Liderul PSD Caraş-Severin, despre scrisoarea anti Dragnea: ”Am semnat-o și o susțin”

61926097
Inquam

Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a declarat că a semnat scrisoarea deschisă a liderilor social-democraţi care solicită "demisia imediată" lui Liviu Dragnea din toate funcțiile. 

"Am semnat-o şi o susţin", a afirmat Ion Mocioalcă, potrivit Agerpres.

Liderul PSD Caraş-Severin a precizat că motivaţia pentru care s-a alăturat acestui demers se regăseşte în cuprinsul scrisorii.

Totodată, Mocioalcă a menţionat că în preambulul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD de vineri a convocat pentru joi o reuniune a CEx-ului judeţean.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Documentul este semnat de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61972123
Dragnea, primă reacție ironică după scrisoarea în care i se cere demisia. ”La CEX o să vorbesc bine și apăsat”

Liviu Dragnea a reacționat după apariția scrisorii în care 3 lideri PSD îi cer demisia ”din toate funcțiile”. El susține că nu a citit-o încă, dar că a înțeles că se cere ”să ne aliniem cu Iohannis”.

61930689
Preşedintele PSD Cluj: O să mă întâlnesc cu liderii PSD din Ardeal, pentru un punct de vedere comun

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat că liderii PSD din organizaţiile judeţene din Ardeal vor avea o reuniune pentru a adopta un punct de vedere în privinţa scrisorii prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea.

61730369
Ponta propune opoziţiei şi lui Klaus Iohannis 10 paşi pentru înlăturarea "Regimului Dragnea"

Liderul Pro România, Victor Ponta, a prezentat luni pe Facebook un plan pentru "salvarea României", prin care propune opoziţiei şi preşedintelui Klaus Iohannis 10 paşi pentru înlăturarea "Regimului Dragnea".

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.