Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

62536368
Shutterstock

Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă, vineri că a aprobat 28 de proiecte prin care 14.800 de familii vulnerabile din România vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei, pentru reabilitarea termică a locuinţei şi instalarea de panouri fotovoltaice, fiecare familie urmând a primi până la 20.200 euro.

”Veşti bune pentru 14.800 de familii vulnerabile din România! Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a aprobat 28 de proiecte prin care aceste gospodării vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei (300 milioane €)”, scrie Ministerul Investiţiilor pe Facebook.

Ministerul urmează să anunțe etapa de contractare

Potrivit instituţiei, cu sprijinul acestor fonduri, fiecare familie va putea primi până la 20.200 euro pentru: Reabilitarea termică a locuinţei; Instalarea de panouri fotovoltaice (min. 3kW) pentru consum propriu; Audit energetic şi expertiză tehnică Certificat de performanţă energetică.

„Cu aceste investiţii, ajutăm unele dintre cele mai vulnerabile gospodării din ţară să devină mai eficiente energetic şi mai independente”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Ministerul precizează că urmează etapa de contractare, iar în curând vor începe lucrările. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62549460
Specialiștii din Constanța au început să crească în Marea Neagră o specie de scoici mediteraneene foarte apreciate în Italia
După succesul aclimatizării stridiilor în Marea Neagră, specialiștii de la Institutul de Cercetare Marină „Grigore Antipa" din Constanța au început un nou experiment.  
62549405
Un gigant american cu fabrici și centre logistice în România va da afară mii de angajați. Toată lumea folosește produsele lor
Grupul american Procter & Gamble, care are peste 1.000 de angajați în România, unde deține două fabrici și mai multe centre logistice și de servicii, va elimina 7.000 de locuri de muncă și va renunța la o parte din produsele sale.
62549284
Cum au ajuns castorii subiect de dezbatere națională. ”Inginerii naturii” și catastrofa de la Salina Praid
Catastrofa de la Salina Praid nu a fost provocată de castori, este concluzia ONG-ului de mediu care a elaborat toate planurile de management din această zonă. Reacția vine după ce au existat voci care au dat vina pe castori pentru situația de la Praid.