POLITICO, despre aleasa României: Șoșoacă va aduce un preot ca să sfințească Parlamentul European. ”Aici se întâlnesc dracii”

62468034
IMAGO

Diana Șoșoacă va aduce un preot ca să sfințească Parlamentul European, pentru că acolo ”se întâlnesc dracii”, iar la primul său vot ca europarlamentar a scris pe buletinul de vot mesaje anti-UE, LGBT și Ucraina.

 

Un europarlamentar de extremă dreapta a jurat că va aduce un preot pentru a sfinți Parlamentul European și a-l curăța de „diavoli”, scrie POLITICO.

Diana Șoșoacă, liderul excentric al extremei drepte românești reprezentată de partidul S.O.S. România, a fost recent aleasă pentru primul său mandat de europarlamentar. Fostă senatoare în propria ei țară, Diana Șoșoacă și-a câștigat notorietate în România pentru pozițiile sale anti-imigrație și anti-vaccin, precum și pentru comportamentul ei perturbator în legislatura de la București.

„La fel ca în Parlamentul României, aici se întâlnesc dracii”, a spus Șoșoacă reporterilor. „Voi aduce un preot pentru a sfinți birourile și oriunde mai pot. Este dreptul meu la religie, la exprimarea credinței mele religioase”, a spus ea.

Șoșoacă, care a purtat un costum popular tradițional românesc în prima sa zi în Parlament, a adăugat că a adus în clădire smirnă, o rășină parfumată și „icoana Sfintei Parascheva”, o sfântă din Balcani din secolul al X-lea. „Imediat, atitudinea tuturor s-a schimbat”, a spus ea.

Șoșoacă a povestit, de asemenea, un schimb de replici cu șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, despre care a spus că s-a albit la față când a văzut-o.

„M-am dus la doamna Metsola. Când m-a văzut, s-a făcut albă”, a spus Șoșoacă. „I-am cerut o întâlnire, era din ce în ce mai albă. Ea a spus: „Te rog să-mi scrii ora dorită și sunt deschisă să vorbesc cu tine”.

Șoșoacă spune că a vorbit cu Moscova despre război, întrucât Rusia e singura care vrea pace

La începutul acestei săptămâni, într-un videoclip live pe Facebook înregistrat în timpul votului pentru alegerea unui președinte pentru Parlament, Șoșoacă s-a filmat tăind de pe buletinul de vot numele Metsolei și al adversarei Irene Montero și scriind în loc ”NICIODATĂ PENTRU UCRAINA”, ”NICIODATĂ PENTRU LGBT” și ”NICIODATĂ PENTRU DICTATURA UE”.

În ciuda acestor eforturi, Metsola a fost aleasă pentru un al doilea mandat cu o majoritate zdrobitoare.

În discursul său inaugural de miercuri din Parlamentul European, Șoșoacă – care a fost criticată pentru legăturile sale cu Moscova – a acuzat UE că distruge România prin acordarea de ajutor Ucrainei și a cerut oprirea furnizării de arme către Kiev.

„Ați distrus România, toate drumurile sunt distruse, românii sunt sărăciți ca să-i ajute pe ucraineni non-stop”, a spus ea, adăugând că a discutat despre încheierea războiului cu Moscova, întrucât Rusia era „singura parte care a vrut să discutați despre pace”.

Șoșoacă nu a răspuns solicitării de comentarii adresate de POLITICO.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62467956
Prima intervenție, primul scandal marca Șoșoacă. Ce a făcut reprezentanta României în Parlamentul European

Prima intervenție în Parlamentul European, primul incident. Discursul Dianei Șoșoacă a fost întrerupt de Roberta Metsola, președintele legislativului Uniunii Europene, în cadrul unei dezbateri privind sprijinul pentru Ucraina.  

62457953
Ciolacu, despre unul dintre miniștrii săi: ”Cel mai rău în administraţie şi cel mai rău mi-e frică de hărnicia prostului”

Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat, marți, foarte nemulțumit de activitatea unui ministru, al căui nume nu a vrut să-l pronunțe.  

62444783
Ce a făcut Gabriela Firea în prima zi în Parlamentul European. ”O victorie pentru România”

Preşedinta PSd Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă după prima zi în mandatul din Parlamentul Europea că îşi începe activitatea şi în cele două comisii din care va face parte, FEMM - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi CULT. 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.