Scandal în coaliție. PSD îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că ”a provocat astăzi un nou blocaj”, din cauza bugetului pe 2026

62597682
Agerpres

Este un nou scandal în coaliția de guvernare. PSD îl acuză pe prim-ministrul Ilie Bolojan că ”a provocat astăzi un nou blocaj în coaliția de guvernare în cadrul negocierilor pentru elaborarea bugetului de stat”.

Miercuri a avut loc o nouă ședință între liderii PSD, PNL, USR și UDMR, pe tema bugetului de stat pe 2026.

Social-democrații afirmă că ”în mod deliberat, premierul a inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor care îi asigură sprijinul parlamentar”.

Printre aceste prevederi se află subfinanțarea programului de solidaritate, solicitat insistent de PSD, tăierea ”drastică” a investițiilor pentru dezvoltarea comunităților locale și „confiscarea” la bugetul central a unei părți consistente din sumele cuvenite autorităților locale.

Astfel, a mai precizat Partidul Social Democrat, în perioada următoare ”conducerea PSD se va reuni pentru a decide acțiunile politice care se impun”.

Citește și
Reacția MAE după ce Rusia i-a avertizat și pe diplomații români să părăsească Kievul: „Nu vom fi intimidaţi”

Mesajul integral transmis de PSD:

Prim-ministrul Ilie Bolojan a provocat astăzi un nou blocaj în Coaliția de guvernare în cadrul negocierilor pentru elaborarea Bugetului de stat.

În mod deliberat, premierul a inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor care îi asigură sprijinul parlamentar.

Prin această atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa partenerilor de Coaliție, prim-ministrul devine direct responsabil de blocarea adoptării bugetului și de instabilitatea pe care o induce în actuala guvernare.

Printre cele mai controversate elemente introduse în proiectul de buget propus de Bolojan se numără:

1. Subfinanțarea Programului de solidaritate, solicitat de PSD, pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile care au fost afectate puternic de inflație și de măsurile de austeritate.

2. Tăierea drastică a investițiilor pentru dezvoltarea comunităților locale.

3. „Confiscarea” la bugetul central a unei părți consistente din sumele cuvenite autorităților locale.

În aceste condiții, imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget, conducerea PSD se va reuni pentru a decide acțiunile politice care se impun”.

PSD condiționează votul bugetului de stat pe 2026 de un ”pachet de solidaritate” pentru care solicită finanțare de aproape 3,5 miliarde de lei.

Însă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (PNL), i-a spus lui Sorin Grindeanu că poate prinde în buget cel mult 1,5 miliarde de lei pentru ajutoare.


Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cât de frumoasă e Denisa, soția lui Valentin Gheorghe. Sejur de lux după salvarea de la retrogradare
FOTO Cât de frumoasă e Denisa, soția lui Valentin Gheorghe. Sejur de lux după salvarea de la retrogradare
Citește și...
SURSE: Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare

Surse liberale afirmă că liderii coaliției de guvernare au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor tehnice, respectiv după ce va trece de ședința de Guvern și de CES.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: „Trebuie să avem un buget realist. Nu ne permitem derapaje”

Bugetul pe 2026 este construit pe investiții record și fonduri europene, reflectând responsabilitate și echilibru, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Recomandări
Poarta Focșanilor, studiată atent de Armata Română și de NATO. De ce este un punct vulnerabil în cazul unei invazii terestre

Între timp, Poarta Focșanilor, o zonă geografică importantă pentru flancul estic al NATO, a fost studiată atent de Armata Română și de comandamentul Aliat de la Napoli, pentru pregătirea unor măsuri de apărare împotriva unei eventuale invazii. 

Bolojan a anunțat că România va cere acceptul Comisiei Europene pentru a majora etapizat salariile demnitarilor, pe noua lege

După ce proiectul legii salarizării a stârnit nemulțumiri, în special din cauza creșterilor care îi vizează pe demnitari, majorările în cazul aleșilor ar putea fi acordate etapizat.

Analiză la Cotroceni: Trei sferturi dintre postările care dezinformează provin de la aceleași 10 conturi. Temele favorite

Trei sferturi dintre temele care dezinformează pe TikTok sunt distribuite în România de doar 10 conturi. Asta reiese dintr-o analiză făcută de un ONG, care arată și că unele postări sunt făcute coordonat, ca să propage informații false sau înșelătoare.