Caz incredibil în sport. Căpitanul nationalei feminine de volei a Belgiei lucrează la supermarket

62123156
AFP

Voleibalista Ilka Van de Vyver, căpitanul naţionalei Belgiei, dar şi jucătoare la CSM Târgovişte, până în luna martie când s-a întrerupt Divizia A, s-a reprofilat după întoarcerea acasă.

”Am văzut un anunţ în vitrina magazinului că au nevoie de noi angajaţi, după patru zile am început”, a povestit sportiva.

La 27 de ani, Ilka Van de Vyver este o voleibalistă de succes, căpitan al naţionalei Belgiei, iar la nivel de club a evoluat în sezonul 2019-2020 la CSM Târgovişte, de unde a fost nevoită să plece la mijlocul lunii martie, atunci când s-a decretat starea de urgenţă, iar Divizia A s-a întrerupt.

”Am jucat ultimul meci într-o zi de miercuri, iar apoi m-am întors acasă în câteva zile. Am văzut un anunţ în vitrina unui magazine din Sint-Amands, iar patru zile mai târziu am început noul job. Spiritul meu de învingătoare nu a dispărut. Acum umplu cât mai repede şi cât mai bine rafturile din magazine”, a povestit voleibalista publicaţiei Het Nieuwsblad, citată de forul european de profil (CEV).

La momentul suspendării Diviziei A, CSM Târgovişte se afla pe locul al treilea, după Volei Alba Blaj, declarată campioană, şi Dinamo Bucureşti.

Ilka Van de Vyver nu a făcut referiri la revenirea în România atunci când va fi posibilă reluarea campionatelor, pentru un nou contract cu CSM Târgovişte, care are şanse de a evolua în cupele europene, în funcţie de deciziile CEV privind noua stagiune.

Contractele cu jucătoarele au fost reziliate din 1 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62122385
Simona Halep construiește un hotel de cinci stele în centrul Constanței. Ce avere imobiliară are campioana

Simona Halep va construi un hotel de cinci stele în centrul Constanței, pe locul unde a funcționat cafeneaua care îi purta numele.

62122232
Un suedez a rămas șocat de ce se întâmplă în România: „Totul este posibil”

Suedezul Tomas Ryde, fost selecționer al echipei naționale de handbal feminin, critică decizia FRH de a relua competițiile sportive la finalul lunii mai.

62122182
Un campion de la Roland Garros munceşte pentru 450 de euro într-un supermarket în Germania. Cum s-a ajuns aici

Tenismanul german Kevin Krawietz, care în 2019 a câştigat alături de Andreas Mies proba masculină de dublu de la Roland Garros, s-a angajat pe timpul pandemiei ca asistent de vânzări la un supermarket din Munchen, cu un salariu lunar de 450 euro.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.