Salamul franțuzesc cu nucă sau cel italian cu trufe prind și la noi. Românii devorează lunar cantități uriașe de mezeluri

×
Publicitate

Pentru că ne plac mezelurile sub toate formele, deși nutriționiștii nu sunt foarte încântați, acest sector cunoaște o expansiune fără precedent.  

Așa se face că, la concurență cu tradiționalul parizer, sunt, mai nou, salamurile crud-uscate, pastrama deshidratată ori cârnații împletiți cu carne. Rețetele pentru aceste specialități sunt în general luate din străinătate.

Un pat din bolovani de sare, temperatură joasă și trei luni de liniște. De atât au nevoie aceste salamuri fine, lungi de un metru, pentru a ajunge la gustul desăvârșit căutat de tot mai mulți clienți. Sarea extrage treptat umiditatea din carnea tocată și lasă în urmă un mezel crud-uscat.

Cristi Sandu, directorul fabricii de produse din carne: ”Aici avem un salam franțuzesc cu nucă. Este făcut cu nuca sorento din Italia. Mai avem un salam de Parma, care este un salam cu trufă și fenicol. Este un gust mediteranean. În momentul în care îl guști poți să te duci cu gândul la mare. Sunt naturale 100%, sunt făcute numai din carne de porc și vită. Tot ce înseamnă condiment, noi le luăm în stare naturală, le deshidratăm. Ne referim la legume”.

Sunt rețete pe care proprietarii unei fabrici din județul Vrancea le-au "împrumutat" de la francezi și italieni. Priviți și această ruladă de pui umplută cu legume deshidratate și tocate mărunt.

Toate legumele le luăm în stare naturală, avem un cuptor unde le deshidratăm și apoi le introducem în ruladă”.

Elena Bucă, administratorul fabricii de produse din carne: ”În România vindem, în principal, în băcăniile din București. Dar prin aceste târguri dorim să ne promovăm produsele pentru a le face cunoscute. Cam 80% trimitem la export”.

Un român mănâncă în medie 2,5 kilograme de mezeluri pe lună

Iată și un cârnat împletit cu fâșii subțiri de piept de porc care întoarce multe priviri. Este pregătit într-o carmangerie mică din București, unde se prepară inclusiv cârnați la bardă ori jambon afumat și copt la jar.

Cristina Smadu, proprietara carmangeriei: ”Sunt făcuți manual din umplutură de cârnat, după care se iau fâșii de porc, slăbuțe, drăguțe, se împletesc, după care se coc și se afumă”.

Iar într-o fabrică din Botoșani, în condiții atent monitorizate, prinde gust și bălțata românească. Costă în jur de 100 de lei caserola.

Raluca Tipu, directorul comercial al companiei: ”Inițial am dezvoltat maturarea umedă, care presupune vidarea produselor și păstrarea produselor în anumite condiții de umiditate și temperatură. În ultimul timp, am dezvoltat foarte bine și maturarea uscată care îi dă cărnii un gust și mai intens. Este un frigider special, care are și pereți din sare de Himalaya”.

Sunt doar câteva exemple de specialități intrate pe piață în condițiile în care cererea pentru mezeluri este tot mai mare.

Potrivit INS, un român mănâncă în medie 2 kilograme și jumătate de mezeluri, lunar. Cu jumătate de kilogram mai mult față de acum 4 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Soldații Batalionului 300 Infanterie Mecanizată din Galați au depus jurământul. Un recrut și-a cerut iubita de soție

La Galați a avut loc vineri o impresionantă ceremonie de depunere a jurământului militar de către tinerii care și-au dorit să intre în armată.  

Diferența dintre palincă și țuică. Cum le recunoști pe fiecare

Oltenii consideră pălinca ardelenilor a fi bună, dar periculoasă. În schimb, pentru ardeleni, țuica e gustoasă, dar prea slabă, ca și cum ai bea apă de ploaie.  

Cane Corso – tot ce trebuie să știi despre această rasă. Ce probleme de sănătate pot avea

Cane Corso este o rasă de câini inteligentă și demnă, cu o natură independentă. Rasa are o istorie bogată de a fi crescută pentru a fi un câine cu multiple scopuri, activ, vigilent și care supraveghează cu atenție familia sa.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.