Ludovic Orban: S-a dovedit că Iordache este cârpa de șters pe jos a lui Dragnea

×
Publicitate

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că succesul Opoziţiei în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, în care urma să se citească moţiunea de cenzură, se datorează paşilor procedurali pe care i-a calculat din timp.

"Am prevăzut cu mare atenţie acest pas procedural. Plenul este suveran. Din nou s-a dovedit că Florin Iordache nu este altceva decât o cârpă de şters pe jos a lui Liviu Dragnea şi că în continuare acţionează la comenzile lui Liviu Dragnea. (...)

Astăzi a fost o mizerie ordinară marca PSD, care a fost dejucată prin unitatea şi solidaritatea formaţiunilor care susţin această moţiune de cenzură, care au probat clar, pentru prima dată în plenul Camerelor reunite, că Opoziţia are majoritate şi că moţiunea de cenzură va trece", a precizat Orban.

El a adăugat că alături de cele 237 de semnături de la moţiunea de cenzură mai pot fi obţinute minimum şapte voturi suplimentare.

"Noi avem 237 de semnatari, iar după evaluările noastre astăzi mai putem obţine minimum şapte voturi suplimentare. Am convingerea că toţi semnatarii şi toţi cei care vor să voteze moţiunea de cenzură vor fi prezenţi joia viitoare şi vor vota pentru căderea acestui guvern. Nu ne-a lipsit niciun vot pentru că am bătut PSD la vot, în condiţiile în care PSD a fost mobilizat", a completat Orban, potrivit Agerpres.

Liderul liberalilor a adăugat că social-democraţii l-au desemnat pe Florin Iordache să conducă şedinţa de plen pentru că nu au avut încredere în Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

"PSD nu a avut încredere să îl lase pe preşedintele Camerei Deputaţilor să conducă şedinţa, pe domnul Ciolacu, şi l-a trimis pe soldatul japonez care continuă să lupte pentru Dragnea în Parlamentul României, pe penibilul şi dezastruosul Florin Iordache. În ciuda faptului că a refuzat să supună la vot, în conformitate cu regulamentul, o propunere normală de modificare a programului de lucru privitor la moţiunea de cenzură, le-am trântit programul de lucru pe astăzi şi i-am pus în situaţia să înţeleagă că nu pot să îşi bată joc de democraţie, de cetăţenii români care aşteaptă căderea acestui guvern şi că nu pot să calce în picioare Constituţia, regulamentele Camerei şi legile", a afirmat Ludovic Orban.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62081767
Cine sunt cei 3 parlamentari PSD care au greșit la votul din Parlament: ”Nu mi-am dat seama”

Senatorul PSD Paul Stănescu a declarat miercuri că a greşit când a votat ordinea de zi a şedinţei în care trebuia să fie citită moţiunea de cenzură și în aceeași situaţie s-au aflat şi colegii săi Radu Preda şi Viorel Arcaş.

62021637
Dezbaterile și votarea moțiunii de cenzură vor avea loc joi, 10 octombrie

Şedinţa Birourilor permanente reunite a fost convocată din nou miercuri, după ce plenul Parlamentului în care moţiunea de cenzură trebuia citită a fost suspendat ca urmare a respingerii programului de lucru şi a ordinii de zi.

62081752
Marcel Ciolacu, veste rea pentru PSD: Matematic, s-a pierdut majoritatea în Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că "matematic" s-a pierdut majoritatea în Parlament.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă.

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.