă nu este tot ce-ți va oferi camera. Aceasta este una ce reprezintă conceptele de confort și eleganță, de 5 stele. Restaurantul este la nivel și el, deci dacă ești mai gurmand de fel, nicio grijă, Inter este tot o alegere corectă. Meniul are atât feluri naționale, cât și internaționale. Pentru o seară în care să beneficiezi de o răsfățare binemeritată, spa-ul hotelului îți stă la dispoziție.
Hotel Terra - Neptun-Olimp
Renovat complet în 2020, hotelul îți va oferi experiența unui lux "de odinioară", datorită decorului său regal din interior. Puteți alege și această locație pentru a vă bucura de o seară romantică alături de cel mai important om din viața voastră, conform litoralulromanesc.ro.
Alte destinații pentru Valentine's DayIată mai jos alte destinații interesante pentru a vă petrece Ziua Îndrăgostiților:
Porumbacu Treehouse, Porumbacu de Sus
Acest forest retreat, format din patru căsuțe suspendate și o șură cu famec, situate în satul Porumbacu de Sus, reprezintă alegerea potrivită pentru cei care sunt în căutarea unui loc fermecător, plin de romantism. Aceste căsuțe în copac de la poalele Negoiului au cucerit mii de turiști datorită amplasării, dar și a modului în care au fost construite. Liniștea, mâncarea bună și potecile de munte pe care puteți cutreiera odată ce ajungeți la Porumbacu Tree House vor face din vacanța voastră în doi o experiență cu adevărat inedită.
Colibița
Colibița, una dintre principalele atracții turistice din Bistrița-Năsăud, este una dintre cele mai frumoase destinații de la noi din țară, care poate fi vizitată în orice perioadă a anului. Lacul Colibița este un lac artificial de acumulare din Munții Călimani, în jurul căruia s-au născut de-a lungul timpului o mulțime de povești și legende, care au atras anual mii de turiști. În perioada iernii, brazii înalți sunt acoperiți de zăpadă, astfel că vizitatorii se pot bucura de priveliști de poveste. De asemenea, îndrăgostiții pot găsi aici cele mai romantice cazări pentru o vacanță de vis.
Zabola, Covasna
Cei care vor să se bucure de o vacanță de vis alături de persoana iubită pot merge în Covasna, la Zabola Estate. Acest loc superb, situat într-o zonă pitorească din satul Zăbala, este considerat unul dintre cele mai romantice locuri din țara noastră. Proprietatea cuprinde 2 lacuri, 4 iazuri de pescuit, facilități de drumeții și călărie, precum și o saună, astfel că niciun cuplu nu se va plictisi dacă va alege să petreacă Ziua Îndrăgostiților aici.
Satul Biertan
Satul Biertan este unul dintre satele din Transilvania, fiind inclus în Patrimoniul Național UNESCO. Acesta poate fi o destinație ideală pentru cupluri, care vor fi cucerite de obiectele de artă premiate în străinătate, dar și de legendele despre comori bine ferecate. În plus, aici se află și închisoarea îndrăgostiților, ce este construită într-unul dintre cele șapte turnuri ale fortificației, iar în trecut funcționa drept un fel de terapie de cuplu. Peisajele sunt de poveste în acest loc, iar îndrăgostiții care vor să se bucure de liniște și pace ar trebui să ia în calcul această destinație pentru vacanța lor, scrie Radioimpuls.ro.
Valea Vaserului
Maramureșul este una dintre cele mai frumoase destinații pentru orice român, fiind cunoscută mai ales pentru numeroasele obiective turistice, tradiții și oamenii extrem de primitori. Îndrăgostiții se pot bucura aici de saună, ciubăr, de o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului, dar și de relaxare în căsuțele tradiționale din gospodăriile oșenilor. Cei care vor să fugă de agitația din marile orașe pot opta pentru o vacanță romantică în Maramureș, înconjurați de pădurile dese ale Carpaților.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vacanta , destinatii , ziua indragostitilor , Valentine's Day
Dată publicare: 13-02-2024 17:00