Vreme de primăvară la mijlocul lui februarie. La cât urcă temperaturile

×
Publicitate

Astăzi vremea începe să se încălzească, o să plouă puțin pe partea sudică, în Carpații Meridionali s-ar putea să cadă lapoviță, dar în celelate zone va fi timp frumos.  

Maximele pleacă de la 3 grade în depresiuni și ating 12 grade în vestul țării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde prindem vreme schimbătoare și un vânt domol. La noapte norii se risipesc, însă apare ceața.

O situație similară găsim și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Zărim și soarele printre nori, iar temperaturile se opresc la valori normale.

În nordul Moldovei și în Bucovina, avem cer mai mult senin, iar după prânz se vor atinge 5 grade Celsius. După lăsarea nopții se lasă frigul și se formează ceața, iar minimele ajung la minus 5 grade în zona Bucovinei.

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță vreme bună. Norii apar destul de rar, iar la amiază temperaturile urcă până la 7...8 grade - valori ușor mai mari decât cele normale pentru mijlocul lunii februarie.

În ținuturile vestice urmează o zi frumoasă, cu cer curat și un vânt mai insistent în sudul Banatului. Se încălzește față de ziua trecut, iar maximele ajung pe la 11 - 12 grade. La noapte norii se înmulțesc, apar precipitații mixte și crește riscul de polei.

În Transilvania avem o dimineață geroasă în depresiuni. Soarele se arată trecător, iar în zona montană o să ningă puțin sau o să cadă lapoviță. Temperaturile ating 7 grade în vestul provinciei.

În Oltenia se adună norii și o să vină 2...3 stropi de ploaie, însă la noapte ploile se transforma în lapoviță. Pe parcursul zilei vedem și soarele din când în când, iar maximele ajung la 7 grade la Râmnicu Vâlcea.

În ținuturile sudice avem o zi cam mohorâtă, cu înnorări și câteva ploi slabe, pe la câmpie. În Lunca Dunării vremea se menține caldă pentru acest moment al anului și temperaturile urcă până la 8 grade Celsius.

Vremea în țară

Marți se mai încălzește puțin și temperaturile depășesc valorile normale în cea mai mare parte a țării. În vest, în nord-vest și în centru se înnorează și apar câteva ploi slabe, iar pe la munte o să fie lapoviță și chiar ninsoare pe creste. În rest domină atmosfera însorită.

Miercuri se face și mai cald, dar în vest, în nord și în centru va fi cam înnorat și o să plouă slab. În sud și în est avem ceață și burniță dimnineața, soare și vreme bună mai târziu. Și în zona centrală o să apară ceața, iar maximele vor ajunge pe la 15 grade în Muntenia.

Joi rămânem cu vremea neobișnuit de caldă, însă vântul devine mai insistent. Ploile se extind în vestul, în nordul și în centrul țării, dar s-ar putea să picure și în celelalte zone. Pe crestele Carpaților, mai ales noaptea, o să ningă și o să fie viscol.

Vremea București

În București astăzi atmosfera va fi schimbătoare. Norii vin și trec, vântul adie plăcut, iar maxima ajunge pe la 7...8 grade.

La noapte se înseninează, însă apar condiții de ceață, iar temperatura coboară până la minus 3 grade.

Vremea la munte

La munte se încălzește ușor. Norii apar mai mult în masivele sudice și vor aduce precipitații slabe, îndeosebi după lăsarea nopții.

Vor fi și condiții de polei. În rest, găsim vreme destul de frumoasă, un vânt mai intens pe crestele montane și ceață dimineața pe văi și în depresiuni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia, avertisment serios în privința Rusiei: „O greșeală!”
Norvegia, avertisment serios în privința Rusiei: „O greșeală!”
Citește și...
ANM a prelungit avertizarea de caniculă. Codul galben a fost extins la 13 județe și București | HARTĂ

Canicula se extinde în România și aduce temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile. ANM avertizează și asupra furtunilor puternice în mai multe regiuni ale țării.

Vremea azi, 17 iulie 2026. Regiunile țării se împart între caniculă și furtuni

Ziua de vineri aduce vreme călduroasă în majoritatea zonelor, caniculă în ținuturile vestice și ploi zgomotoase la munte, în centru și în sud-vest.

Scăpăm de căldură la final de iulie, dar revine canicula în august. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va fi mai rece decât normalul climatologic în intervalul 20-27 iulie, după care temperaturile vor creşte peste valorile specifice perioadei în mare parte din ţară, mai ales în regiunile vestice.

Recomandări
ANM a prelungit avertizarea de caniculă. Codul galben a fost extins la 13 județe și București | HARTĂ

Canicula se extinde în România și aduce temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile. ANM avertizează și asupra furtunilor puternice în mai multe regiuni ale țării.

Discuții la Palatul Cotroceni pe tema legii salarizării, cu reprezentanţii partidelor „pro-occidentale”, dar fără Nicușor Dan

Reprezentanţii partidelor ”pro-occidentale” şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, discută vineri, 17 iulie, la Palatul Cotroceni, pe tema legii salarizării, care este jalon PNRR.

Dosar complex de cămătărie cu zeci de infracțiuni grave. 22 de persoane din clanul Buricea au fost reținute de DIICOT

22 de persoane au fost reținute în urma audierilor de joi-noapte din Capitală, după descinderile în forță din județele Brăila și Galați.