Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

×
Publicitate

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.

„Astăzi, 22 septembrie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere, în municipiul București și în județele Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui”, a transmis Poliția Capitalei.

Autoritățile mai transmit că „acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe, față de 40 de persoane, dintre care, față de 10 inculpați, au fost dispuse anterior măsuri preventive”.

Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie 2026, în Piața Victoriei din municipiul București. În fapt, la data de 15 septembrie 2026, în contextul protestului desfășurat în Piața Victoriei, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit polițiștilor, în timpul protestului din 15 septembrie, din Piața Victoriei, mai mulți participanți ar fi recurs la acte de violență și distrugeri. Aceștia ar fi aruncat spre jandarmi borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice, iar unii manifestanți i-ar fi lovit pe oamenii legii cu pumnii, picioarele și obiecte din lemn, inclusiv bâte.

De asemenea, două persoane angajate ale unui trust media, aflate la fața locului în timpul serviciului, ar fi fost agresate fizic, iar o autospecială și alte bunuri ale Jandarmeriei ar fi fost distruse, mai transmit autoritățile

Comunicatul integral:

Astăzi, 22 septembrie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere, în municipiul București și în județele Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de *instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe*, față de 40 de persoane, dintre care, față de 10 inculpați, au fost dispuse anterior măsuri preventive.

Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie 2026, în Piața Victoriei din municipiul București. În fapt, la data de 15 septembrie 2026, în contextul protestului desfășurat în Piața Victoriei, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanții violenți în direcția efectivelor de jandarmi. De asemenea, unii dintre manifestanți ar fi adoptat un comportament fizic agresiv, lovind cu pumnii, picioarele și cu obiecte din lemn, respectiv bâte, mai mulți jandarmi. De asemenea, unii dintre autori ar fi exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la fața locului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Totodată, în timpul manifestației, mai mulți protestatari ar fi provocat distrugeri unei autospeciale, precum și altor bunuri aparținând Jandarmeriei.În vederea administrării materialului probator și documentării activității infracționale, astăzi sunt puse în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente și Serviciului de Investigații Criminale Central, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a participației fiecărei persoane în cauză.

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei și care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
Protest oieri agerpres 19530995
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 3 pv 117 inquam photos octav ganea 3
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Un ministru propus în noul Guvern a publicat scrisoarea trimisă de Siegfried Mureșan. „Românii au făcut destule sacrificii”

Sebastian Burduja, propunerea pentru postul de ministru al Energiei în Guvernul alcătuit de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a propus încheierea unui Pact al Energiei între toate partidele parlamentare.