„Il Fenomeno – Povestea unui superstar”, miniseria despre Adrian Mutu, apare pe 2 decembrie, exclusiv pe VOYO

×
Publicitate

De la cele mai înalte culmi ale gloriei până la cea mai neașteptată prăbușire, documentarul sportiv Il Fenomeno – Povestea unui Superstar surprinde cu autenticitate parcursul lui Adrian Mutu.

Fostul fotbalist oferă publicului ocazia de a-l descoperi dintr-o perspectivă complet nouă, vulnerabil, transparent și dispus să vorbească deschis despre momentele care i-au marcat cariera și viața personală. Miniseria va fi disponibilă exclusiv pe VOYO, începând cu data de 2 decembrie.

Filmat pe parcursul a un an și jumătate în România, Italia și Anglia, documentarul depășește granițele unei simple povești despre fotbal și pătrunde în universul intim al lui Adrian Mutu. Prin vocile celor mai apropiați oameni din viața lui, precum actuala soție, Sandra, care vorbește despre omul din spatele superstarului; sora lui, Laura, care oferă o perspectivă familială rar auzită; tatăl său, Spiridon, care retrasează rădăcinile și copilăria fotbalistului; dar și copiii săi, care conturează dinamica tată–copii. Producția reușește să ofere o imagine completă, dincolo de teren, scandaluri sau glorie.

mutu

Regizorul Remus Achim, cunoscut pentru producțiile „În inima Naționalei” și „Generația de Suflet”, mărturisește că: „Mutu - Il Fenomeno nu este un film doar despre fotbal. Este o experiență, o incursiune în viața unui om urmărit de glorie, alegeri și consecințe. Am construit documentarul cu ritmul unui thriller și intensitatea unei confesiuni, fără cosmetizări, fără protecție, fără mască. Este povestea unui destin care accelerează, se frânge, explodează și se reconstruiește. O poveste despre cădere și revenire, despre valoare, vulnerabilitate și lupta pe care o duci, în primul rând, cu tine însuți. Pentru mine, „Il Fenomeno” nu este doar un film. Este un adevăr rostit pe cameră. Un adevăr care respiră, apasă și rămâne”.

Structurată în patru episoade, miniseria începe cu „Superstarul Rebel”, episod dedicat ascensiunii fulminante și talentului care a redefinit așteptările publicului, continuă cu „Dincolo de Teren”, o incursiune în relațiile și universul personal al sportivului. Al treilea episod, „Cădere Liberă”, explorează momentele de dopaj, scandal și pierdere care au dus la cea mai abruptă prăbușire a carierei sale, pentru ca în final, „Împăcat cu Drumul” să surprindă procesul de reconstrucție, maturizarea, tranziția către antrenorat și sensul nou pe care Mutu îl dă astăzi vieții sale.

În cadrul documentarului, au fost intervievate staruri naționale și internaționale precum Gheorghe Hagi, Răzvan Raț, Ciprian Marica, Cesare Prandelli sau Francesco Totti, oferind perspective unice asupra carierei și personalității lui Adrian Mutu. Începând cu 2 decembrie, fiecare marți va aduce un nou episod al miniseriei „Il Fenomeno – Povestea unui superstar”, disponibilă exclusiv pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Jennifer Lopez, apariție îndrăzneață la o nuntă din India. Suma pentru care a cântat. FOTO&VIDEO

Jennifer Lopez a fost plătită cu 2 milioane de dolari pentru a urca pe scenă la o nuntă extravagantă din India, organizată de o familie de miliardari, în acest weekend.

Melania Trump, apariție remarcabilă la brațul lui Donald Trump, de Ziua Recunoștinței. Ce ținută a purtat. GALERIE FOTO

Prima doamnă Melania Trump i s-a alăturat președintelui Donald Trump la începutul unei vizite de șase zile de Ziua Recunoștinței în Palm Beach, marți, 25 noiembrie.

Kevin Spacey clarifică faptul că nu este un om fără adăpost şi spune că mii de persoane i-au oferit un loc unde să stea

Kevin Spacey a precizat că are unde locui, după ce într-un interviu recent a spus că stă în hoteluri și apartamente Airbnb.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.