Versuri controversate in noul imn al Nationalei de fotbal. "Pur si simplu inseamna ca si pe adversari si pe mamele lor"

61418702

Federatia Romana de Fotbal a lansat imnul oficial al echipei nationale, compus de trupa Iris si care contine o serie de versuri interzise minorilor.

"Ale, ale, ale, ale, ale / Hai pe ei, pe mama lor / Ale, ale, ale, Hai Romania / Astazi vrem victorie / Ale, ale, ale, Hai Romania, / Ori murim, ori castigam", sunt versurile ultimului refren al imnului Nationalei compus de membrii trupei Iris, la solicitarea FRF. Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii spune insa ca imnul nu e "tocmai inteligent" si ar putea genera probleme la meciul Romania-Ungaria din 11 octombrie.

Solistul trupei Iris, Rafael, a afirmat, potrivit Mediafax ca versul a fost introdus ulterior la solicitarea expresa a reprezentantilor suporterilor. " Reprezentantii suporterilor si-au dorit sa fie ceva care sa-i reprezinte, ceva putin iesit din peisaj. Nu e o aluzie la lucruri negative, pur si simplu inseamna ca si pe adversari si pe mamele lor. Pe tot neamul lor. Trebuie sa-i convingem ca noi vom castiga”, a declarat Rafael.

Citeste si: Rasismul si xenofobia, otrava fotbalului. Cum au ajuns romanii "satra lui Hagi"

Versurile sunt aparate si de bateristul Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris: "Si la americani au fost probleme in anii '70, cand au inceput sa apara in filme injuraturi. Nu ai ce face. Si in muzica actuala, rapperii folosesc injuraturi. Nu ai cum, auzi la televizor cand ei striga «Hai pe ei, pe mama lor». Oamenii s-au obisnuit, face parte din vocabularul unui suporter. Dar nu poti sa vii cu steguletul si hai sa fii civilizat".

Contactat de Mediafax, presedintele FRF, Razvan Burleanu, a declarat ca rolul suporterilor trebuie sa fie cat mai important si a mentionat un alt vers controversat din noul imn. Este vorba chiar de finalul imnului, "ori murim, ori castigam", care poate duce cu gandul la mesajul trimis de dictatorul Benito Mussolini jucatorilor nationalei Italiei inainte de finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1938. „Vincere o morire”, le-ar fi spus liderul fascist fotbalistilor, desi mesajul se pare ca e doar o legenda.

Iris
"Va asigur ca nu are nicio conotatie politica sau discriminatorie si nici Federatia Romana de Fotbal si nici formatia Iris nu s-ar fi gandit la asa ceva”, a declarat Burleanu pe acest subiect. „Pot sa remarc ca am vazut persoane care incearca sa duca in derizoriu acest proiect, incercand sa faca o similitudine intre acest mesaj de forta si nu stiu ce mesaj al unui lider fascist. Daca e sa ne uitam la nuanta intregului mesaj al imnului, o sa vedem ca acelasi mesaj se gasese in imnul national «Desteapta-te romane!». Exista intotdeauna cativa semidocti de serviciu aflati intr-o vanatoare de vrajitoare imaginara".

Citeste si: Prima zi la FRF a lui Razvan Burleanu. Reactia dura la adresa lui Mircea Sandu

Presedintele CNCD, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat agentiei Mediafax ca noul imn al echipei nationale, lansat, luni, de FRF, nu este unul "tocmai inteligent". "Am stiinta de acest imn si de acel vers «ori invingem ori murim». Eu cred ca trebuie sa fie mai atenti cei de la Federatia Romana de Fotbal cu astfel de imnuri”, a spus Asztalos Csaba. „Nu cred nici faptul ca «pe ei, pe ei pe mama lor» reprezinta Federatia Romana de Fotbal. Va dati seama ca va fi lansat si la meciul Romania - Ungaria, unde nu va mai fi nevoie de niciun imn, e suficient sa arunci un chibrit. Este exploziva treaba. Dar in contextul acesta electoral imi exprim intreaga ingrijorare. Trecem printr-o perioada destul de dificila. In campania electorala, orice subiect se speculeaza. Nu cred ca e cea mai buna idee sa lansam un astfel de imn, cu un astfel de continut. Suntem la doua saptamani de meci si spiritele mi se par destul de inflamate. Nu este un imn tocmai inteligent, sa spun asa", a declarat presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, pentru Mediafax. 

Asztalos a afirmat ca in cazul in care unul dintre membrii colegiului director al institutiei se va autosesiza, situatia va fi analizata in cadrul unei sedinte: "Nu am primit nicio sesizare, dar daca vom primi o vom analiza in cadrul colegiului. Sau daca unul dintre membrii colegiului director se va autosesiza o vom analiza".


Ofiterul de presa al FRF, Gabriel Berceanu, a declarat, ca un fragment de 10 secunde din acest imn va inlocui acordurile din «Ciuleandra», emise la statia de amplificare dupa golurile marcate de componentii nationalei Romaniei. Urmatorul meci al Nationalei va avea loc pe 11 octombrie, cand Romania va intalni Ungaria, la Bucuresti, intr-o partida din cadrul Grupei F de calificare la Euro 2016.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot! Sorana Cîrstea a făcut avere la Roland Garros, după ce s-a calificat în sferturile de finală
Jackpot! Sorana Cîrstea a făcut avere la Roland Garros, după ce s-a calificat în sferturile de finală
Citește și...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Roland Garros. Cu cine se va lupta mai departe

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang cu 6-3, 7-6 (7/4).

FC Liverpool și-a demis antrenorul. „Cormoranii” au renunțat la Arne Slot după două sezoane. Ce urmează pe „Anfield”

Antrenorul Arne Slot a fost demis de la Liverpool după două sezoane în funcţie, a anunţat, sâmbătă, echipa din Premier League.

PSG, din nou campioana Europei. Parizienii au câștigat finala Champions League după un duel crâncen cu Arsenal

PSG a rămas campioana Europei, după ce, sâmbătă, la Budapesta, s-a impus în finala Champions League. Trupa lui Luis Enrique a câștigat duelul cu Arsenal, scor 1-1 (4-3 d.l.d.).

Recomandări
Nicușor Dan, pentru BBC: „Ambasadorul Rusiei va fi expulzat dacă vor mai fi incidente cu drone rusești”

Președintele Nicușor Dan a declarat, pentru BBC, că s-a luat în calcul expulzarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, dacă se va mai repeta un incident cu dronă rusească în România.

România este în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Statul care a obținut cel mai bun scor

România se află printre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Indice al Percepției Corupției (CPI) publicat de Transparency International, pentru anul 2025.

Cod galben de vânt puternic în trei județe. Vor fi rafale de până la 80 km/h la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vânt puternic, instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă pe parcursul zilei de duminică, în mai multe regiuni ale ţării.