Pe litoral a fost o vreme mai buna ca in Tenerife sau Costa del Sol. Cat platiti pentru cateva zile la mare

×
Publicitate

Desi e toamna de doua saptamani, termometrul a aratat 32 de grade Celsius la amiaza. Nu e de mirare ca plajele au fost pline de turisti, care s-au si scaldat in voie. Apa marii avea cam 25 de grade Celsius. 

Si cum preturile de acum sunt cele mai mici din acest sezon estival prelungit, atmosfera s-a dovedit ideala pentru o vacanta sau macar pentru cateva zile la mare.

Fara sezlonguri, fara aglomeratie, cu lume relaxata si care se bucura de razele cu cel mai mic indice de radiatii ultraviolete din sezonul acesta,  la jumatate fata de luna trecuta. Cei mai multi au venit la mare pentru doua zile.

Pana la ora 15 temperatura aerului a urcat pana la 32 de grade, iar apa a ramas la 24-25 de grade. A fost chiar mai frumos ca in unele zile de august, recunosc si constantenii.

Foarte multi varstnici au venit in perioada aceasta la mare, sa se bucure de liniste, dar si pentru ca preturile sunt mici.

In aceasta perioada pe litoral toate tarifele sunt aproape la jumatate fata de cat erau luna trecuta. In Mamaia poti petrece sase zile cu doar 450 de lei la un hotel de doua stele. Cu 100 de lei in plus, stai chiar la trei stele.

Vremea frumoasa va tine si duminica pana la amiaza, dar apoi sunt asteptate ploi usoare. Meteorologii prognozeaza ca si weekendul urmator va fi cald si frumos.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61833922
Scandal pe constructiile din Parcul Natural Bucegi. Ce vrea Biserica Ortodoxa sa inalte chiar langa Babele

Constructii fara nicio regula, mai multe biserici, mai putine animale salbatice si frau liber turismului, indiferent de conditiile in care se face: asa isi imagineaza unii ca ar trebui sa arate ariile protejate din Romania.

60300049
Blue Air introduce zboruri catre patru destinatii noi, preferate de romani. Ce preturi au biletele

Biletele de avion sunt deja disponibile pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agentiile partenere.

61833302
Cifra record pentru litoralul romanesc: 1 milion de turisti s-au distrat la mare. Cu ce surpriza neplacuta vine sezonul 2017

Litoralul romanesc a fost pe val anul aceasta, lucru confirmat de cei un milion de turisti, care si-au facut vacanta la malul marii.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62604739
Cum a prevenit ANI conflicte de interese în contracte publice de 2,3 miliarde lei. Cazul căsătoriei neprevăzute

Algoritmii sistemului Prevent 2.0 utilizat de Agenția Națională de Integritate (ANI) au prevenit conflicte de interese în contracte publice cu o valoare de peste 2,3 miliarde de lei în doar 4 luni, potrivit unui comunicat al instituției.