Mutu s-a despărţit de Al Wahda, după ce a fost nominalizat antrenorul echipei U21

61563740

Adrian Mutu, nominalizat pentru postul de selecţioner al naţionalei de tineret a României, a anunţat, sâmbătă, că se desparte de clubul Al Wahda, la care a fost antrenorul echipei U21.

„Vreau să le mulţumesc personal Înălţimii Sale Şeicul Diab bin Zayed Al Nahyan, clubului Al Wahda, angajaţilor săi, stafului meu şi jucătorilor mei pentru oportunitatea de a trăi o experienţă de neuitat într-un oraş minunat cum este Dubai. Succese! Pe curând!”, a scris Mutu pe Instagram.

Membrii Comisiei Tehnice FRF l-au nominalizat joi pe Adrian Mutu pentru a deveni noul antrenor al reprezentativei de tineret a României.

Propunerea Comisiei Tehnice va fi dezbătută în cadrul şedinţei Comitetului Executiv de marţi, 14 ianuarie 2020, transmite news.ro.

Adrian Mutu are 77 de selecţii în tricoul echipei naţionale şi este golgeterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reuşite. În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City şi ASA Tg. Mureş.

Până în prezent le-a mai pregătit pe FC Voluntari şi echipa U21 a lui Al Wahda. Înainte de a avea rolul de antrenor la Voluntari, în perioada 2017-2018, Adrian Mutu a fost manager sportiv în cadrul FRF, având în responsabilitate relaţia echipei naţionale cu cluburile din ţară şi din străinătate.

România U21 ocupă locul secund în preliminariile EURO 2021, turneu găzduit de Ungaria şi Slovenia. Urmează pentru tinerii tricolori duelul contra liderului Danemarca, pe 31 martie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62103422
Motivul pentru care Bianca Andreescu nu poate participa la Australian Open
Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, locul 6 mondial, nu va participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
62103325
Adrian Mutu a fost nominalizat pentru funcția de selecționer al naționalei U21
Membrii Comisiei Tehnice a FRF l-au nominalizat, joi, pe Adrian Mutu pentru a deveni noul antrenor al reprezentativei de tineret a României, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.
62101441
Pe ce loc a urcat Halep în clasamentul WTA. În top se mai găsesc alte 2 românce
Românca Simona Halep a urcat un loc şi se află pe poziţia a treia a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.