Klaus Iohannis se întâlnește cu Charles Michel, viitorul președinte al Consiliului European

62092297

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni miercuri, la Palatul Cotroceni, cu Charles Michel, viitorul președinte al Consiliului European.

„Vizita la București a domnului Charles Michel face parte dintr-un turneu în pregătirea preluării mandatului său la conducerea Consiliului European, la data de 1 decembrie a.c.

Prin intermediul întâlnirilor cu liderii Uniunii Europene, viitorul președinte al Consiliului European intenționează să cunoască mai bine pozițiile şi opiniile acestora cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, precum şi prioritățile statelor membre ale Uniunii”, se menționează într-un comunicat publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Cei doi vor discuta despre Agenda Strategică a Uniunii pentru 2019-2024, despre cele mai recente evoluții privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune, migrația și relațiile externe ale Uniunii Europene.

De asemenea, se va discuta despre subiectele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 12-13 decembrie, precum și negocierile privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi demersurile făcute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea schimbărilor climatice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62091647
Membrii Pro România din Târgu Neamţ negociază trecerea la USR

Membrii organizaţiei Pro România din oraşul Târgu Neamţ intenţionează să treacă la USR, a anunţat coordonatorul organizaţiei, Vlad-Pantelimon Peiu.

62092292
Teodorovici despre Dăncilă: „Nu merită să iasă pe ușa din dos”

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, afirmă că liderul formaţiunii, Viorica Dăncilă, "nu merită să iasă pe uşa din dos."

62040642
Băsescu: „La scorul ăsta, Iohannis e aproape unsul lui Dumnezeu”

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că, în urma votului de duminică, "Iohannis e aproape unsul lui Dumnezeu".

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.