O familie cu nouă copii din Alba Iulia riscă să ajungă sub cerul liber. Casa în care locuiesc, vândută de proprietar

×
Publicitate

O familie cu nouă copii din Alba Iulia are urgent nevoie de o locuinţă, undeva la ţară, unde să poată trăi liniştiţi.

În câteva luni, cu toţii riscă să ajungă sub cerul liber pentru că sunt nevoiţi să plece din locuinţa închiriată, care va fi pusă în vânzare de proprietar. O asociaţie umanitară încearcă să le dea o mână de ajutor, dar orice alt sprijin contează, pentru că în afară de alocaţii, salariul lunar care le intră în casa e de numai câteva sute de lei.

Cu ochii mari, albaştri şi cu chipurile luminate de speranţă, cei nouă fraţi locuiesc acum în două camere, la marginea oraşului Alba Iulia. Deşi stau înghesuiţi, au învăţat să îşi facă temele pe rând, iar la masa stau în mai multe ture.

Denisa: „Eu îmi fac temele aici, în pat la mine”.
Reporter: „Nu este spaţiu?”
Denisa: „Nu prea, că mai am fraţi. Fără teme nu, deoarece mai sunt unui profesori care ne verifica caietele. Mai departe mi-aş dori să mă fac educatoare”.
Reporter: „De ce?”
Denisa: „Mi se pare că o meserie chiar frumoasă”.

Toţi fraţii sunt şcolari, iar părinţii se străduiesc să le ofere tot ce au nevoie pentru a nu simţi nicio diferenţă faţă de alţi copii. După cursuri, cei mici primesc o masă caldă din partea unei asociaţii şi sunt recunoscători.

Tatăl copiilor munceşte ca şofer la o firmă şi se descurcă foarte greu, mai ales că mezina are şi probleme de sănătate. Nu se plâng, însă îl macină gândul că în scurt timp trebuie să elibereze locuinţa unde au stat ani la rând cu chirie: proprietarul o vinde, iar familia nu are unde să meargă.

Adrian Rațiu, tatăl copiilor: „Problema e ca o să rămân pe drumuri din 30 iunie, pentru că trebuie să eliberez aici. Am tot căutat chirie, nu găsim. Aş plăti chiria şi nu aş avea din ce trăi”.
Reporter: „Să cumpăraţi mâncare?”
Adrian Rațiu: „Da, şi plus de aia nu ne primeşte nimeni în chirie”.

Ramona Raţiu, mama copiilor: „Suntem familie numeroasă, cu nouă copii minunaţi. E foarte greu, că trebuie să fii mamă pentru nouă copii. La noi, când se face mâncarea, facem într-o oală de 20 de litri. Toţi nouă sunt ai mei, deşi nu le-am dat viaţa la toţi. Trebuie să părăsim spaţiul şi nu avem unde stăm”.

O soluţie pentru familia numeroasă ar fi o casă bătrâneasca într-un sat, însă pentru asta e nevoie de bani...

Oliviu Gașpar, revoluționar din Alba Iulia, care vrea să îi ajute: „Pur şi simplu sunt o familie excepţională. Tatăl lor e un om extraordinar de harnic. Am găsit o casă bătrânească uscată, e bună de locuit, și casa ne costă 25 de mii de euro şi banii ăştia trebuie să îi adunăm până în 15 mai o parte”.

Orice sumă este de ajutor, pentru că părinţii şi cei nouă copii să poată avea siguranţa unui cămin.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62181946
VIDEO șocant de la proteste. Huliganii au smuls bucăți de asfalt și au atacat jandarmii

Un jandarm a publicat pe Facebook o înregistrare VIDEO în care se vede cum colegii săi au fost atacați cu pietre de către huliganii care au deturnat protestele care au avut loc luni noaptea în București.

62130778
România are peste 5,1 milioane de pensionari. Pensia medie lunară este de 1.500 de lei

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2020 este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară s-a situat la 1.500 de lei, în creştere cu 16,1% de la an la an.

62181862
Recomandările specialiștilor pentru a evita starea de oboseală şi anxietatea în pandemie

De la ateliere de ceramică, pictură, teatru şi actorie şi până la ieşiri în aer liber. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ni le recomandă specialiştii în această perioadă pentru a evita starea de oboseală şi anxietatea.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.