El susține că există întârzieri în ceea ce privește plăţile către beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene şi că va analiza dacă printre cauze se numără şi supraîncărcarea personalului. „Guvernul demis, condus de Ilie Bolojan, trebuie să explice cum a gestionat această situaţie”, a scris Ghigiu pe Facebook, conform News.ro.

„Fondurile europene trebuie să rămână o prioritate pentru România. De-a lungul anilor, şcoli, spitale, infrastructură rutieră şi feroviară, dar şi numeroase proiecte locale au fost construite sau modernizate cu bani europeni. Continuarea acestor investiţii este vitală pentru dezvoltarea României, mai ales în actualul context economic dificil”, precizează el.

Ghigiu, propus de PSD, subliniază că preluarea portofoliului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene reprezintă o mare responsabilitate.

„Primul pas va fi o analiză a stadiului absorbţiei fondurilor europene în actualul cadru financiar, pentru a avea o imagine clară asupra situaţiei. Voi urmări optimizarea implementării şi identificarea de noi oportunităţi de investiţii care pot fi finanţate din fonduri europene. Totodată, voi dispune un audit intern. Există întârzieri la plăţile către beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene. Voi analiza dacă printre cauze se numără şi supraîncărcarea personalului. Guvernul demis, condus de Ilie Bolojan, trebuie să explice cum a gestionat această situaţie”, afirmă el.

Totodată, anunţă că, împreună cu specialiştii ministerului, vor fi folosite experienţa acumulată şi mecanismele existente pentru a accelera accesarea fondurilor disponibile, astfel încât investiţiile să continue fără blocaje majore.

Prioritățile guvernului Luca Niculescu-PSD pentru Fondurile Europene

Ghigiu enumeră priorităţile din programul de guvernare:

- În cazul PNRR, urgenţa este să asigurăm îndeplinirea condiţiilor necesare pentru încasarea integrală a sumelor pe care România le mai poate primi, cu respectarea regulilor şi a termenelor europene. Împreună cu echipele ministerului, vom pregăti într-un ritm mai alert documentele şi clarificările solicitate de Comisia Europeană. Pentru investiţiile care riscă să rămână nefinalizate, vom analiza ce proiecte pot continua şi din ce surse pot fi finanţate, în funcţie de stadiul lucrărilor, de beneficiile lor şi de resursele disponibile.

- În programele europene aflate în implementare, vom urmări deblocarea investiţiilor şi simplificarea procedurilor. Vom monitoriza întârzierile şi vom stabili responsabili şi termene clare pentru remedierea problemelor. Proiectele importante vor beneficia de echipe dedicate pentru accelerarea implementării. Un minister eficient înseamnă echipe care comunică între ele şi cu beneficiarii.

- Vom accelera implementarea Programului Tranziţie Justă, prin finanţări pentru companii, investiţii şi formare profesională. Oamenii din judeţele vizate au nevoie de locuri de muncă şi de alternative economice sustenabile, pe măsură ce industriile locale se transformă.

- Vom intensifica pregătirea Planului de Parteneriat Naţional şi Regional 2028-2034, în colaborare cu autorităţile locale, agenţiile pentru dezvoltare regională, universităţile şi mediul de afaceri. România trebuie să aibă proiecte bine pregătite atunci când se deschid noile oportunităţi de finanţare.

”Voi prezenta periodic rezultatele: ce fonduri europene au intrat în ţară, ce investiţii au fost deblocate şi unde persistă probleme. Fiecare euro atras trebuie să se regăsească într-o investiţie finalizată, într-un serviciu public mai bun sau într-o oportunitate concretă pentru cei care trăiesc şi muncesc în România”, declară Mihai Ghigiu.