RAPORT. Cheltuielile partidelor politice din subvenții în 2024. Au primit 386 de milioane lei și au cheltuit 417 milioane

Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Ilie Bolojan
Agerpres

Expert Forum (EFOR) a analizat veniturile și cheltuielile partidelor politice din subvenții și rambursările pentru campania electorală din anul 2024. 

Raportul arată că partidele au primit anul trecut 386 de milioane de lei și au cheltuit 417 milioane de lei. Astfel, doar în luna decembrie au cheltuit 46 de milioane de lei.

De asemenea, pe lângă subvenții, partidele au mai primit fonduri din rambursările pentru campaniile electorale, în care au folosit cel mai mult bani privați - în total, toate acestea ajung la peste un miliard de lei.

Principalele concluzii:

-► Autoritatea Electorală Permanentă a transferat în 2024 către partidele politice 386 de milioane de lei. ”Veniturile au fost suplimentate printr-un OUG probat în mod netransparent în luna septembrie, de la bugetul inițial de 314 milioane de lei”, precizează Expert Forum.

Citește și
sedinta de guvern
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Din ianuarie până în luna decembrie s-au cheltuit 417 milioane de lei.

-► Pe lângă alocările pentru subvenții, partidele au mai primit mulți bani și pentru rambursarea cheltuielilor electorale.

Fondurile sunt alocate partidelor care obțin mai mult de 3% din voturile valabil exprimate la alegeri (regula poate diferi parțial în funcție de tipul de alegeri). Conform bugetului AEP, suma rezervată acestor operațiuni a fost în 2024 de 446,6 milioane de lei, iar anul acesta se mai estimează încă 233 de milioane de lei (credite bugetare).

Bugetul AEP a fost suplimentat din Fondul de Rezervă: pentru prezidențialele anulate au fost alocate 124 de milioane de lei, iar pentru locale și europarlamentare s-au alocat în 2024 în total 350 de milioane de lei.

Pentru alegerile prezidențiale anulate, Guvernul a emis și o OUG, 143/2024, întrucât legea nu permitea rambursarea în aceste condiții. Până la acest moment, situația rambursărilor realizate nu a fost publicată pe site-ul AEP.

-► ”Dacă adunăm toate fondurile alocate pentru rambursare și cele pentru subvenții, trecem de un miliard de lei. Observăm cum partidele politice mari au ajuns să fie finanțate aproape exclusiv de la stat, ceea ce denaturează rolul fundamental al acestora.” - mai arată Expert Forum.

-► De altfel, EFOR a semnalat faptul că la parlamentare au existat zeci de candidați care nu au avut niciun venit sau au declarat un venit foarte mic în declarația de avere, însă au înregistrat în campanie contribuții de aproape 40,000 de euro.

”Așteptăm răspunsul autorităților pentru a înțelege cum este posibilă o astfel de situație și dacă fondurile vor fi rambursate”.

-► Trei dintre partide au cheltuit din subvenții în 2024 mai mult decât au primit în conturi de la AEP pe parcursul anului: AUR (141%), USR (124%) și PNL (116%). PSD a cheltuit 89%.

-► Cele mai mari cheltuieli din 2024 s-au înregistrat în luna aprilie (56 de milioane) și octombrie (50 de milioane de lei), adică în perioada dinaintea începerii campaniei electorale. În decembrie, partidele au cheltuit 46 de milioane.

Reamintim că nu aceste fonduri nu au fost cheltuite în campaniile electorale, ci sunt destinate doar pentru promovarea partidului”.

Destinația subvențiilor partidelor politice în 2024

În 2024, cele mai mari sume au fost cheltuite pentru:

-► presă și propagandă: 233,1 milioane de lei – 56% din totalul cheltuielilor. PSD a cheltuit 98 de milioane, PNL 69 de milioane, USR 39 de milioane, iar AUR 21 de milioane de lei.

-► organizarea de activități cu caracter politic: 38,7 milioane de lei – 9,3%. PNL a cheltuit 20 de milioane, PSD 3,5 mil lei, AUR 7,8 milioane lei și USR 6,7 milioane de lei.

-► personal: 32,5 milioane de lei – 7,8 % din totalul cheltuielilor

-► consultanță politică: 27,1 milioane de lei – 6,5 % din totalul cheltuielilor. Cel mai mult a cheltuit PNL – 20 de milioane de lei, iar PSD și USR au cheltuit 3,5 și 3,2 milioane de lei.

-► sondaje de opinie: 19,9 milioane de lei – 4,8%. PNL a cheltuit 6,2 milioane de lei, PSD 9 milioane de lei, iar USR 4,1 mil lei. AUR nu a cheltuit niciun ban pentru sondaje.

-► producția și difuzarea de spoturi publicitare: 16,4 milioane de lei – 3,9%. Cel mai mult au cheltuit PSD – 8,2 mil lei și AUR 6 milioane de lei.

-► bunuri mobile și imobile: 15,8 milioane de lei – 3,8%

-► Alte categorii: 33 milioane de lei – 6 %

Bugetul partidelor politice pentru 2025

Guvernul a aprobat bugetul pentru 2025 fără prea multă dezbatere. Partidele au primit, prin bugetul AEP, un total de 284 de milioane de lei, adică cu aproape un sfert mai puțin decât în 2024.

În ordonanța trenuleț aprobată de Guvern la finalul anului nu există nicio justificare referitoare la modul în care a fost calculată această valoare sau de ce este nevoie de atât de mulți bani, în contextul în care partidele nici măcar nu mai folosesc atât de mult subvenții în anii electorali – după cum am arătat mai sus, folosesc bani privați, iar apoi îi decontează.

Pe 6 ianuarie 2025 am solicitat partidelor de la guvernare și AEP să reducă aceste sume și să întreprindă o serie de măsuri care să faciliteze reducerea efectelor negative ale alocărilor semnificative pentru subvenții: modificarea mecanismului de alocare a fondurilor, transparentizarea contractelor, marcarea publicității politice, modificarea reglementărilor privind finanțarea campaniei.

Nu am primit niciun răspuns de la niciunul dintre destinatari până la data publicării acestui raport. Pe lângă solicitările și recomandările menționate mai sus, cerem partidelor să își asume reducerea acestui buget, în Parlament și eliminarea oricăror suplimentări ulterioare prin rectificări.” - precizează Expert Forum.

Alocările din ianuarie 2025

Ca urmare a rezultatelor de la alegerile parlamentare din 1 decembrie, lista de partide care primesc fonduri s-a modificat și include opt beneficiari.

Pro România nu mai primește fonduri, iar POT și SOS România au fost incluse pe lista de partide care au dreptul la acești bani.

În ianuarie, partidele au primit în total 22 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

Guvernul a stabilit criteriile de prioritizare a proiectelor din Programul de investiții ”Anghel Saligny”. Unde merg banii
Guvernul a stabilit criteriile de prioritizare a proiectelor din Programul de investiții ”Anghel Saligny”. Unde merg banii

Guvernul a stabilit în şedinţa de miercuri, prin hotărâre, criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny" în 2026.

S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat
S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat

Statul român a făcut plăți de aproape 14,5 milioane de lei către opt partide politice în primele zile din 2026, potrivit unui comunicat al AEP. Cei mai mulți bani de la bugetul de stat au încasat PSD, AUR și PNL.

 

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999
Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999

Reprezentanți ai Comisiei Europene au făcut precizări, miercuri, despre acordul comercial MERCOSUR, care a provocat scandal în coaliția de guvernare, după ce PSD a acuzat USR că a luat o decizie, prin ministrul Oana Țoiu, fără să discute cu partenerii.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.