Cum se formează aurora boreală. Fenomenul spectaculos care merită admirat cel puțin o dată în viață
Luminile nordice sunt cunoscute și sub denumirea de aurora boreală, care înseamnă „lumina zorilor”.
Se spune că termenul a fost folosit pentru prima dată de Galileo în 1623 și provine din „Aurora”, zeița zorilor, și „Boreas”, personificarea vântului de nord. Iată ce este aurora boreală și unde o poți vedea.
Ce este aurora boreală
Aurora apare ca urmare a unei activități solare complexe. Aceste lumini sunt rezultatul ciocnirii particulelor încărcate electric din vântul solar cu gazele din atmosfera Pământului. Atunci când aceste particule interacționează cu oxigenul și azotul, se produce spectacolul luminos cunoscut sub numele de luminile nordice.
În funcție de variațiile de culoare observate, se poate determina atât tipul de gaz implicat, cât și altitudinea la care are loc interacțiunea.
· Verde – produs de moleculele de oxigen la altitudini cuprinse între 60 și 150 km. Este cea mai frecventă culoare.
· Roșu – produs de oxigen la altitudini de peste 150 km. Albastru și violet – produse de moleculele de azot.
· Roz – rezultat din combinarea luminilor verzi și roșii.
Luminile nordice și echivalentul lor din emisfera sudică apar atunci când particulele puternic încărcate din vântul solar, provenite de la soare, se ciocnesc cu moleculele de aer din atmosfera Pământului, transferându-și energia sub formă de lumină. Acest fenomen are loc în regiunile polare, unde converg câmpurile magnetice.
Aceste câmpuri creează așa-numitele ovale aurorale în jurul extremităților nordice și sudice ale planetei, care se deplasează și se deformează pe măsură ce Pământul se rotește și activitatea erupțiilor solare crește.
Aurorele apar, de regulă, între 60 și 75 de grade latitudine, zonă care include nordul Canadei, Norvegia, Suedia, Finlanda, Alaska și Rusia, precum și întreg teritoriul Islandei.
Interesant este faptul că luminile nordice și cele sudice, cunoscute sub numele de aurora australă, apar simultan, însă anotimpurile opuse fac ca ele să nu fie, în general, vizibile în același timp, conform discover-the-world.
Cum se formează aurora boreală
Luminile pe care le vedem pe cerul nopții sunt cauzate de activitatea de la suprafața Soarelui.
Furtunile solare de pe suprafața stelei noastre eliberează nori uriași de particule încărcate electric. Aceste particule pot călători milioane de kilometri, iar unele ajung să se ciocnească de Pământ.
Majoritatea particulelor sunt deviate, însă o parte este captată de câmpul magnetic al Pământului și accelerată spre polii nord și sud, pătrunzând în atmosferă. De aceea, activitatea aurorelor este concentrată în jurul polilor magnetici.
„Aceste particule se ciocnesc apoi de atomi și molecule din atmosfera Pământului și, practic, le încălzesc”, explică astronomul Tom Kerss de la Royal Observatory.
„Numim acest proces fizic «excitație», dar este foarte asemănător cu încălzirea unui gaz până când acesta începe să lumineze”, conform rmg.co.uk.
Astfel, observăm atomi și molecule din atmosfera noastră care intră în coliziune cu particule provenite de la Soare. Modelele ondulate caracteristice și „perdelele” de lumină ale aurorei sunt cauzate de liniile de forță ale câmpului magnetic al Pământului.
Partea inferioară a unei aurore se află, de obicei, la aproximativ 130 de kilometri deasupra suprafeței Pământului. Totuși, partea superioară a fenomenului se poate extinde la câteva mii de kilometri deasupra planetei.
Când și unde se poate vedea aurora
Aurora boreală poate fi observată pe cer întunecat de la sfârșitul lunii august până la mijlocul lunii aprilie, de preferat în condiții de cer senin, fără nori. Deși apare pe tot parcursul anului, intensitatea este mai slabă decât lumina solară, motiv pentru care observațiile nu sunt posibile din mai până în iulie și, în mare parte, nici în luna august.
Primăvara și toamna oferă, în general, condiții meteorologice mai stabile și temperaturi mai blânde, iar activitatea aurorei este mai intensă în jurul echinocțiilor.
Perioada din noiembrie până în februarie oferă cele mai întunecate ceruri și seri mai lungi, favorabile observării cerului.
Cele mai intense apariții au loc, de regulă, între orele 21:00 și 02:00, însă cele mai bune observații sunt adesea între 23:00 și miezul nopții.
Între orele 04:00 și 17:00 există, în general, prea multă lumină naturală pentru a vedea aurora. Excepțiile sunt lunile cele mai întunecate ale anului și latitudinile foarte nordice, precum Svalbard, unde este întuneric permanent de la mijlocul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie.
Luminile nordice apar cel mai frecvent în zona geografică aflată sub ovalul auroral. Aceasta cuprinde latitudini între 60 și 75 de grade și include Islanda, nordul Suediei, Finlandei, Norvegiei, Rusiei, Canadei și Alaskăi, precum și sudul Groenlandei.
Furtunile solare deosebit de puternice pot face ca luminile să fie vizibile în Scoția și nordul Angliei, sau chiar mai la sud, deși cea mai mare parte a activității aurorei are loc în interiorul ovalului, de unde și denumirea acestuia.
Activitatea aurorelor nu este constantă, iar ovalul auroral, apariția luminii sub forma unui inel în jurul polilor, se deplasează permanent. Astfel, o activitate intensă a aurorei în Suedia nu înseamnă neapărat o activitate la fel de puternică în Canada și invers. Ovalul este monitorizat de stații de meteorologie spațială și este afișat în modulele de prognoză.
Scandinavia de Nord și Islanda oferă cele mai accesibile destinații din Regatul Unit pentru observarea luminilor nordice, însă există numeroase locații recunoscute în întreaga zonă care oferă condiții optime pentru observații. Este important să te afli departe de surse de lumină artificială, precum iluminatul stradal, și în apropierea unor spații deschise, care permit o vizibilitate largă a cerului.
Curiozități, legende și mituri despre aurora boreală
Nu este surprinzător faptul că aurora boreală ocupă un loc important în mitologia și legendele majorității popoarelor indigene care trăiesc în țările situate în interiorul ovalului auroral și chiar dincolo de acesta.
Am selectat câteva dintre cele mai cunoscute povești, însă doar după ce ai trăit experiența directă a aurorei poți înțelege cu adevărat cum au apărut aceste legende și de ce strămoșii noștri le considerau spirite, zei sau războinici cerești.
Aurora boreală își trage numele din cuvintele grecești „Aurora”, care înseamnă „răsărit”, și „Boreas”, care înseamnă „vânt”. Pentru ca grecii antici să fi văzut acest fenomen, ar fi fost necesară o activitate solară extrem de intensă, deoarece aparițiile la latitudini atât de sudice sunt aproape inexistente.
Grecii credeau că Aurora era sora lui Helios și a Selenei, soarele și luna, și că traversa cerul dimineții într-un car multicolor pentru a-și anunța frații că începe o nouă zi.
Romanii asociau, la rândul lor, luminile nordice cu începutul unei zile noi, considerându-le o manifestare a zeiței Aurora, zeița zorilor.
În mod previzibil, în puținele ocazii în care au apărut, acestea au provocat agitație și, până relativ recent, au fost suficiente pentru a speria populații care nu cunoșteau originea fenomenului.
Locuitorii Franței și Italiei, de exemplu, considerau luminile un semn rău, prevestind evenimente precum războiul, ciuma sau moartea. În Scoția și Anglia, se spune că cerul a fost cuprins de o strălucire roșie cu câteva săptămâni înainte de Revoluția Franceză, fenomen interpretat ulterior ca un semn al tulburărilor ce urmau să afecteze statul vecin.
Observarea aurorelor în China este, de asemenea, rară și ar fi fost cauzată de evenimente solare majore, astfel că nu este surprinzător că chinezii antici priveau aceste lumini cu uimire.
Se spune că multe dintre legendele timpurii chineze despre dragoni au fost inspirate de luminile nordice. Se credea că acestea reprezentau o bătălie cerească între dragoni buni și răi, care scuipau foc pe bolta cerească.
În cultura japoneză, există credința că un copil conceput sub luminile nordice va fi binecuvântat cu frumusețe, inteligență și noroc. Fascinația pentru auroră este prezentă și în Asia de Sud-Est, iar creșterea numărului de vizitatori din țări precum Japonia, Singapore și Malaezia nu este întâmplătoare.
Aborigenii australieni erau mai familiarizați cu aurora australă, luminile sudice, și priveau cu uimire dansul zeilor lor pe cer.
Strămoșii noștri islandezi asociau luminile cu nașterea și credeau că acestea alinau durerile travaliului, atâta timp cât viitoarea mamă nu privea aurora în timpul nașterii (probabil avea alte preocupări în acel moment), deoarece copilul s-ar fi născut cu strabism.
În Groenlanda, luminile erau de asemenea legate de naștere, însă într-o interpretare mult mai sumbră: erau considerate sufletele copiilor născuți morți sau chiar ale bebelușilor uciși la naștere.
