Ministrul Justiției, către Iohannis: ”Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR”

62196384
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține că toate criticile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la nedesfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţunilor din Justiţie ar trebui îndreptate către UDMR, nu către Ministerul Justiţiei.

 

Ministrul a afirmat că a propus soluţii coaliţiei pentru a debloca situaţia, însă acestea sunt respinse sistematic.

Atât desfiinţarea definitivă a SIIJ, şi nu încercarea de salvare a acesteia prin mutarea sediului la Parchetul General, cât şi repararea legilor justiţiei ar fi fost deja obiective îndeplinite dacă toţi partenerii din coaliţie ar fi respectat programul de guvernare şi ar fi pus preţ pe opiniile instituţiilor internaţionale - Comisia Europeană, GRECO şi Comisia de la Veneţia. Desfiinţarea SIIJ putea fi realizată încă din februarie, de când Ministerul Justiţiei a propus proiectul şi a fost aprobat şi susţinut de Guvern”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, ministrul Stelian Ion, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că Ministerul Justiţiei a transmis forma corectă, avizată favorabil şi de Comisia de la Veneţia, dar ”UDMR o ignoră cu bună-ştiinţă”.

”Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiţiei. Mai mult, am propus coaliţiei şi în grupul de lucru şi alte soluţii pentru deblocarea situaţiei privind SIIJ: la cererea judecătorului sau procurorului care are calitatea de suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad şi învecinat cu parchetul care efectuează urmărirea penală. Faptul că soluţiile sunt respinse sistematic, fără argumente solide, arată că nu toţi partenerii din coaliţie doresc desfiinţarea reală a SIIJ şi caută modalităţi de a menţine în viaţă această structură”, a mai scris Stelian Ion.

El a adăugat că „Legile justiţiei puteau fi aprobate din luna aprilie, după ce Ministerul Justiţiei a transmis proiectele pe 26 martie 2021”.

Până în septembrie ar trebui finalizate negocierile, dar ar fi de ajutor ca acestea să nu se îndepărteze de programul de guvernare. Negocierile nu se vor încheia oricum: USR PLUS nu va accepta cosmetizări ale legislaţiei fără modificări de substanţă şi va insista asupra promovării liniilor apreciate deja inclusiv de organismele internaţionale (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, GRECO). Realitatea este evidentă pentru toată lumea şi nu poate fi ignorată. Blocajul vine din coaliţie şi Parlament, nu de la Ministerul Justiţiei. Astăzi, preşedintele a transmis semnalul că este nemulţumit de aceste tergiversări, aşa cum sunt şi eu nemulţumit de atâta vreme. Îi transmit preşedintelui rugămintea de a se implica în depăşirea acestui blocaj, din care putem ieşi doar dacă toţi respectăm programul de guvernare şi recomandările instituţiilor europene”, a completat Ion.

El a reamintit că SIIJ a slăbit lupta anticorupţie, lucru care nu mai trebuie acceptat.

Nu trebuie să uităm că SIIJ a avut şi rolul de a slăbi lupta anticorupţie, ceea ce nu mai trebuie acceptat. DNA şi DIICOT trebuie să funcţioneze cu competenţe complete şi fără să fie exercitate presiuni asupra procurorilor. De asemenea, trebuie ca procurorii-şefi care le conduc să aibă atribuţii şi autoritate depline. De aceea, am declanşat procedura de selecţie pentru posturile vacante de procurori cu funcţii de conducere la DNA şi DIICOT, la finalul căreia să poată fi numită o echipă de conducere stabilă, pe baza avizului Secţiei pentru procurori a CSM. În privinţa legilor justiţiei, chestiunile esenţiale aflate în discuţie vizează procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt (în sensul diminuării factorului politic, în acord cu programul de guvernare, recomandările GRECO şi ale Comisiei Europene), prerogativele procurorului general, situaţia poliţiei judiciare, modalitatea de alegere a membrilor CSM. Aceste subiecte foarte importante sunt încă în negociere şi nu am căzut deocamdată la un acord”, a mai explicat ministrul Justiţiei.

Acesta a făcut referire şi ”la procedura de numire a procurorilor de rang înalt, pentru care a propus o nouă soluţie şi anume o procedură în două etape, cu implicarea Secţiei pentru procurori a CSM”.

Un lucru spun răspicat: varianta pe care o voi promova va fi în sensul diminuării factorului politic în această procedură de numire/revocare. Un rol crescut al Secţiei pentru procurori este esenţial. De-a lungul timpului, Secţia pentru procurori a adus în avizele sale la propunerile pentru numirea procurorilor cu rang înalt argumente care ar trebui să fie luate în considerare, şi nu ignorate”, a conchis Stelian Ion.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că această coaliţie de guvernare funcţionează, dar nu perfect, şi că mai sunt multe lucruri care nu merg bine.

El a dat ca exemplu faptul că Secţia pentru Investigarea Infracţiunior din Justiţie (SIIJ) nu a fost încă desfiinţată şi că nu există un proiect acceptat în coaliţie pe Legile justiţiei.

Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită; legile justiţiei - nici nu există un proiect acceptat în coaliţie. Şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută. Deci mai este mult de lucru, dar această formulă eu sunt convins că poate să funcţioneze”, a explicat şeful statului, miercuri, la finalul vizitei la Parcul Natural Comana, judeţul Giurgiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Rectificare bugetară. Administrația Prezidențială primește 12 milioane lei, iar M. Muncii pierde 2,78 miliarde

Ministerul Muncii, Senatul și Curtea de Conturi ar putea avea bugetele micșorate după prima rectificare bugetară care va fi aplicată în acest an.

Klaus Iohannis, despre PNRR: ”Da, aşa este, nici mie nu mi s-a părut un plan perfect”

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu este unul perfect, dar este rezonabil şi va fi aprobat, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis: Nu putem să învingem pandemia de COVID-19 prin discriminare. Interdicțiile neexplicate nu duc departe

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că pandemia de COVID-19 nu poate fi învinsă prin "discriminare", prin măsuri restrictive, ci prin vaccinare, prin conştientizarea populaţiei, pentru că imunizarea inhibă dezvoltarea bolii.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității, vot final. Senatorii decid soarta unui proiect de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii decid prin vot, astăzi, soarta Legii ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Momentul în care o dronă cu explozibil descoperită pe plaja Olimp a fost detonată controlat | VIDEO

Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.