Avertizare de vreme severă imediată. Cod portocaliu de ploi torențiale în București și alte 2 județe

62059930
Agerpres

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de vreme instabilă şi ploi, ce vizează până la ora 23:00 peste trei sferturi din ţară.

UPDATE 19:30 - ANM a emis noi avertizări cod portocaliu de vreme severă imediată valabilă în următoarea perioadă.

Potrivit alertei ANM, municipiul București se află sub avertizare cod portocaliu de ploi, până la ora 20:10.

Se vor semnala averse torențiale - în sudul și vestul muncipiului, ce vor cumula 30 l/mp.

De asemenea, până la ora 20.30, se află sub cod portocaliu de ploi județele Ilfov și Giurgiu. 

Localitățile vizate sunt Jilava, Măgurele, Vidra, Bragadiru, Domnești, 1 Decembrie, Clinceni, Ciorogârla, Cornetu, Berceni, Dărăști-Ilfov, Copăceni, Popești-Leordeni (Ilfov) și Bolintin-Vale, Florești-Stoenești, Comana, Ulmi, Adunații-Copăceni, Vărăști, Bolintin-Deal, Găiseni, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucșani, Colibași, Grădinari, Cosoba (Giurgiu).

Se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice.

UPDATE 16:45 - ANM a emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod roşu de furtună, valabilă pentru județele Suceava și Galați.

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:45, în judeţele avertizate vor fi averse torenţiale ce vor totaliza 50 - 60 l/mp, frecvente descărcări electrice, izolat grindină de dimensiuni medii şi vijelie.

Cod galben de instabilitate atmosferică până joi

 

Totodată, ANM a emis și o alertă Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în alte şapte judeţe şi Municipiul Bucureşti, până joi dimineaţa.

Astfel, marţi, în intervalul orar 12:00 - 23:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu, iar prognoza de specialitate arată că, în după-amiaza zilei de marţi (16 iunie) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (16/17 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi local în Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 80 l/mp.

Cod portocaliu și Cod galben

De asemenea, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 70 - 80 km/h, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 iunie, ora 10:00 - 18 iunie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti.

Pe durata acestei avertizări, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menţine la un grad accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii în curs.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62048458
Vremea azi, 16 iunie. Prognoza pentru București și țară - ploi torențiale și risc de inundații

Avem în continuare vreme schimbătoare ploi torenţiale şi risc de inundaţii în aproape toate zonele. Aversele apar în reprize scurte, dar vor fi straşnice, cu vijelii şi grindină şi se mai pot acumula 50 l/mp în vest, centru şi nord-est.

62131279
ANM: Cod portocaliu de furtuni în 20 de judeţe, până marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi furtuni, valabilă de luni după-amiaza în 20 de judeţe.

62127555
Vremea azi, 15 iunie. Va ploua în reprize scurte, dar abundente. Instabilitate în sud, centru și vest

Luni, situația meteo nu se îmbunătățește deloc. O să mai plouă în reprize scurte, dar abundente, se pot strânge 30...60 l/mp, iar instabilitatea va fi mai pronunțată în sud, centru și vest.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.