„Vom sta alături de Ucraina.” Grindeanu anunţă noi măsuri privind facilitatea tranzitului cerealelor ucrainene prin România

62376110
Agerpres

Ministrul Transporturilor a anunţat la finalul unei noi întâlniri care a avut loc la Constanţa cu oficiali ucraineni, americani, moldoveni şi ai UE, că au fost stabilite noi măsuri pentru facilitarea tranzitului cerealelor provenite Ucraina.

 

În acest context, Grindeanu reafirmă sprijinul Guvernului de la Bucureşti pentru Ucraina. „Spun cu fermitate că vom sta alături de Ucraina până la capăt în acest conflict provocat de agresorii ruşi”, spune ministrul, scrie news.ro.

„Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România. Ca să vă dau un ordin de mărime, în luna august s-au tranzitat prin România în jur de 2,5 milioane de tone de grâne, mai mult, chiar, peste 2,5 milioane de tone. Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane de tone şi este posibil acest lucru şi am să vă dau câteva decizii pe care le-am luat azi şi câteva modalităţi prin care se poate creşte această capacitate de tranzit. Prima ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24 şi acest lucru se va termina în această toamnă, asta va duce automat la creşterea acestui tranzit. Doi: am reuşit să mărim numărul de piloţi şi vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale care ne-a ajutat cu încă 10 piloţi faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculaţi, Ministerul Apărării Naţionale a venit cu încă 10 piloţi, asta ne duce la un număr absolut rezonabil de piloţi care să tranziteze canalul Sulina”, a afirmat Sorin Grindeanu vineri, la finalul întâlnirii de la Constanţa pe tema tranzitului cerealelor ucrainene, a doua astfel de reuniune după cea de luna trecută, de la Galaţi.

Ministrul Transporturilor anunţă de asemenea că în privinţa Portului Constanţa vor fi adoptate câteva decizii legate de transbordarea cerealelor de la o navă la alta, în aşa fel încât prin această operaţiune să crească cu 500 de mii de tone capacitatea de transport.

Grindeanu anunţă că luna viitoare, sau peste două luni, va avea loc o nouă întâlnire, în cadrul căreia se va analiza rezultatul deciziilor luate vineri la Constanţa.

„Vreau să reafirm sprijinul Guvernului României pentru Ucraina, să condamn încă o dată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi să spun cu fermitate că vom sta alături de Ucraina până la capăt în acest conflict provocat de agresorii ruşi”, a mai afirmat Grindeanu vineri, la Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62386713
Candidații USR la alegerile europarlamentare 2024. Elena Lasconi, Dan Barna şi Vlad Voiculescu deschid lista
Biroul Naţional al USR a decis, vineri, la propunerea preşedintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş.
62386475
Noi măsuri fiscale pregătite de Guvern. Vrea să strângă miliarde de lei din taxarea proprietăților de lux și a băncilor
După două luni de negocieri, Coaliția pare să fi ajuns la un acord privind taxele de anul viitor. Se păstrează TVA redus, de 5%, pentru tot ce ține de încălzire, de la gaze, electricitate până la lemne de foc.
62317630
Doi europarlamentari români cer anchetă după refuzul Austriei privind Schengen. „Simpla critică nu mai este suficientă”
Europarlamentarii Vlad Botoş (USR) şi Eugen Tomac (PMP) au trimis responsabilului european cu implementarea sancţiunilor UE, David O’Sullivan, o scrisoare oficială.