Ponta candidează primul pe lista Pro România la europarlamentare, dar va renunța la loc

61968843
Agerpres

Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, a anunţat luni că va deschide lista de candidaţi a acestei formaţiuni la alegerile europarlamentare de anul viitor.

El a adăugat că, în cazul în care va obţine mandatul de deputat în Parlamentul European, va renunţa la el.

"Am luat o decizie în cadrul conducerii centrale. La Parlamentul European eu voi fi pe primul loc, dar nu merg la Bruxelles. Mă voi retrage ca să intre ceilalţi, dar în felul acesta vreau să arăt că fiecare din cei de pe listă este un om pe care îl asum. Dacă eu pun numele Victor Ponta pe primul loc, arăt că cel de pe locul doi, trei, patru, cinci, şase sunt oameni pe care eu îi garantez şi în care eu am încredere. Nu au ajuns acolo prin diverse jocuri", a afirmat Ponta, potrivit Agerpres.

Liderul Pro România susţine că numele candidaţilor va fi decis la începutul anului viitor. El recomandă şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să candideze de pe prima poziţie la Parlamentul European şi să îşi asume răspunderea pentru calitatea candidaţilor.

"Înţeleg că şi domnul Orban de la PNL va fi pe primul loc, şi domnul Cioloş, şi mă aştept ca şi domnul Liviu Dragnea la PSD să fie pe primul loc, ca să îi garanteze pe cei care vin. Că o fi Dăncilă, că o fi Carmen Dan, cine o fi... Că or fi toţi din Teleorman, nu e o problemă. Important este să ne asumăm", a adăugat Victor Ponta.

Pe de altă parte, el a menţionat că soţia sa, actualul eurodeputat Daciana Sârbu, nu se va regăsi pe listele Pro România la europarlamentare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61968521
Codrin Ștefănescu s-a enervat pe Tudorel Toader: ”Este absolut scandalos”

Ministrul Justiției a solicitat suplimentarea schemei de personal a DNA cu 160 de posturi, iar secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, critică dur această decizie.

61986406
Ședința de Guvern pentru organizarea referendumului s-a amânat pentru marți

Executivul a amânat ședința de Guvern anunțată pentru ziua de luni, în care urma să fie discutate ultimele detalii despre organizarea referendumului pentru redefinirea definiției familiei în Constituție.

61986384
Ministrul Teodorovici, nemulțumit de colegul său din Guvern, Tudorel Toader: ”Sunt dezamăgit”

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, luni, că a observat o lipsă a unei dorinţe de asumare din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru înfiinţarea Fondul Suveran de Investiţii ..

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.