Plimbarea cu mocănița în România - unde poți merge să te plimbi cu trenul cu abur în țara noastră
Dacă nu te-ai plimbat până acum cu mocănița, ar trebuie să o faci. Peisajele pe care le vezi în această călătorie sunt spectaculoase, iar plimbarea este o experiență pentru care străinii călătoresc mii de kilometri ca să o trăiască.
Mocănița este un tip de locomotivă cu abur care circulă pe șine înguste, mai ales în zone montane și pitorești. Ele sunt folosite în scop turistic și oferă o experiență autentică.
Mocănița în România - în Maramureș
În Maramureș găsești ultimul tren forestier cu aburi din Europa. Se află în Vișeu de Sus și este o plimbare care pare deprinsă din basme, pentru că mocănița trece prin pădure și prin locuri spectaculoase.
Inițial, scopul mocăniței era să transporte lemnele din pădurea Parcul Național Munții Maramureșului. În 1932, când a fost construită calea ferată forestieră, acesta a fost motivul principal.
De atunci și până acum, lucrurile s-au schimbat, iar stația CFF Vișeu de Sus funcționează fără oprire.
În anul 2000, trenul cu aburi a devenit unul turistic și Mocănița Maramureș a ajuns un obiectiv turistic în sine, atrăgând mii de străini în această zonă a țării.
Au început să se organizeze trasee și mocănița, una dintre ultimele locomotive forestiere cu aburi din lume, a căpătat o notorietate mare.
Locomotiva parcurge cam 60 de km prin pădurile Maramureșului, dar traseul pentru turiști este lung de 21,6 km. Se pleacă din stația Vișeu de Sus și ultima oprire este în stația Paltin.
Durata unui traseu complet dus întors este cam de 6-7 ore cu opriri incluse. Peisajele pe care le vezi pe trseu nu se compară cu nimic altceva, iar oamenii vin de la sute și mii de km distanță ca să parcurgă acest traseu deosebit.
Mocănița trece printr-o cărare șerpuită prin pădurile de fag, trece printr-o poartă tipic maramureșeană și traversează podețe.
Se deplasează cu aproximativ 30 de km pe oră, timp în care te bucuri de aer curat de munte și faci o mulțime de fotografii superbe.
Există două tipuri de vagoane: cu geam și fără. Pe durata traseului vor fi două sau trei opriri, iar la ultima stație popasul este mai lung, astfel încât te poți plimba.
În funcție de sezonul, mocănița circulă în fiecare zi, iar iarna deloc.
Program Mocănița Vișeu de Sus 2023
Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie: Joi, Vineri, Sâmbătă si Duminică
Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie: Zilnic
Noiembrie, Decembrie: Joi, Vineri, Sâmbătă si Duminică
Bilet Standard Mocănița :
84 lei Adult,
74 lei student/pensionar,
56 lei elev (6-16 ani).
Pachet Mocănița Special - Include: biletul, un platou grill, o cafea, o băutură răcoritoare, un produs patiserie:
137 lei adult,
127 lei student/pensionar,
105 lei elev (6-16 ani)
Mocănița în Suceava
Suceava este o adevărată splendoare, mai ales vara, când aerul curat și peisajele de poveste te fac să te simți mai aproape de natură. Tot vara poți face plimbări lungi prin natură, drumeții și poți explora tot ce are mai bun de oferit Suceava.
Dacă te afli aici, nu ar trebui să ratezi plimbarea cu Mocănița Huțulca - Moldovița.
Recent, mocănița a fost implicată într-un accident. Mecanicul de locomotivă a acroșat un autoturism și a fost răsturnată de pe șine după impact.
În momentul impactului, în locomotivă erau 30 de călători dar niciunul nu a fost rănit.
„Încercăm să punem locomotiva pe șine. Oricum are avarii serioase, nu vom mai putea circula cu ea”, a mai transmis șeful de tren.
Rămâne de văzut dacă locomotiva poate fi reparată, astfel încât experiența traseului să poată fi trăită și de alți turiști.
Linia ferată cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de către Louis Ortieb și dată în folosință în 1888 pentru a transporta lemn de la pădure.
În 1909, linia a fost preluată de la fondul bisericesc care a schimbat ecartamentul de la 800 de milimetri la ecartament standardizat de 760 de milimetri.
Traseul inițial era de 23.9 kilometri de la Moldovița la Roșoșa, dar de-a lungul vremii, s-au mai făcut variante și sistemul a ajuns în 1987 la lungimea de 73 de kilometri cu înființarea porțiunii Râșcovei – Râșca dreaptă - Arsuri.
Până în 2001, linia de la Moldovița a fost folosită pentru a transporta masă lemnoasă, dar începând cu iulie 2005, linia este administrată de Asociația pentru păstrarea liniilor înguste din România și acum are 10,5 kilometri.
Se pleacă din Moldovița, din spatele Hotelului Oana, iar sosirea este la Argel. Traseul durează trei ore.
Program și tarife 2023 Mocănița Huțulca - Moldovița
Mocănița Huțulca Moldovița este deschisă pentru plimbări zilnic, dar sunt necesari minimum 10 pasageri.
Poți găsi informații despre orar AICI.
Tarife:
Adulți: 50 lei
Copii: 30 lei (3-16 ani)
Plata se face doar cu numerar
Alte mocănițe din România
Sovata – Câmpu Cetății Mureș – mocănița face o plimbare de 2 ore pe o distanță de 14 km între Sovata și Câmpu Cetății. Până în septembrie, trenul circulă de marți până duminică și este nevoie de 15 pasageri. Pleacă din Gara Mică Sovata la orele 11:00, 13:30 și 17:00.
Criscior – Brad, Abrud – Câmpeni, Hunedoara/Alba – aceasta este singura mocăniță din județul Hunedoara și circulă pe ruta de 7 km între Criscior și Brad. Trenul are o capacitate de 130 de locuri și circulă de două ori pe săptămână, vineri și sâmbătă până pe 12 septembrie. Prețul unui bilet dus-întors este de 20 de lei.
Mocănița Transilvania face un tur de 35 de km între localitatea Teca din Bistrița-Năsăud și Râciu în județul Mureș. Plecările pornesc de la ora 10:00 din stația Teaca. Poți afla mai multe despre program și traseu AICI.
Covasna – Comandău – mocănița de aici a fost construită în perioada 1889 – 1891 și poți găsi mai multe informații despre traseu AICI.
Mocănița de pe Valea Arieșului a fost pusă din nou în funcțiune în 2020 și are un traseu cu o lungime de 11 km. Traseul cuprinde localitățile Abrud, Gura Roșiei, Cărpiniș și Câmpeni. Trenul circulă în fiecare duminică și luni până în 13 septembrie pe ruta Abrud-Câmpeni, dar trebuie să se strângă cel puțin 20 de persoane. Găsești mai multe informații AICI.