Premierul Bolojan a anunţat că legea privind pensiile magistraţilor este aproape finalizată. „Va fi după model european”

62561836
Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu acordat G4Media, că legea privind pensiile magistraţilor este finalizată.

Proiectul prevede creşterea vârstei de pensionare şi faptul că, pe viitor, pensia nu va mai putea depăşi valoarea salariului. El a precizat că aceasta se va regăsi în pachetul care va fi adoptat în luna august.

Premierul a mai anunţat că în toamnă ar urma să aibă loc şi corectarea altor pensii speciale. Totodată, premierul a subliniat că orice guvern trebuie să încurajeze creşterea numărului de oameni care sunt în piaţa muncii, printr-un pachet de măsuri care ţine de la limitarea posibilităţii de a te pensiona, limitarea posibilităţii de a-ţi obţine diferite certificate foarte uşor care să-ţi genereze nişte venituri, reducerea duratei în care poţi beneficia, de exemplu, de ajutor de şomaj de la un an de zile cât este astăzi, poate la şase luni.

Prevederile legii se vor aplica doar pentru viitor, nu şi pentru pensiile care sunt în plată, pentru a rezista la Curtea Constituţională.

„Proiectul e aproape finalizat şi foarte probabil azi sau mâine îl vom comunica public pentru dezbatere”, a spus premierul la interviurile G4Media.

„Creşte vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani, creşte durata după care te poţi pensiona şi clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în aşa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce priveşte cuantumul pensiei, dar cât priveşte şi modalitatea la care se raportează”, a mai spus el.

„Toate modificările, pentru a putea rămâne în picioare din punct de vedere constituţional, se referă la viitor”, a precizat premierul Bolojan.

Şeful Executivului a explicat că reforma pensiilor speciale, cele cu privire la magistraţi, ar trebui să intre în pachetul care ar trebui adoptat în cursul lunii august.

„Aceasta este şi o presiune de timp, datorită condiţionării unui jalon (din PNRR – n.red.) şi avem de recuperat câteva sute de milioane de euro care sunt blocaţi, pentru că nu am închis această condiţionare”, a subliniat Bolojan.

Corectarea altor pensii speciale, anunțată pentru toamnă

El a adăugat că nu doar pensiile magistraţilor trebuie corectate, ci în această toamnă ar trebui venit cu un pachet care să corecteze şi celelalte pensii speciale, adică să vină să reglementeze aceste aspecte cât se poate de clar, atât din punct de vedere al pensionării propriu-zise, dar şi al unei salarizări care să clarifice mecanismele de salarizare.

Întrebat dacă se referă şi la pensiile militarilor, poliţiştilor, jandarmilor, foştilor angajaţi din servicii secrete, el a replicat: ”Şi în această zonă. Vedeţi, de exemplu, în zona pensiilor militare sunt destul de multe nemulţumiri legate de recalculări. Şi în zonele pe care le-aţi precizat sunt neclarităţi. Deci, şi aici se impune o clarificare şi cred că în câteva luni de zile, lucrând în colaborare cu autorităţile care gestionează aceste domenii, cu specialiştii lor, se pot pregăti nişte pachete care să poată fi dezbătute în Parlament şi adoptate în aşa fel, încât să avem sisteme clare de pensionare şi să fie evitate situaţiile din ultimii ani, aspecte care ţin de impredictibilitate, de pensionări anticipate”.

El a afirmat că problemele pe care noi le avem pe componenta de pensii anticipate sunt legate de sustenabilitatea economiei noastre.

”Gândiţi-vă că între 55 şi 65 de ani, maxim jumătate din cei care au această vârstă sunt prinşi în economia reală a României datorită pensionărilor anticipate. Acest lucru nu mai este sustenabil pentru o ţară în care generaţiile care vin şi intră în zona de economie reală sunt mult mai mici decât cele care se vor pensiona în următorii 10 ani de zile. În această situaţie, orice guvern trebuie să încurajeze creşterea numărului de oameni care sunt în piaţa muncii printr-un pachet de măsuri care ţine de la limitarea posibilităţii de a te pensiona, limitarea posibilităţii de a-ţi obţine diferite certificate foarte uşor care să-ţi genereze nişte venituri, reducerea duratei în care poţi beneficia, de exemplu, de ajutor de şomaj de la un an de zile cât este astăzi, poate la şase luni”, a afirmat premierul.

El a argumentat că un pachet de măsuri complexe care să ducă mai mulţi români în economia reală, pentru că „exact cum sistemul de sănătate nu poate funcţiona sustenabil cu 6,3 milioane de plătitori şi cu 16,5 milioane de beneficiari, nici economia României nu mai poate funcţiona în aceste condiţii dacă nu luăm măsuri în care să încurajăm munca, dar munca reală”.

Premierul susţine marţi, la ora 12.00, o conferinţă de presă pe tema reformei pensiilor speciale.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62562531
Nicuşor Dan, despre cum se simte ca preşedinte: Sunt mulţi oameni care mă sună să se întâlnească cu mine

Președintele Nicușor Dan a spus, la întâlnirea cu un grup de copii români din diaspora, că cea mai mare provocare a funcției este responsabilitatea pentru mulți oameni.  

62561480
Ilie Bolojan ar putea alege un vicepremier în ședința de miercuri. Varianta Marian Neacșu nu ar fi luată în calcul

După demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier, șeful guvernului, Ilie Bolojan, este așteptat să anunțe cine îl va înlocui. Decizia ar putea fi luată miercuri în ședința coaliției.

62559468
Ilie Bolojan va prezenta marţi reforma pensiilor speciale. Măsura va face parte din al treilea pachet fiscal

Prim-ministrul Ilie Bolojan va susţine, marţi, la Palatul Victoria, o conferinţă de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.