Ministrul propus care ar fi făcut confuzie între suprafața casei și cea a terenului

62088254

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, susţine că deputatul PNL, Ion Ştefan, propus ministru al Dezvoltării în guvernul Orban, și-ar fi greșit declarația de avere.

Primarul ar figura în evidenţele municipalităţii cu o casă de 94 de mp edificată pe un teren de 910 mp, casa construită ulterior nefiind declarată la primărie, astfel că deputatul s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor aferente locuinţei nou construite.

"Omul nici nu ştie ce avere are. În declaraţia de avere el a declarat că nu are teren în Focşani, dar are o casă de 910 mp. Total fals. El are un teren de 910 mp, pe care a edificat o casă nedeclarată la Primăria Municipiului Focşani. În evidenţele noastre figurează în continuare vechea casă, existentă la momentul achiziţionării terenului, de 94 mp, 76 mp şi 18 mp utilităţi.

Pe 910 mp a ridicat o casă parter + etaj + mansardă, cu o suprafaţă desfăşurată de 526 mp. Aşa scrie în autorizaţia de construire.(...) Nu ştim cât este în realitate. În realitate, el a obţinut în anul 2000 o autorizaţie de construcţie, semnată de socrul lui când era primar, pentru construcţie parter + etaj + mansardă de 526 mp suprafaţă desfăşurată", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Misăilă.

Potrivit acestuia, deputatul Ion Ştefan s-ar fi sustras astfel de la plata unor taxe şi impozite în valoare de circa 51.000 de lei.

"Această autorizaţie, în mod normal, la momentul finalizării construcţiei, trebuia să se închidă cu un proces verbal de recepţie, în care să se facă verificări. S-a respectat sau nu s-au respectat datele declarate la obţinerea autorizaţiei... Şi să se facă regularizările necesare, să calculeze impozitul aferent clădirii respective şi să calculeze an de an impozitul.

Ori e nu ştim când a finalizat casa, dar legea spune că dacă nu există un asemenea proces verbal, termenul de finalizare se ia în considerare 36 de luni de la emiterea autorizaţiei. Din 2003 trebuia să plătească un impozit de aproximativ 1.350 de lei anual. Ori el a plătit doar 98 de lei anual. Ceea ce a dus la un prejudiciu la bugetul local al municipiului Focşani de aproximativ 51.000 lei, constând în 20.500 debit şi penalităţi şi majorări de întârziere de 31.000 de lei", a precizat edilul focşănean.

Primarul Cristi Misăilă a declarat că va urma o inspecţie fiscală care va stabili dacă Ion Ştefan s-a sustras sau nu de la plata taxelor datorate bugetului municipiului Focşani.

"În aceste condiţii, legea ne obligă să facem o inspecţie fiscală şi în urma inspecţiei fiscale se va emite un raport de inspecţie, care va fi decizia de impunere cu privire la impozitul pe care îl va avea de achitat domnul Ion Ştefan.

Vom vedea dacă nu cumva a fost o sustragere de la declararea şi plata unor impozite şi taxe locale, ceea ce intră în domeniul evaziunii fiscale, sau va intra într-un proces administrativ. Asta va depinde de ceea ce stabileşte inspecţia fiscală. Nu eu stabilesc. Eu doar am dispus verificările necesare având în vedere discuţiile care au avut loc în presă", a declarat Misăilă.

Deputatul Ion Ştefan nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la declaraţiile primarului Cristi Misăilă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62088207
Cozmin Gușă s-a înscris din nou în PSD: ”Prieteni vechi, proiecte noi, muncă în echipă”

Cozmin Gușă, patronul unei televiziuni de știri din România, s-a înscris luni în Partidul Social Democrat.

62048898
Ponta acuză PNL că vrea să o țină pe Dăncilă cât mai mult în Guvern. Reacția lui Orban

Președintele Pro România Victor Ponta susține că liberalii, deși au afirmat ca vor ca învestirea Guvernului să aibă loc cât mai rapid, nu au fost de acord ca votul să aibă loc joi, 31 octombrie, ci abia lunea următoare, pe 4 noiembrie.

62084544
Calendarul învestirii noului Guvern a fost decis. Ludovic Orban ajunge luni în Parlament

Conducerea Parlamentului a decis când va avea loc votul de învestitură a Guvernului Orban. Liberalii ar fi vrut să se întâmple săptămâna aceasta, dar social-democrații vor să tragă de timp până la începutul lunii noiembrie.

Recomandări
Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Oficial: Trump i-a cerut ambasadoarei SUA în Grecia să demisioneze, după ce s-a lăudat cu demiterea Guvernului Bolojan

Casa Albă a confirmat, marți, că administrația Trump i-a solicitat ambasadoarei în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze. 

Agerpres luca niculescu nicusor dan
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicuțor Dan i-a în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susține surse apropiate de Administrația Prezidențială.

Nicusor dan zelenski inquam og
Reacția lui Nicușor Dan după ce Zelenski a promulgat modificările privind educația în limba maternă a românilor din Ucraina

Președintele Nicușor Dan a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, subliniind importanța acestora pentru păstrarea identității românilor din Ucraina.