Nicușor Dan: ”Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați?”

62567979

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, după participarea la videoconferinţa Coaliţiei de Voinţă, că şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de SUA şi partenerii europeni, la oferirea unor garanţii solide de securitate.

Potrivit lui Nicuşor Dan, ca vecini ai Ucrainei, contribuţia noastră la aceste garanţii de securitate înseamnă o investiţie directă în propria noastră securitate.

Preşedintele a mai afirmat că oprirea atacurilor asupra civililor şi asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace.

Preşedintele României transmite într-o postare că astăzi, în cadrul unei noi videoconferinţe a Coaliţiei de Voinţă, a discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri.

”Cu toţii am fost de acord că unitatea şi coordonarea transatlantică în sprijinul Ucrainei rămân sursa noastră de forţă în faţa comportamentului agresiv continuu al Rusiei. Oprirea atacurilor asupra civililor şi asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace. Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovaţi?”, spune şeful statului.

”Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, până când pacea va fi realizată. Ucraina are nevoie de sprijinul nostru. Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Acesta este dreptul legitim al Ucrainei”, subliniază preşedintele Nicuşor Dan.

Potrivit preşedintelui, consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securităţii Europei şi a regiunii noastre.

”Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente”

”În cadrul Coaliţiei, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite şi de partenerii noştri europeni, la oferirea unor garanţii solide de securitate – esenţiale în acest proces de pace.

Istoria ne-a arătat că Rusia nu îşi respectă propriile angajamente. Ca vecini ai Ucrainei, contribuţia noastră la aceste garanţii de securitate înseamnă o investiţie directă în propria noastră securitate”, mai arată Nicuşor Dan.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat duminică, la o conferinţă de presă la Bruxelles, pentru mai multă transparenţă în privinţa ”garanţiilor de securitate” care ar putea fi incluse într-un acord de pace, transmite CNN.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62562078
Investițiile locale, planificate pe trei ani: guvernul anunță program multianual pentru proiecte

Proiectele de investiții vor fi planificate pe următorii trei ani astfel încât fiecare autoritate locală și fiecare constructor să știe câți bani vor primi.

62561836
Premierul Ilie Bolojan, despre situația economică a României: ”Mai bine le spui oamenilor adevărul”

Premierul Ilie Bolojan afirmă că singura soluţie pentru a rezolva situaţia financiară dificilă în care se află România o reprezintă adoptarea pachetului numărul 2 de măsuri şi a altor pachete de reformă a aparatului de stat.

62546142
Ministrul Educaţiei: Misiunea mea este să începem să gândim într-o logică de reformă, nu doar de austeritate şi de criză

Măsurile de control privind criza fiscal-bugetară ne vor permite începerea anului şcolar cu salarii şi burse în educaţie-cercetare, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.

 

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.