ASU Politehnica a facut instructie cu Arsenal Faget: victorie cu 9-2 la debutul in Liga a IV-a

61368387

Chiar dacă Timişoara are, de câteva săptămâni, o echipă clasată pe podiumul Ligii I, alb-violeţii din campionatul judeţean nu au fost abandonaţi de suporteri.

Peste 500 de fani i-au însoţit pe fotbaliştii lui Paul Codrea la Făget (95 de kilometri de Timişoara), pentru primul meci din această stagiune a Ligii a IV-a. Politehnica s-a impus categoric, cu 9-2, demonstrând că este o candidată serioasă la promovare.

Pentru ASU Politehnica au jucat mai mulţi fotbalişti transferaţi în această vară. Dintre aceştia, atacantul Flavius Tulcan s-a remarcat cel mai mult, înscriind trei goluri şi pasând decisiv pentru încă o reuşită a timişorenilor. Au mai debutat pentru alb-violeţi fostul internaţional de juniori Birău (19 ani), Vucea, Neagoie, Ionuţ şi Oberşterescu.

Timişorenii au început excelent jocul, ajungând să conducă în minutul 32 cu 4-0. A intervenit, totuşi, o relaxare a fundaşilor lui Poli în finalul primei reprize şi la începutul celei de-a doua.

Gazdele au marcat primul gol în minutul 42, apoi au ratat un penalty în minutul 47 şi au înscris pentru 2-4 în minutul 58. Jucătorii lui Codrea s-au trezit imediat şi au risipit emoţiile suporterilor prin cinci goluri marcate în ultima jumătate de oră, trei dintre acestea purtând semnătura lui Tulcan. Şi golgheterul din sezonul trecut, Marchiş, a fost în formă, înscriind şi el trei goluri.

Codrea: “Cine vine aici, vine cu sufletul”

Antrenorul timişorenilor e bucuros că nu are, momentan, niciun motiv să se gândească la revenirea pe teren, deoarece echipa lui se descurcă foarte bine.

“Băieţii mi-au făcut o surpriză. Ştiam că terenul e foarte mare, că suntem o echipă de calitate şi, dacă jucăm cum trebuie să jucăm noi, mă gândeam la o victorie categorică. Dar la diferenţa asta de scor nu mă aşteptam. Am avut emoţii mari la începutul reprizei a doua şi cred că acolo a fost un moment psihologic. Dacă ei reuşeau să facă 4-3, altfel era meciul. Aşa am păţit şi în amicale, avem unele momente în care echipa se relaxează şi atunci suferim, dar pe final s-a văzut diferenţa de valoare. Eu am zis întotdeauna că vreau să reuşesc ca antrenor să fac în aşa fel încât echipa să nu aibă nevoie de mine. Avem jucători de calitate şi îi felicit pe băieţi, au făcut un joc foarte bun”, a declarat Codrea după meci.

Fotul internaţional român nu e deranjat de faptul că suporterii lui Poli s-au împărţit în două, e doar bucuros că fanii care veneau anul trecut la meciuri în Liga a V-a au rămas alături de alb-violeţi.

“Aşteptăm şi mai mulţi suporteri. Dacă noi reuşim să facem rezultate foarte bune, să avem un fotbal bun, şi lumea va veni alături de noi. E mare oraşul, se poate împărţi şi în trei şi în patru şi în cinci, nu e nicio problemă că se împarte în două. Foarte bine, cine simte să vină aici, să vină aici şi cine simte să meargă acolo, să meargă acolo (n.r., pe stadionul “Dan Păltinişanu”). Aici e fotbal de Divizia D, acolo e fotbal de Divizia A, e o mare diferenţă, dar dacă oamenii aceştia vin aici, înseamnă că vin cu sufletul”, a declarat antrenorul lui ASU Politehnica.

Arsenal Flacăra Făget – ASU Politehnica 2-9 (1-4)

Au marcat: Mihali ’42, Jivan ’58 / Marchiş ’12, ’27, ’69, Vucea ’13, Popoviciu ’32, Tulcan ’62, ’72, ’84, Oberşterescu ’82.

ASU Politehnica: Burtic – Birău, Gălan, Obrejan (’75 Oberşterescu), Feher (’66 Ionuţ) – Ad. Ilie, Popoviciu, A. Stoica (’50 Neagoie), Vucea (’66 Făgeţean) – Marchiş, Tulcan.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61367890
Pasiune bizara pentru hoti. Locatarii au ramas uimiti cand au vazut ce le lipseste: "Nu ma asteptam"

Cativa hoti din Timisoara au facut o pasiune cel putin bizara pentru usile de la intrarea in bloc. Mai multe nopti la rand, ei au plecat cu doua usi cu geam termopan, au furat praguri, yale de la intrarea in bloc si, bonus, niste becuri.

61367777
Canicula se prelungeste in vestul tarii. Un nou cod intra in vigoare de maine

Nu scapam de caldura nici sambata. Meteorologii au emis cod galben pentru judetele Timis, Arad, Caras-Severin, Bihor si Hunedoara. Acestea vor fi traversate de un val de caldura persistent si disconfort termic, pe parcursul intregii zile de maine.

61367812
Rasfat pentru animalele de la ZOO in plina canicula: strand pentru pasari si inghetata pentru ursi

De Ziua Internationala a Gradinilor Zoologice, animalele salbatice gazduite in Parcul de la Padurea Verde din Timisoara, au avut parte de un adevarat festin.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.