Cozile la paşapoarte nu s-au terminat, deşi responsabilii au susţinut că au luat măsuri

×
Publicitate

Cozile la paşapoarte nu s-au terminat, deşi responsabilii au susţinut că au luat măsuri. Joi, în Capitală, de pildă, oamenii au stat din nou la rând, ce-i drept în două locuri: la sediul din Pipera, dar şi la cel din Piaţa Amzei.

Şi la Galaţi au fost sute de solicitări şi s-a creat o situaţie ciudată: peste 900 de cetăţeni n-au mai venit să îşi ridice paşapoartele, după ce au aşteptat zile în şir să depună actele.

În Bucvurești, la ora 8 dimineaţa, chiar înainte de deschiderea ghişeelor de preluare a actelor la sediul din Pipera, peste 300 de oameni aşteptau la coadă.

Nici în sediul direcţiei din Piaţa Amzei, unde aproape 100 de oameni au venit să îşi depună cererile de eliberare a paşapoartelor, nu a fost mai bine.

Totul se întâmplă după ce, miercuri, ministerul a găsit o soluţie: TOATE ghişeele de la cele două sedii să poată elibera orice fel de paşaport. O soluţie ce putea fi aplicată încă de acum două luni.

Valeriu Mihai, subsecretar de stat în ministerul de Interne: "Orice decizie care se ia se pune în practică cu o oareşcare greutate, de timp, de formalităţi de aplicare. Trebuie resetat întreg sistemul şi atunci lucrurile sunt complicate."

Aglomeraţie a fost din nou în toată ţară, nu doar în Capitală. La Galaţi sute de oameni care lucrează în străinătate şi-au petrecut o bună parte din concediul programat în România stand la cozi, pentru a-şi schimba actele.

Listele de aşteptare sunt stabilite şi cu două zile înainte, iar peste acestea vin tabelele nominale făcute de cei care n-am mai închis un ochi de când s-au aşezat la cozi. În aceste condiţii, haosul este de nedescris.

Ciudat este că, în acelaşi timp, 900 dintre cei care au stat la cozi să obţină paşapoarte, nu au mai venit să le ridice.

Indignaţi, obosiţi, cu bebeluşi în braţe, oamenii par gata să cedeze nervos. Într-o încercare disperată de a se organiza cumva, îşi fac propriile liste de aşteptare, în completarea listelor făcute de jandarmi.

"Mi-au spus că nu se poate, că să vin la doisprezece noaptea, că se face lista aici. Am venit la doisprezece noaptea şi am văzul că 24 de persoane care sunt în faţă mea, am văzut că dânşii nu pleacă. Păi unde să plec, şi eu şi soţia stăm aici. Noroc că am avut unde să lăsăm copilul. Stăm de pe dată de 14", ea povestit un bărbat.

Din această cauza, pentru unii, concediul pe care îşi doreau să îl petreacă relaxaţi acasă s-a transformat într-o aşteptare chinuitoare la cozi.

Angajaţii Serviciului Paşapoarte se plâng, la rândul lor, că muncesc pe rupte pentru a face faţă numărului mare de solicitări care vine, în fiecare an, în luna august. Au lucrat inclusiv sâmbătă şi de Sfânta Maria şi au improvizat pentru a mari numărul de ghişee.

Aurelian Păduraru, şeful Serviciului Paşapoarte Galaţi: "Noi, la Galaţi, avem două sedii. Al treilea sediu, o să vi-l arăt, l-am organizat în magazia de materiale pentru a putea avea trei ghişee. Aţi văzut lume de-afară. Cum îi putem rezolva noi instantaneu pe toţi cu trei ghişee. E că şi cum v-aş pune pe dumneavoastră să va organizaţi ziua de naştere, să vină lumea de afară şi să aveţi trei furculiţe pentru toţi!"

Numărul de solicitări depuse la Serviciul Paşapoarte Galaţi este de aproape două sute, în fiecare zi, aproape triplu faţă de restul anului.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61904241
Orașul în care oamenii nu mai dorm de frica mistreților

Mistreţii au dat năvală în zeci de culturi de porumb din Dâmboviţa şi au lăsat prăpăd în urma lor. Oamenii spun că pagubele sunt mari şi caută soluţii pentru a scapă de animalele sălbatice.

61904145
Români chemați în judecată de statul german. Cum au fost filmați în trafic

Dacă aţi avut drum prin Germania în ultimele luni şi aţi încălcat regulile de circulaţie s-ar putea să vă treziţi chemaţi în judecată.

61904162
Tratamente balneare după ureche, în lacuri neautorizare: ”La hotel cer bani să stai în saramură”

Folosit din timpuri străvechi, nămolul este preferat şi în zilele noastre de cei care vor să scape de reumatism sau alte afecţiuni. Oamenii se ung din cap până în picioare cu nămol, convinşi de efectele sale miraculoase.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.