Secţia Obstetrică Ginecologie a Spitalului Târgu Jiu, închisă după ce cinci paciente au fost infectate cu stafilococ

62542300
Shutterstock

Activitatea Secţiei Obstetrică Ginecologie a Spitalului Târgu Jiu a fost suspendată, după ce au fost confirmate infecţii nosocomiale.

La trei paciente au fost testate şi s-a descoperit descoperit infecţie cu stafilococul coagulează negativ şi două cu stafilococul auriu.

Blocul de naşteri şi blocul operator au fost, de asemenea, închise şi se va face dezinfecţie terminală. Pacientele care pot fi externate vor fi trimise acasă, iar celelalte vor fi transferate la alte unităţi medicale.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu anunţă, vineri, că activitatea Secţiei Obstetrică Ginecologie a fost suspendată, ca urmare a depistării unor infecţii nosocomiale.

”Vorbim despre trei paciente care au fost testate şi s-a descoperit infecţie cu stafilococul coagulează negativ şi două cu stafilococul auriu”, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Alte spitale au preluat cazurile pacientelor

Potrivit acestora, a fost solicitat sprijinul spitalelor din judeţ, dar şi al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru a prelua cazurile de urgenţă care nu pot fi rezolvate în unitatea sanitară.

”A fost luată măsura de suspendare a activităţii Secţiei Obstetrică Ginecologie, a blocului operator şio al blocului de naşteri al acestei secţii şi mutarea pacientelor la alte unităţi sanitare, fie externarea la domiciliu, dacă este posibil şi nu le este afectată starea de sănătate. Echipa DSP este inca la spital”, au mai transmis reprezentanţii spitalului.

Se va face dezinfecţie terminala în secţie, în blocul operator şi în blocul de naşteri.

Luni, pe 12.05, se va relua activitatea.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62441908
Alimente care scad tensiunea. Dieta DASH pentru hipertensiune arterială

Hipertensiunea arterială este o problemă de sănătate frecventă, dar poate fi ținută sub control printr-un stil de viață echilibrat și o alimentație corectă. Dieta DASH este recomandată de specialiști pentru reducerea tensiunii arteriale.

62338870
Alimente bogate în magneziu. Cum putem combate deficitul de magneziu

Magneziul este un mineral esențial pentru sănătatea noastră, iar deficitul poate provoca o serie de probleme de sănătate. Alimentele bogate în magneziu pot îmbunătăți dieta pentru a preveni deficitul.

62459774
Medicamentele generice așteaptă până la doi ani pentru compensare. Pierd pacienții, spun producătorii

Medicamentele generice așteaptă chiar și doi ani pentru a fi compensate în România „din cauza birocrației”, afectând atât pacienții, cât și bugetul public, au transmis, miercuri, producătorii.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.